TARTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.

tartru sn [At: COSTINESCU / V: (înv) ~tar / Pl: ~ri / E: fr tartre] 1 Sediment depus pe pereții vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe Si: (pop) tirighie (1). 2 (Șîs ~ dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune pe suprafața dinților Si: detritus, piatră. 3 (Chm; îs) ~ emetic (sau stibiat) Emetic (1).

TARTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.

TARTRU s. n. 1. Sediment care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou; tirighie. 2. Substanță calcaroasă, de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; piatră.

TARTRU, tartruri, s. n. 1. Sediment care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou; tirighie. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților. – Fr. tartre.

TARTRU s.n. 1. Substanță salină care se depune la fundul și pe pereții butoaielor cu vin nou. 2. Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; detritus. [Pl. -uri, -re. / < fr. tartre].

TARTRU s. n. 1. substanță salină care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou. 2. substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; detritus. (< fr. tartre)

TARTRU ~ri m. Depunere salină cu aspect sticlos, acră la gust, care se formează pe fundul și pereții butoaielor de vin. ◊ ~ dentar sediment calcaros care se formează pe suprafața dinților; detritus. [Sil. tar-tru] /<fr. tartre

tartru n. 1. depozitul ce vinul lasă în buți și în sticle; 2. sediment ce s’alipește de dinți și le înnegrește smalțul.

*tártru n., pl. urĭ (fr. tartre, d. mlat. tártarum, poate de orig. ar.). Chim. Depozit salin (tirighie) care se prinde de doagele butoaĭelor saŭ de gărăfile în care a fost vin. Med. Strat gălbuĭ care se formează pe dințĭ cînd nu te foloseștĭ de eĭ, cînd mănîncĭ numaĭ c’o parte. Strat văros care se formează în cazanele cu abur.

tartar⁴ sn vz tartru

tartru s. n., art. tartrul; (tipuri) pl. tartruri

tartru s. n., art. tartrul; (tipuri) pl. tartruri

tartru s. n., art. tartrul, pl. tartruri

TARTRU s. 1. piatră de vin, (pop.) tirighie. (~ depus pe butoaie.) 2. (MED.) detritus, piatră. (~ dentar.)

TARTRU s. 1. (pop.) tirighie. (~ depus pe butoaie.) 2. detritus, piatră. (~ dentar.)