STRĂVECHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține Antichității sau preistoriei. – Pref. stră- + vechi.

străvechi, ~e a [At: I. CIHAC, I. N. 271/6 / V: ~rev~ / Pl: ~ / E: stră- + vechi] 1 Care datează de foarte multă vreme Si: (liv) imemorial, (înv) nepomenit, prea vechi, sur. 2 Care are o vechime sau durează de un secol sau de mai multe secole Si: secular. 3 (Îlav) Din ~ Din trecut Si: de altădată, de demult. 4 (Prin exagerare; d. obiecte de îmbrăcăminte, accesorii etc.) Care a fost utilizat mult timp Si: vechi, uzat, tocit. 5 (Rar; d. ființe) Bătrân (1). 6 Care aparține strămoșilor Si: strămoșesc (1). 7 Moștenit de la strămoși Si: strămoșesc (4). 8 Specific strămoșilor Si: strămoșesc (3). 9 Care se află la începutul istoric al omenirii sau al unei comunități sociale. 10 Care este la originea existenței cuiva sau a ceva. 11 Care aparține începutului istoric al omenirii. 12 Care este specific începutului istoric al omenirii Si: arhaic (1), primitiv, vechi. 13 Care a existat altădată și a încetat să mai existe. 14 (Pex) Antic (1).

STRĂVECHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține antichității sau preistoriei. – Stră- + vechi.

STRĂVECHI, -E, străvechi, adj. 1. (Despre lucruri) Care datează de foarte multă vreme, există din timpuri îndepărtate; foarte vechi. Poate să fie și o durere străveche care apasă sufletele. REBREANU, R. I 44. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. Dar văd că m-am depărtat de scopul ce mi-am propus, care este a-ți arăta o descoperire ce am făcut într-un străvechi manuscris, în care am cetit următoarele... NEGRUZZI, S. I 269. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Vechi, uzat. Adus de spate, cu mînile pe genunchi, sta apăsat de o durere mare, învălit în bunda neagră, străveche. SADOVEANU, O. VII 371. Chiar atunci apăru în ușă și Rogojinaru, cu o țigară de foi între dinți, cu o umbrelă străveche la subțioară. REBREANU, R. I 42. ♦ (Rar, despre oameni) Foarte bătrîn. Jandarii au biruit... scoțînd pe imaș moșnegi străvechi în durligile goale, oameni care zăceau în bulendre de ani. CAMILAR, N. II 148. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii; care aparține antichității sau preistoriei. Sus pe stîncă-n noapte-adîncă Un castel străvechi se vede. IOSIF, T. 74. Ș-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche. EMINESCU, O. I 45. Animale dispărute, ce s-au găsit... gravate cu sula de către oamenii străvechi, cari în timpii perioadei glaciare a Europei se adăposteau în peșterile de la Madeleine. ODOBESCU, S. III 79.

STRĂVECHI ~e (~i) Care este moștenit de la strămoși; transmis prin moștenire; strămoșesc; străbun. Vremuri ~. Așezare ~e. /stră- + vechi

străvéchĭ, -che adj. (stră- și vechĭ). Foarte vechĭ, de secule și mileniĭ: timpurĭ străvechĭ.

strevechi, ~e a vz străvechi

străvechiu a. foarte vechiu: sufletul visează toată istoria străveche EM.

străvechi adj. m., f. străveche, art. străvechea, g.-d. art. străvechii; pl. m. și f. străvechi, art. m. străvechii

străvechi adj. m., f. străveche, art. străvechea, g.-d. art. străvechii; pl. m. și f. străvechi, art. m. străvechii

străvechi adj. m., f. străveche, art. străvechea, g.-d. art. străvechii; pl. m. și f. străvechi

străvechi

străvechiu, -che, -chea f. a.

STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorabil, imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. v. arhaic. 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun. 5. v. bătrân.

STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. arhaic, primitiv, vechi. (Civilizații ~.) 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun, (înv.) străbunesc. (O datină ~.) 5. bătrîn, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)