STRĂIN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) strein, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

străin, ~ă [At: PSALT HUR. 121^v/5 / V: (îvp) ~rein, ~riin, ~rin, (îvr) ~riăn, (reg) ~rien / Pl: ~i, ~e / E: lat extraneus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau în care trăiește, sau care aparține ca origine, cetățenie etc. altei țări decât aceea în care locuiește. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din altă regiune sau localitate decât aceea în care se află, locuiește sau trăiește Si: pribeag, venetic, (îvr) nemernic, (înv) stranic (1-2), (reg) strânsură (31). 5 a (Îvr; îc) ~riin-iscoditor Spion (1). 6-7 smf, a (Persoană) care nu face parte dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere, considerată în raport cu aceasta. 8 a (D. țări, locuri etc.) Altul decât cel de baștină al cuiva. 9 a Care aparține sau este propriu altui popor sau altui teritoriu decât cel al vorbitorului. 10 a Care provine din altă țară, de la alt popor sau din alt teritoriu decât cel al vorbitorului. 11 a (Spc; d. limbă, dialect etc.) Care este alta decât limba, dialectul etc. matern sau limba oficială a țării în care se află sau în care trăiește Si: (înv) stranic (4). 12 a (D. cuvinte, expresii etc.) Care aparține sau provine din altă limbă decât cea maternă sau oficială. 13-14 smf, a (Persoană) care nu se află în relații apropiate de rudenie sau de prietenie cu cineva Si: (înv) stranic (5-6). 15-16 smf, a (Persoană) care nu aparține sau e considerată că nu aparține unei familii, unui grup închis. 17-18 smf, a (Pex) (Om) care are sentimentul că nu (mai) aparține unei familii, unui grup închis Si: stingher (5). 19 sm (Îla) Prin (sau printre, în, între) ~i Departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. 20 a (Înv; îe) ~ de minte Nebun. 21-22 smf, a (Persoană) care s-a îndepărtat (sufletește) de cineva sau de ceva Si: înstrăinat, dezrădăcinat (2). 23-24 smf, a (Pex) (Persoană) care nu se bucură de simpatie, de dragoste, de prietenie sau care nu are simpatie, dragoste, prietenie pentru cineva sau ceva. 25 a Care nu are nici o legătură cu cineva sau cu ceva. 26 a Care nu ia parte la un anumit eveniment, fapt etc. 27 a Care este departe (prin convingeri, prin preocupări sau prin neștiință, ignoranță) de ceva. 28 a Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. 29 a (Înv; pex) Care nu e conform cu preocupările religiei creștine. 30 a Care e necunoscut sau care nu e cunoscut încă. 31 a Care nu e familiar sau cu care nu e familiarizat cineva. 32 a Care e contra gusturilor, obișnuințelor cuiva Si: (rar) străinatic. 33 a Lipsit de decență, de cuviință V păgân. 34 a Care nu este proprietatea cuiva. 35 a Care aparține altuia. 36 a Care nu ține de un anumit lucru sau de o anumită persoană. 37 a Care aparține la altceva sau altcuiva. 38 a Care nu e propriu sau natural cuiva. 39 a Care este altfel decât ceea ce este obișnuit. 40 a (Asr; pex) Straniu (1). 41 a (D. corpuri, materii, substanțe etc.) Care nu e de aceeași natură cu corpul sau cu materia etc. cu care e amestecat. 42 a Care e introdus accidental într-un organism sau într-o materie și rămâne neasimilat de acesta.

STRĂIN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) strein, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

STRĂIN², -Ă, străini, -e, s. m. și f. 1. Persoană care aparține (ca origine, ca cetățenie) altei țări decît aceea în care se află; persoană care este din alt loc decît acela în care se află sau în care trăiește și care este necunoscută celor dimprejur. Într-o bună zi, iată că intră pe poarta ogrăzii doi străini. SADOVEANU, O. VII 324. Străinii de toate semințiile veneau de obicei aci călăuziți de agenții birourilor maritime. BART, E. 361. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. Drumurile de fier au să îmbogățească pe străinii care le-or face, iar nu pe noi. ALECSANDRI, T. I 361. ♦ Persoană aparținînd unei naționalități care formează, în cadrul unui stat burghez, o minoritate națională. 2. Persoană care nu se află în relații apropiate, de rudenie sau de prietenie (cu cineva). A vorbit cu voce albă, m-a privit cu ostilitate, ca pe un străin, și străin am rămas. CAMIL PETRESCU, U. N. 417. Dragostea ce-i arătau toți ai casei făcu pe Radu să nu se mai simtă între străini. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Cum n-oi plînge, dacă de trii ani de zile mă găsesc printre străini. ALECSANDRI, T. I 188. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. Mămucă, nu vreau să mă duc în străini... nu vreau să plec de lîngă tine. VLAHUȚĂ, O. A. II 47. Flăcăul aceala, din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă, și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. CREANGĂ, P. 139. Că te-am iubit atîta, putea-vei tu să ierți? Cu fața spre părete mă lasă prin străini, Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini. EMINESCU, O. I 127. 3. Persoană care nu face parte dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere, considerată în raport cu acestea. Accesul străinilor este interzis. – Variantă: strein, -ă (CREANGĂ, A. 24) s. m. și f.

STRĂIN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care ține de altă țară; propriu altei țări. Turiști ~i. 2) Care este originar din altă parte. Om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuți; departe de casă, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu aparține vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se află în relații de rudenie; care nu este înrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care împărtășește concepții contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de altă natură. 6) și adverbial Care este despărțit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natură) de mediul în care se află. Corp ~. 8) Care nu se leagă (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupări. /<lat. extraneus

străin a. 1. care e de altă națiune sau din altă țară: obiceiuri străine; 2. ce nu e al său: avere străină. [Redus din strănin – slav. STRANĬNŬ]. ║ m. om din altă țară: au venit mulți străini.

străín, -ă s. și adj. (vsl. stranĭnŭ, bg. stranen, străin). Din alt loc (țară, județ, oraș) saŭ din altă societate (popor, familie): un străin, o țară străină, o vorbă străină. Al altuĭa: a pune mîna pe o avere străină. – În vest strein. V. rom. striin (În Ps. S. și Cod. Vor. striiru). Azĭ în Serbia, Ban. Olt. Trans. strin.

strein, ~ă a, smf vz străin

striăn sm vz străin

striin, ~ă a, smf vz străin

strin, ~ă smf, a vz străin

STREIN², -Ă s. m. și f. v. străin².

streín V. străin.

striín și striíru, V. străin.

străin adj. m., s. m., pl. străini; adj. f., s. f. străină, pl. străine

străin adj. m., s. m., pl. străini; adj. f., s. f. străină, pl. străine

străin adj. m., s. m., pl. străini; f. sg. străină, pl. străine

străin

străin.

STRĂIN adj., s. 1. adj., s. pripășit, venetic, (înv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. venetic, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Un ~ pripășit undeva.) 3. adj., s. pribeag, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.) 4. adj., s. (înv.) varvar. (E ~ de aceste locuri.) 5. adj. v. înstrăinat. 6. adj. v. stingher. 7. adj. v. necunoscut. 8. adj. extern. (Probleme ~ preocupărilor noastre.)

STRĂIN adj., s. 1. adj., s. pripășit, venetic, (înv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. venetic, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Un ~ pripășit undeva.) 3. adj., s. pribeag, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.) 4. adj., s. (înv.) varvar. (E ~ de aceste locuri.) 5. adj. înstrăinat, (fig.) dezrădăcinat. (~ printre ai săi.) 6. adj. izolat, stingher. (Se simțea ~ în sala de bal.) 7. adj. necunoscut. (Astăzi mi-ești complet ~.) 8. adj. extern. (Probleme ~ preocupărilor noastre.)

STRĂIN. Subst. Străin, persoană străină, (om) necunoscut; nou venit; nou sosit. Musafir, oaspete, invitat. Intrus, venetic (adesea peior.); emigrant, emigraț, imigrant, refugiat, expatriat, exilat, deportat, fugar, băjenar, pribeag, surghiunit, surghiun (înv.). Lume străină, străinime; țară străină, străinătate. Cosmopolitism. Xenomanie, xenofilie. Xenofobie. Cosmopolit. Xenoman, xenofil. Xenofob. Adj. Străin, străinel (dim., pop.), străinior, străinuc (rar), necunoscut de origine străină, de peste mări. Emigrant, emigrat, imigrant, refugiat, expatriat, exilat, deportat, fugar, fugit, pribeag, pribegitor (rar), relegat (înv.). surghiunit. Vb. A fi străin, a se simți străin, a trăi printre străini, a mînca pîine străină, a fi departe de ai săi, a trăi în pribegie, a pribegi. A părăsi locurile natale, a se înstrăina, a emigra, a se refugia, a se expatria, a (se) exila, a se băjeni, a se băjenări (înv.). A deporta, a exila, a expulza, a expatria, a relega (înv.), a surghiuni. Adv. Prin (printre, în) străini; prin (în) străinime; peste hotare; de peste hotare; din străinătate, din țări străine. V. călătorie, locuitor, pedeapsă, plecare, singurătate, vizită.

STRĂIN băltăreț, străinar, străinez.