16 definiții pentru tărăgănare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TăRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgănire s. f.] – V. tărăgăna.

tărăgănare sf [At: ASACHI, S. L. II, 6 / V: (pop) tr~, (îrg) străgănire, (reg) ~nire, trăgănire / Pl: ~nări / E: tărăgăna] (Pop) 1 Amânare de pe o zi pe alta în rezolvarea unei probleme, în săvârșirea unei acțiuni Si: tergiversare, (pop) tărăgăneală (1), (reg) târșoneală. 2 Mers încet, cu pași rari. 3 Rostire rară și prelungită a unui sunet (în timpul vorbirii sau al executării unei melodii). 4 Scurgere înceată a timpului. 5 Prelungire a timpului.

TĂRĂGĂNÁRE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgăníre s. f.] – V. tărăgăna.

TĂRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a tărăgăna și rezultatul ei. 1. Amînare, tergiversare, tărăgăneală. Asemenea tărăgănări îmi rup inima, îndoiala mă roade. CONTEMPORANUL, VII 491. 2. Rostire rară și prelungită a unui sunet. Și glasurile nu aveau tărăgănarea cîntătoare... ca glasurile țărănești. DUMITRIU, N. 97. ♦ Încetinire a ritmului unei melodii; domolire. Începu să cînte din caval. Era o doină apăsătoare, cu tărăgănări pline de amar. CAMIL PETRESCU, O. I 114. – Variantă: tărăgănire (DELAVRANCEA, H. T 4) s. f.

TĂRĂGĂNIRE s. f. v. tărăgănare.

TĂRĂGĂNIRE s. f. v. tărăgănare.

tărăgănire sf vz tărăgănare

trăgănare sf vz tărăgănare

trăgănire sf vz tărăgănare

TĂRĂGĂNÍRE s. f. v. tărăgănare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări

tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări

tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂRĂGĂNARE s. 1. v. amânare. 2. v. tergiversare.

TĂRĂGĂNARE s. 1. amînare, tergiversare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 2. tărăgăneală, tergiversare. (Ce e această ~?)

Intrare: tărăgănare
tărăgănare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărăgănare
  • tărăgănarea
plural
  • tărăgănări
  • tărăgănările
genitiv-dativ singular
  • tărăgănări
  • tărăgănării
plural
  • tărăgănări
  • tărăgănărilor
vocativ singular
plural
tărăgănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărăgănire
  • tărăgănirea
plural
  • tărăgăniri
  • tărăgănirile
genitiv-dativ singular
  • tărăgăniri
  • tărăgănirii
plural
  • tărăgăniri
  • tărăgănirilor
vocativ singular
plural
trăgănire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
trăgănare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trăgănare
  • trăgănarea
plural
  • trăgănări
  • trăgănările
genitiv-dativ singular
  • trăgănări
  • trăgănării
plural
  • trăgănări
  • trăgănărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tărăgănare, tărăgănărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Amânare, tergiversare, tergiversațiune, tărăgăneală. DLRLC
      • format_quote Asemenea tărăgănări îmi rup inima, îndoiala mă roade. CONTEMPORANUL, VII 491. DLRLC
    • 1.2. Rostire rară și prelungită a unui sunet. DLRLC
      • format_quote Și glasurile nu aveau tărăgănarea cîntătoare... ca glasurile țărănești. DUMITRIU, N. 97. DLRLC
      • 1.2.1. Încetinire a ritmului unei melodii. DLRLC
        sinonime: domolire
        • format_quote Începu să cînte din caval. Era o doină apăsătoare, cu tărăgănări pline de amar. CAMIL PETRESCU, O. I 114. DLRLC
etimologie:
  • vezi tărăgăna DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.