superb, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~e / E: fr superbe, lat superbus] 1-2 a, av (D. oameni) (Într-un mod) care impresionează prin calități deosebite. 3-4 a, av (D. manifestări, acțiuni, creații etc. ale oamenilor) (Îmtr-un mod) care exprimă sau denotă calități deosebite Si: falnic (4), impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreț, minunat, splendid, (rar) magnific, (îvp) mândru. 5-6 a, av (D. edificii sau părți ale lor) (Într-un mod) care impresionează prin grandoare sau desăvârșire Si: falnic (3), grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreț, monumental, splendid, trufaș¹, (îrg) maiestatic. 7 a (Asr; d. oameni sau d. manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Semeț. 8 a (D. oameni) Cu corp bine proporționat, fără cusur, cu înfățișare plăcută Si: desăvârșit (4), excepțional (6), extraordinar (7), formidabil, ideal, minunat, perfect², (înv) săvârșit². 9 a (D. înfățișarea oamenilor, d. părți ale corpului lor sau d. manifestări, acțiuni, creații etc. ale lor) Care exprimă, care denotă frumusețe, armonie, perfecțiune Si: angelic, armonios, ceresc, divin, dumnezeiesc, frumos (1), îngeresc, magistral, minunat, serafic, splendid, (liv) celest (6). 10 a (D. natură sau elemente, fenomene, procese ale acesteia, ori, pex, d. obiecte etc.) Care este deosebit de frumos, de plăcut etc. Si: extraordinar (8), grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, minunat, splendid, sublim, trufaș¹. 11 a (Rar) Foarte bun.

SUPERB,-Ă, superbi, -e, adj. 1. Plin de grandoare, măreț, impunător, impresionant. În splendida țară de la picioarele munților Făgăraș... Oltul întîlnește cei mai frumoși oameni din cîți i s-au ivit vreodată pe maluri. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Poporul nostru muncitor a creat acel monument superb și genial, care se cheamă poezia populară. GHEREA, ST. CR. II 244. ◊ (Ironic) Vreau să spun că nu mă sperii. Vreau să-ți spun că te cunosc... Tăcerile dumitale! Singurătatea dumitale! Fruntea dumitale copleșită de gînduri! Calmul dumitale, superbul, absolutul dumitale calm! SEBASTIAN, T. 60. 2. Foarte frumos, excepțional de frumos. Tinerele fire de verdeață Cresc superbe, pline de viață. BENIUC, V. 74. Erau doi. Un domn bătrîn și simpatic, cam demodat cu umbrela lui cenușie. Celălalt, un tînăr înalt și musculos, cu umerii lați și cu mijloc subțire; un exemplar superb și bronzat. C. PETRESCU, C. V. 351. Se luminează de ziuă. Un soare superb anunță dimineața. SAHIA, N. 27. ♦ Foarte bun. Cum nu sînt un șoarec, doamne – măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele – nici că mi-ar păsa de ger... Mi-ar părea superbă, dulce o bucată de Homer. EMINESCU, N. 43. 3. (Rar) Mîndru, semeț; (peiorativ) orgolios, îngîmfat, trufaș. Lui Mitras, preot credincios A fost bătrînul – ce folos! Aproape stinși sînt dacii săi, Ba sînt dărmați superbii zei, Și geme vîntul peste ei, Și urlă fioros! COȘBUC, P. II 303. În cartea-ți... tu vorbești, amice, cu un despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice, în care vînătorul n-are nevoie să umble pe jos, să caute vînatul ajutat de cîinele său și să lovească fiara sau pasărea în fugă ori în zbor. ODOBESCU, S. III 15.

SUPERB, -Ă adj. 1. Splendid, măreț, impunător; impresionant. 2. Neobișnuit de frumos. ♦ Foarte bun, foarte gustos. 3. (Rar) Mîndru, trufaș. [Cf. fr. superbe, lat. superbus].

SUPERB, -Ă adj. 1. splendid, măreț, impunător; impresionant. 2. neobișnuit de frumos. ◊ foarte bun, foarte gustos. (< fr. superbe, lat. superbus)

SUPERB ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care se impune prin măreție; plin de măreție și lux; splendid; magnific. 2) Care este uimitor de frumos; splendid; celest; divin. 3) (despre situații, poziții) Care se caracterizează prin proprietăți excelente. 4) rar (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă aroganță și mândrie; plin de trufie și dispreț; semeț; trufaș. /<fr. superbe, lat. superbus

superb a. 1. mândru; 2. măreț: peisaj superb.

*supérb, -ă adj. (lat. superbus, mîndru, excelent). Mîndru, sumeț. Mîndru, măreț, foarte frumos: o țară superbă. Foarte gustos: niște pere superbe. Adv În mod superb.

superb adj. m., pl. superbi; f. superbă, pl. superbe

superb adj. m., pl. superbi; f. superbă, pl. superbe

superb adj. m., pl. superbi; f. sg. superbă, pl. superbe

SUPERB adj., adv. 1. adj. v. grandios. 2. adj. v. minunat. 3. adv. minunat, splendid, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. (Cântă ~.) 4. adj. v. perfect.

SUPERB adj. v. mândru, orgolios, semeț, trufaș.

SUPERB adj., adv. 1. adj. grandios, impozant, impunător, maiestos, măreț, monumental, splendid, (rar fig.) trufaș. (Un palat ~.) 2. adj. minunat, splendid, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 3. adv. minunat, splendid, (fig.) divin, dumnezeiește. (Cîntă ~.) 4. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, sublim, (înv.) săvîrșit. (O ~ punere în scenă.)

superb adj. v. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ.