teleguță sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) til~, tilig~ / Pl: ~țe / E: teleagă + -uță] 1-4 (Reg; șhp) Teleagă (1, 4) (mică) Si: (reg) telegea (1-2), telegușcă (1-2).

TELEGUȚĂ, teleguțe, s. f. Diminutiv al lui teleagă. Venise la el un diacon de la mitropolie cu o teleguță. CAMIL PETRESCU, O. II 708. Nemaipomenit amestec de foarte nou și de foarte vechi, de apus și de răsărit... briști, berline și cotiuge, lăcuite cupeuri de Viena și teleguțe dezghiocate din scoabe. C. PETRESCU, A. R. 9. Îi luară și cal și teleguță și butoi. ISPIRESCU, L. 374. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, nici în teleguță v. car.

teleguță f. 1. teleagă mică: nici în căruță, nici în teleguță; 2. partea dinainte a plugului.

telegúță f., pl. e. Teleagă mică. Cotiga pluguluĭ (Trans.). Prov. Nicĭ în car, nicĭ în căruță, nicĭ în teleguță, se zice cînd nu-țĭ place ceva în nicĭ un fel.

tileguță sf vz teleguță

tiliguță sf vz teleguță

teleguță s. f., g.-d. art. teleguței; pl. teleguțe

teleguță s. f., g.-d. art. teleguței; pl. teleguțe

teleguță s. f., g.-d. art. teleguței; pl. teleguțe

TELEGUȚĂ s. (reg.) telegea.

TELEGUȚĂ s. (reg.) telegea.