teamă sf [At: (a. 1652) GCR I, 158/35 / E: pvb teme] 1 Stare de tulburare pe care o încearcă cineva în prezența sau la gândul unui pericol Si: frică, temere (1), (rar) temut¹ (1), (ltm) timoare, timorare (2), (înv) teamăt, temătură, temoare, (îvr) temință, (reg) teșeală (6), teșire (8), (liv) timorare (2). 2 Stare de neliniște Si: îngrijorare, temere (2).

TEAMĂ s. f. Stare de adîncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întîmpla; frică. Vorbind, cu capul puțin înclinat pe un umăr, se uita c-un fel de teamă la Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 124. Fiecare avu aceeași impresie de teamă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. Vorbea ca niciodată, fără teamă. D. BOTEZ, F. S. 65. În ochii lui naivi și mari Citesc un gînd, o dulce teamă. IOSIF, PATR. 14. ◊ (Motivul se indică prin determinări introduse prin prep. «de», printr-un genitiv obiectiv sau printr-o propoziție secundară) Vorbi încet, ca și cum îi era teamă de ceva. SADOVEANU, O. VII 148. Îi era teamă să nu se trădeze. BART, E. 183. Vede-un băiet că se acățăra pe stîlpul porții de teama cînilor. CREANGĂ, P. 147. Bădiță cu peană verde, Mult mi-e teamă că te-oi pierde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ, mai rar cu verbul «a avea») Tremur atît de tare, îmi clănțăne dinții în așa fel, că mi-e teamă să nu simtă cei de lîngă mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 302. Îi era mereu teamă că își bate joc de sentimentele lui. REBREANU, R. I 174. De Zaharia nu avem teamă: Știe tot, dar nu crede nimica. CARAGIALE, O. I 120. Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece. EMINESCU, O. I 194. N-ai teamă de pedeapsa de care-o să ai parte Cînd te-i întoarce acasă? ALECSANDRI, T. II 201.

TEAMĂ f. Stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol adevărat sau închipuit; frică. ◊ A avea (sau a-i fi) ~ de cineva sau de ceva a se teme de cineva sau de ceva. Mi-e ~ că... mi se pare că...; e posibil să... [G.-D. temei] /v. a se teme

teamă f. fapta de a se teme, sentiment de neliniște: să nu-ți fie teamă. [Lat. TIMA].

teámă f. fără pl. (subst. verbal d. a se teme). Frică, simțu celuĭ care se teme: mĭ-e teamă. V. temoare.

teamă s. f.

teamă s. f.

teamă s. f.

TEAMĂ s. v. frică.

TEAMĂ s. frică, temere, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) stideală, stidință, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) tîrșală, tîrșă. (Nu simțea nici un pic de ~.)

Teamă ≠ curaj, temeritate

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.

NIL TERRIBILE NISI IPSE TIMOR (lat.) nimic nu este de temut în afară de însăși teama – Fr. Bacon, „De dignitate et augmentis scentiarum”, II.

PRIMUS IN ORBE DEOS FECIT TIMOR (lat.) teama a creat mai întâi zeii pe lume – Statius, „Tebaida”, III, 661. Oamenii au zeificat la început forțele oarbe ale naturii care îi înfricoșau.

Chevalier sans peur et sans reproche (fr. „Cavaler fără frică și fără prihană”), poreclă dată vestitului căpitan francez Bayard (1476-1524). Pe lîngă faptele de arme care l-au acoperit de glorie (bunăoară, în lupta de la Carigliano a apărat singur un pod împotriva a două sute de ostași spanioli), lealitatea și generozitatea lui, devenite proverbiale, i-au atras admirația chiar și a dușmanilor (refuza daruri, se împotrivea brutalității și răzbunărilor, apăra pe bătrîni și copii, salva onoarea femeilor…). De atunci, unui om care întrunește virtuți rare i se aplică denumirea dată căpitanului Bayard de „cavaler fără teamă și fără prihană”. În acest sens Mihai Beniuc, vorbind despre Vitezslav Nezval, „poet al omeniei și al păcii”, îl numește „chevalier sans peur, ni reproche” al poeziei cehe noi. lar artistul poporului Radu Beligan, în articolul „Teatrul, act de cultură”, scrie în „Scînteia” (nr. 6578): „Exigența este condiția de existență a criticii și nimeni nu are nevoie de acei cronicari care au devenit cavalerii fără frică și prihană ai îngăduinței reciproce și ai echivocului”. IST.

In vitium ducit culpae fuga [lat. în traducere strictă: „Fuga de greșeală duce la o greșeală și mai mare (viciul) – sau, mai explicit: ”Teama de o greșeală te face să cazi într-una mai mare„] – Horațiu, Ars poetica, versul 31. Cugetarea cuprinde o precizare care de obicei nu-i citată, și anume: si caret arte, adică ”dacă n-are meșteșug„. Într-o lucrare consacrată tot artei poetice (Art poétique), Boileau a tradus același gînd în versul 64 din cîntul I: Souvent la peur dun mal nous conduit dans un pire (Adesea teama de un rău ne duce la altul și mai rău). Și Horațiu și Boileau se refereau numai la domeniul poeziei. Dar fabulistul La Fontaine (contemporan cu Boileau), în cartea XII, fabula nr. 18 Vulpea și curcănașii, a parafrazat și a extins ideea, pentru toate domeniile: Le trop dattention quon a pour le danger Fait le plus souvent quon y tombe. (”Prea marea teamă de-un pericol Te face-ades să cazi în el"). Cu timpul, atît versul lui Horațiu cît și cel al lui Boileau au încetat și ele să mai aibă o aplicare limitată numai la cîmpul literelor. Ambele pot fi astăzi folosite în toate variatele împrejurări în care, de teama unui lucru ce-l socotești rău sau greșit, urît sau primejdios, faci alt lucru care, uneori, e încă și mai greșit, urît sau periculos. LIT.

Souvent la peur d’un mal nous conduit dans un pire (fr. Adesea teama de un rău ne conduce la unul și mai rău) – Boileau, Arta poetică (I, 64). Vezi: In vitium ducit culpae fuga. LIT.