STRUJI, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.

struji vt [At: VARLAAM, C. 431 / V: (îvr) ~ugi / Pzi: ~jesc / E: vsl строжити] 1 (Îvr; Mol; c. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A strivi (5). 2 (Pex) A schingiui (9). 3 (Reg; c. i. obiecte, de obicei friabile, sau părți ale acestora, părți ale plantelor etc.) A strivi (1). 4 (Mol; c. i. pene, ramuri, știuleți de porumb etc.) A curăța (de anumite părți nefolositoare, îndepărtându-le). 5 A smulge (anumite părți folositoare în vederea utilizării lor) Vz disloca. 6 (Pop; c. i. diferite materiale, piese etc.) A ciopli (5). 7 (Pex) A strunji.

STRUJI, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtând aceste părți; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.

STRUJI, strujesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (Cu privire la știuleți de porumb, pene, ramuri etc.) A curăța de părțile nefolositoare, smulgîndu-le și îndepărtîndu-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. Struji frunze și mușchi de pe tufari. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. 2. A da la strung; a strunji. Îmi petrec viața strujind pentru ei mînere de săbii. NEGRUZZI, S. III 280. Cîte trei sînt meșteri mari: Unul sulița-mi strujește. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. Nu e dat tuturor a crea ziceri și a baga scalpelul în biata limbă, pentru a o struji cum li se pare. NEGRUZZI, S. I 255. 3. (Rar) A strivi, a zdrobi. Măr în gură mi-am strujit. BIBICESCU, P. P. 255. – Variantă: strugi (I. IONESCU, M. 413) vb. IV.

A STRUJI ~esc tranz. 1) (obiecte de lemn sau de metal) A ciopli cu ajutorul unei unelte (daltă, cuțit, bardă etc.). 2) (obiecte) A curăța de înveliș (coajă, piele, pănuși etc.). ~ un băț. /<sl. stružiti

strujì v. Mold. 1. a da la strug; 2. a curăța bobitele de pe struguri: când te-i sătura de strujit poame CR.; 3. a răzui. [Slav. STRUJĬTI, a rade, a da la strung].

strugi v vz struji

STRUGI vb. IV v. struji.

strujésc v. tr. (vsl. stružiti, strugati, rad, răzuĭ, cĭoplesc, rînduĭesc. V. strug). Est. Cĭoplesc la strung, cu rindeaŭa, cu securea orĭ cu altceva. V. torn.

struji (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujesc, 3 sg. strujește, imperf. 1 strujeam; conj. prez. 1 sg. să strujesc, 3 să strujească

struji (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujesc, imperf. 3 sg. strujea; conj. prez. 3 să strujească

struji (a curăța, a ciopli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujesc, imperf. 3 sg. strujea; conj. prez. 3 sg. și pl. strujească

struji (conj. strujească)

strujesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.

STRUJI vb. 1. v. strunji. 2. v. ciopli.

STRUJI vb. 1. a strunji, (rar) a strungări. (A ~ o piesă la strung.) 2. a ciopli, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti. (~ lemnul cu cuțitul, cu barda.)

struji (-jesc, -it), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s. n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie); strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan); strujac s. n. (Trans. de N, saltea); strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung.