14 definiții pentru stricăciune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.

stricăciune sf [At: PRAVILA (1814), 56/22 / Pl: ~ni / E: strica + -ăciune] 1 Stricare (1). 2 (Ccr) Ceea ce este stricat, deteriorat Si: avarie (1), defecțiune (8), deteriorare, (înv) stricătură (1). 3 (De obicei în legătură cu verbul „a face”) Distrugere de lucruri materiale Si: daună (2), pagubă, (îvp) pricaz1, vătămare, (îvr) smintă, sminteală, (înv) stricare (2), stricătură (2) Vz pierdere, prejudiciu. 4 (Îvp) Vătămare. 5 (Ccr) Rană. 6 (Pex) Boală (2). 7 (Pex) Infirmitate. 8 (Înv; îs) ~ albă Lepră. 9 (Pgn) Bubă (1). 10 (Reg) Hernie (1). 11 (Fig) Pierdere a calității, a valorii. 12 (Fig) Prejudiciu moral. 13 (Fig) Efect rău, dăunător, păgubitor. 14 (Înv; îe) A(-i) fi de (sau spre) ~ (cuiva) A fi dăunător, a face rău (cuiva). 15 Ceea ce este rău, nefolositor (într-o substanță, într-un lucru). 16 Faptă rea, reprobabilă. 17 (Pex) Poznă. 18 (Rar) Defect (al cuiva). 19 (Înv) Deformare (1). 20 (Înv) Stricare (21). 21 Pierdere a moralității, a corectitudinii, stare de decădere morală a cuiva Si: corupție (3), decadență (4), desfrâu (1), destrăbălare (1), deșănțare, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, decădere (2), depravare (2), desfrânare (6), pervertire, viciere, stricare (23). 22 (Înv) Moarte. 23 Decădere (4). 24 (Îvr) Nesocotire a unor obiceiuri, datini.

STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.

STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica (v. defectare, deteriorare); ceea ce este deteriorat; pagubă cauzată de o deteriorare. Comandantul stătuse la îndoială dacă să-și urmeze drumul sau să vie după noi, bănuind că avem vreo stricăciune la mașină. BART, S. M. 20. Dar pînă atunci a venit și veste de la Broșteni despre stricăciunea ce făcusem, și bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. Domnitorul a trămis acolo ca ispravnic, spre a drege și a întări stricăciunea, împreună cu meșteri, pe... Dona Pepano. ODOBESCU, S. II 511. ♦ Vătămare. Mirele... s-a întors la gazda lui fără nici o stricăciune. SADOVEANU, Z. C. 344. Îl doare capul! La cap e stricăciunea. DELAVRANCEA, O. II 57. 2. Depravare, corupție. Dar, domnule (se scandaliză el), ce stricăciune, ce lipsă de creștere. CĂLINESCU, E. O. II 77. Simțea că se duce cu ele tot întunericul de pe mintea lui, toată stricăciunea ce se depusese în anii din urmă peste inima lui bună, peste iubirea și castitatea copilăriei lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.

STRICĂCIUNE ~i f. 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) Pierdere cauzată de stricarea unor bunuri materiale. 3) înv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; corupție. [G.-D. stricăciunii] /a (se) strica + suf. ~ciune

stricăciune f. lucru stricat, pagubă.

stricăcĭúne f. Deteriorare, vătămare, pagubă: ciocnirea a făcut stricăcĭunĭ corăbiiĭ, ploaĭa a cauzat stricăcĭunĭ caselor. Corupțiune. V. avarie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stricăciune s. f., g.-d. art. stricăciunii; pl. stricăciuni

stricăciune s. f., g.-d. art. stricăciunii; pl. stricăciuni

stricăciune s. f., g.-d. art. stricăciunii; pl. stricăciuni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRICĂCIUNE s. 1. v. pagubă. 2. v. avarie. 3. v. corupție.

STRICĂCIUNE s. v. hernie, lepră, vătămare.

STRICĂCIUNE s. 1. daună, pagubă, pierdere, prejudiciu, (înv. și pop.) pricaz, (pop.) vătămare, (înv. și reg.) smintă, sminteală, (prin Ban.) ștetă, (înv.) scădere, stricare, stricătură, vătămătură. (~i provocate de incendiu.) 2. avarie, deteriorare. (~ suferită de un sistem tehnic.) 3. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

stricăciune s. v. HERNIE. LEPRĂ. VĂTĂMARE.

Intrare: stricăciune
stricăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stricăciune
  • stricăciunea
plural
  • stricăciuni
  • stricăciunile
genitiv-dativ singular
  • stricăciuni
  • stricăciunii
plural
  • stricăciuni
  • stricăciunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stricăciune, stricăciunisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) strica. DEX '09 DLRLC
    sinonime: avarie
    • format_quote Comandantul stătuse la îndoială dacă să-și urmeze drumul sau să vie după noi, bănuind că avem vreo stricăciune la mașină. BART, S. M. 20. DLRLC
    • 1.1. concretizat Ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. DEX '09 DLRLC
      sinonime: pagubă
      • format_quote Dar pînă atunci a venit și veste de la Broșteni despre stricăciunea ce făcusem, și bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. DLRLC
      • format_quote Domnitorul a trămis acolo ca ispravnic, spre a drege și a întări stricăciunea, împreună cu meșteri, pe... Dona Pepano. ODOBESCU, S. II 511. DLRLC
    • 1.2. Vătămare. DEX '98 DLRLC
      sinonime: vătămare
      • format_quote Mirele... s-a întors la gazda lui fără nici o stricăciune. SADOVEANU, Z. C. 344. DLRLC
      • format_quote Îl doare capul! La cap e stricăciunea. DELAVRANCEA, O. II 57. DLRLC
  • 2. Efect rău, păgubitor. DEX '98 DEX '09
  • 3. Corupție, depravare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dar, domnule (se scandaliză el), ce stricăciune, ce lipsă de creștere. CĂLINESCU, E. O. II 77. DLRLC
    • format_quote Simțea că se duce cu ele tot întunericul de pe mintea lui, toată stricăciunea ce se depusese în anii din urmă peste inima lui bună, peste iubirea și castitatea copilăriei lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. DLRLC
etimologie:
  • Strica + sufix -ăciune. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.