SURTUC, surtuce, s. n. (Înv. și pop.) Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk.

surtuc¹ sm [At: ALR I, 1 746/418 / Pl: ~uci / E: ns cf surduc] (Reg) Pește fără solzi nedefinit mai îndeaproape.

surtuc² sn [At: REGULAMENT, 18/10 / V: (înv) ser~, (reg) scur~, sult~, ~duc, ~ă sf / Pl: ~uce, (rar) ~uri, (îvr) ~uci / E: rs сюртук] 1 (Îvp) Obiect de îmbrăcăminte (bărbătească) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă peste cămăși sau peste vestă Vz baibarac (2), căput¹, laibăr, mintean, veston. 2 Haină țărănească bărbătească de obicei scurtă și fără mâneci. 3 (Fig; rar) Surtucar (1-2).

SURTUC, surtuce, s. n. Haină bărbătească (din postav) care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă (la țară) peste cămașă sau peste vestă. – Din ngr. surtúko, rus. siurtuk.

SURTUC, surtuce, s. n. Obiect de îmbrăcăminte bărbătească, care acoperă partea de sus a corpului, purtîndu-se peste cămașă sau peste vestă; haină, sacou, veston. Era îmbrăcat cu ițari și cămașă, și peste cămașă c-un surtuc negru, vechi, de stofă foarte bună. SADOVEANU, O. VIII 18. Te-a zărit în surtucul tău negru cu care te întorci de la orașe. ARGHEZI, P. T. 10. Lîngă fereastră era un bărbat înalt, îmbrăcat într-un surtuc lung pînă la genunchi. CAMIL PETRESCU, O. I 339. ♦ Fig. Surtucar, orășean. Multă mirare insufla pribegilor spectacolul frăției curate între surtuce și sucmane. RUSSO, O. 56. – Variantă: (neobișnuit) surtucă (ALECSANDRI, T. 908) s. f.

SURTUC ~ce n. înv. Haină bărbătească lungă până mai jos de șolduri, cusută din postav (de obicei fără revere). /<rus. siurtuk, ngr. surtúko, fr. surtout

surtuc n. Mold. redingotă. [Rus. SĬURTUKŬ (din fr. surtout)].

surtúc n., pl. e (rus. sertúk, redingotă, pol. surtut, surdut, d. fr. surtout, manta largă). Est. Haina de toate zilele a orășeanuluĭ bogat orĭ sărac (scurtă purtată pe deasupra vesteĭ, dar pe supt pardesia orĭ palton. I se zice și jachetă. Dar această numire se dă și redingoteĭ cu poalele retezate în față). – În Olt. Munt. gheroc. V. sărdac, spencer, recăl.

scurtuc sn vz surtuc² corectat(ă)

sertuc sn vz surtuc²

sultuc sn vz surtuc¹

surduc³ sn vz surtuc²

surtucă sf vz surtuc²

SURTUCĂ s. f. v. surtuc.

surtuc (înv., pop.) s. n., pl. surtuce

surtuc (înv., pop.) s. n., pl. surtuce

surtuc s. n., pl. surtuce

SURTUC s. 1. veston. (Un ~ de postav gros.) 2. laibăr, mintean, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput (~ purtat de țărani.)

SURTUC s. 1. veston. (Un ~ de postav gros.) 2. laibăr, mintean, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)

surtuc (-curi), s. n. – Haină bărbătească din postav. – Mr. siurtuc. Fr. surtout, prin intermediul ngr. σουρτούϰο, mai puțin probabil prin cel al rus. sjurtuk (Sanzewitsch 209; Bogrea, Dacor., I, 292), cf. sb. surtuka, alb. surtukë. – Der. surtucar, s. m. (tîrgoveț, orășean).