22 de definiții pentru suficient

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUFICIENT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIENT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

suficient, [At: MARIN, F. 477/10 / P: ~ci-ent / V: (îvr) ~iinte / Pl: ~nți, ~e / E: lat sufficiens, -ntis, it suficiente] 1-2 a, av Corespunzător anumitor cerințe, anumitor trebuințe, anumitor norme etc. Si: destul (11), îndestulător, mulțumitor, satisfăcător, (înv) îndestul V îndeajuns, bugăt. 3-4 a, av (Care este) atât cât trebuie Si: destul (4), îndestulător, mulțumitor, satisfăcător, (înv) îndestul Vz: îndeajuns, bugăt. 5 sm Calificativ între „insuficient” și „bine” cu care se apreciază răspunsurile la unele examene, conduita, munca unei persoane etc. 6 (Log; îs) Principiul rațiunii ~e Principiu fundamental al gândirii în virtutea căruia orice enunț trebuie să aibă un temei. 7-8 a, av (D. oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine. 9-10 a, av (D. oameni) Plin de sine. 11-12 a, av (D. oameni) Care denotă suficiență (3-4).

SUFICIENT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. Atît cît trebuie (pentru a corespunde scopului); de ajuns, destul, îndestulător. Pînă atunci ai vreme suficientă să te aranjezi. REBREANU, R. II 77. ◊ (Adverbial) Nu-și dă seama cît îl iubește ea și de aceea nu-i prețuiește suficient iubirea. REBREANU, R. I 246. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ (între «insuficient» și «bine») cu care se apreciază o probă la un examen. 2. (Despre oameni) Care se crede capabil fără să fie; plin de sine, înfumurat, vanitos, îngîmfat. Cuvîntul «poet»... îi făcea rău, auzit din gura omului acestuia, suficient, afectat și pururea încîntat de sine. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. – Pronunțat: -ci-ent.

SUFICIENT, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].

SUFICIENT, -Ă adj. 1. (și adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)

SUFICIENT1 ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial Care satisface cerințele; în cantitatea necesară; destul. 2) (despre persoane) Care manifestă prin atitudine o satisfacție excesivă față de sine; plin de sine; înfumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

SUFICIENT2 m. Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

suficient a. 1. îndestulător; 2. fig. arogant, prezumpțios.

*suficiént, -ă adj. (lat. suf-ficiens, -ficiéntis. V. e-, co-e- și de-ficient). Destul: ploaĭe suficientă. Fig. Vanitos, înaintat: om, ton suficient. Adv. A ploŭat suficient.

suficiinte a vz suficient

SUFFICIT (lat.) = Ajunge.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

suficient (desp. -ci-ent) adj. m., pl. suficienți; f. suficientă, pl. suficiente

suficient (-ci-ent) adj. m., pl. suficienți; f. suficientă, pl. suficiente

suficient adj. m. (sil. -ci-ent), pl. suficienți; f. sg. suficientă, pl. suficiente

suficient (i-e)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUFICIENT adj., adv. 1. adj. îndestulător, mulțumitor, satisfăcător. (O cantitate ~.) 2. adj. destul, îndestulător, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 3. adv. v. destul.

SUFICIENT adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.

suficient adj. v. FUDUL. GRANDOMAN. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT. MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.

SUFICIENT adj., adv. 1. adj. îndestulător, mulțumitor, satisfăcător. (O cantitate ~.) 2. adj. destul, îndestulător, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 3. adv. destul, îndeajuns, (reg.) bugăt, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.)

Suficient ≠ insuficient, nesuficient

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUFICIENT, -Ă adj. (cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens): în sintagmele independentă suficientă și principală regentă suficientă (v.).

Intrare: suficient
suficient adjectiv
  • silabație: -ci-ent info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suficient
  • suficientul
  • suficientu‑
  • suficientă
  • suficienta
plural
  • suficienți
  • suficienții
  • suficiente
  • suficientele
genitiv-dativ singular
  • suficient
  • suficientului
  • suficiente
  • suficientei
plural
  • suficienți
  • suficienților
  • suficiente
  • suficientelor
vocativ singular
plural
suficiinte
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

suficient, suficientăadjectiv

  • 1. adesea adverbial Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; de ajuns. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Pînă atunci ai vreme suficientă să te aranjezi. REBREANU, R. II 77. DLRLC
    • format_quote Nu-și dă seama cît îl iubește ea și de aceea nu-i prețuiește suficient iubirea. REBREANU, R. I 246. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat masculin Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cuvîntul «poet»... îi făcea rău, auzit din gura omului acestuia, suficient, afectat și pururea încîntat de sine. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.