susur sn [At: HELIADE, O. I, 114 / V: (reg) surs~ / Pl: ~e / E: pvb susura] 1 Zgomot slab, continuu, monoton, lin și plăcut, produs de apă (când curge), de frunzele bătute de vânt sau de adierile de vânt Si: murmur, șopot¹, sunet, zvon, (rar) susurare, (rar) murmuială, murmurare, murmureală, zuzet, (înv) murmuit, (îvr) murmuire¹ Vz fâșâială, fâșâire (1), fâșâit (1), foșneală (1), foșnet (1), foșnire (1), foșnitură, freamăt (1), fremătare (2), clipoceală (1), clipocit¹ (2), șoșet, șoșot¹. 2 (Pan; rar) Zumzet. 3 (Pan; rar) Zornăit. 4 (Rar) Murmur.

SUSUR s. n. Zgomot continuu și lin, produs de o apă care curge sau de un frunziș mișcat de vînt. V. murmur, șopot, foșnet, freamăt. În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. Susurul acestor codri se stinsese o dată cu doina din caval. GALACTION, O. I 285. Băiatul auzi în baia zînelor un susur de apă. ISPIRESCU, L. 163. ◊ (Cu determinări precizînd intensitatea, natura sau calitatea zgomotului) în răpaosul nopții se auzea numai clătirea undelor ce se izbeau încetișor de mal și susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140. ◊ (Metaforic) Sta neclintit, cu ochii duși, în cadrul ferestrei. O înfiorare, un susur de șoapte tainice veni din livezi. SADOVEANU, O. I 276. Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă. REBREANU, R. I 247. – Variante: sursur (POPESCU, B. III 10), zuzur (EMINESCU, N. 113) s. n.

SUSUR s.n. Zgomot continuu și lin produs de curgerea unei ape sau de foșnetul frunzelor bătute de vînt. [Pl. -re. / < susura].

SUSUR s. n. zgomot continuu și lin produs de curgerea unei ape, de foșnetul frunzelor bătute de vânt etc. (< susura)

SUSUR ~e n. Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (curgerea apei, frunze mișcate de vânt etc.); murmur. ~ de izvor. /v. a susura

susur n. sunet lin și confuz: un susur de apă ISP. [Lat. SUSURRUS].

sursur sn vz susur

zuzur² sn vz susur

SURSUR s. n. v. susur.

ZUZUR s. n. v. susur.

susur s. n., pl. susure

susur s. n., pl. susure

susur s. n., pl. susure

susur, -ruri.

SUSUR s. 1. v. clipocit. 2. v. foșnet. 3. v. murmur.

SUSUR s. 1. clipoceală, clipocire, clipocit, murmur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.) 2. fîșîit, foșnet, freamăt, murmur, sunet, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 3. murmur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.)