10 definiții pentru supusă
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SUPUS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.
SUPUS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel
- acțiuni
supus, ~ă [At: N. COSTIN, L. 451 / S: ~ppus / Pl: ~uși, ~e / E: supune] 1 a (Îrg) Care este așezat dedesubt, sub ceva Si: (rar) subpus. 2 a (Pex) Ascuns2 (1). 3 a (Înv; d. corpuri de armată) Așezat (la pândă) într-un loc ferit. 4 a (Îs) Tăietură ~ă Tăietură piezișă. 5 a (D. colectivități de oameni sau de teritorii locuite de acestea) Care se află (prin constrângere) sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva Si: stăpânit, (rar) aservit, cucerit (2), înfeudat, îngenuncheat, înrobit, ocupat, subjugat. 6 a Care depinde de cineva sau de ceva Si: dependent (2), subordonat. 7-8 a, av (D. oameni, animale sau d. colectivități) (Care acționează) conform îndemnurilor, sfaturilor, ordinelor cuiva Si: ascultător (2), cuminte (12). 9-10 a, av Care acceptă ușor o stare de lucruri Si: docil (1-2). 11-12 a, av Care se consideră pe sine cu extremă modestie Si: umil, (înv) suplecat Vz obsecvios, servil, slugarnic, smerit. 13 a (D. acțiuni, manifestări și atribute ale omului) Care denotă ascultare, docilitate sau umilință. 14-15 smf, a (Înv) Angajat (1-2). 16 a (Îs) Țăran ~ Locuitor al satelor mănăstirești sau boierești din epoca feudală în Țările Române care, de la condiția de mic proprietar cu unele obligații, cu timpul, a ajuns să-și piardă proprietatea și libertățile. 17 smf Locuitor al unei țări sau al unei colectivități organizate, considerat în raport cu suveranul sau conducătorul său. 18 a (Pop; îe) A se da ~ A se preda. 19 smf (De obicei urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoană care aparține, prin cetățenie unui stat anumit Vz cetățean (1). 20 smf Persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu drepturi depline).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPUS3, -Ă, supuși, -se, s. m. și f. (Urmat de un calificativ arătînd statul în discuție) Persoană aparținînd prin cetățenie unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu depline drepturi). Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Locuitorii unei țări depinzînd de o autoritate centrală, de un stîpînitor, de un suveran. Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUPUS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
supús, -ă adj. Pus dedesupt: cerboaĭca sta cu picĭoarele supuse și cu urechea atentă (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). Fig. Ascultător, docil: copil supus. Respectuos: al măĭestățiĭ voastre supus servitor. Pus supt autoritate: supus legilor. Expus: supus boalelor, morțiĭ, greșelilor. Obligat, dator să suporte: supus biruluĭ. Subst. Care e supt autoritatea uneĭ țărĭ, adică are cetățenia aceleĭ țărĭ: un Bulgar supus românesc. V. podan, sudit, tîrtan.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supusă, pl. supuse
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supusă, pl. supuse
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SUPUS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUPUS s. v. angajat, salariat, slujbaș.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
supus s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
supus, supușisubstantiv masculin supusă, supusesubstantiv feminin
- 1. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. DLRLC
- Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. DLRLC
- 1.1. Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. DLRLC
- Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. DLRLC
- Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. DLRLC
-
-
- 2. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. NODEX
etimologie:
- supune DEX '98 DEX '09