ticlui vt [At: PR. DRAM. 151 / Pzi: ~esc / E: nct] (Pfm) 1 A aranja (1). 2 A înjgheba. 3 (Îe) A o (sau a le) ~ (bine) A-și potrivi spusele pentrua le da aparența de adevăr. 4 (Fig) A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). 5 A redacta (cu pricepere, repede, ușor). 6 A plăsmui.

TICLUI, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja, a așeza, a întocmi, a înjgheba. În curtea lor, sau pe un loc viran, cu răchită adusă din balta de la Fundeni, ticluiau mustăria. PAS, Z. I 170. Cînd au scos afară toată zestrea, flăcăii... ticluiesc lăvicerile ș-apoi pernele. SEVASTOS, N. 161. Să trecem înainte, uitînd miniaturile scălîmbate și ticluite de prin cărțile didactice ale secolului de mijloc. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventînd, născocind). Fără Lazăr în curtea sa, Filică și-ar fi făcut de cap, și ar fi ticluit și mai bine și mai nestingherit uneltirile. MIHALE, O. 162. Deși ar fi putut să ticluiască un șirag de amănunte... îl rodea totuși ambiția acuma să se documenteze. REBREANU, I. 59. Se înșela singură, ticluind după plac alte gînduri. CONTEMPORANUL, VI_II 195. ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a-și potrivi spusele pentru a le da aparența de adevăr. E greu să te deprinzi a minți pe alții; după ce te-ai deprins o dată, n-ai să-ți mai bați capul cum s-o ticluiești. SLAVICI, N. II 259. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). Aplecat pe-o masă în cancelarie, ticlui pe-o carte poștală următoarele rînduri. MIRONESCU, S. A. 128. Un scriitor de talent poate oricînd să ne ticluiască un bun articol serios. VLAHUȚĂ, O. A. II 234. Deocamdată, însă, Huțu nu era decît scriitor la consistoriu, ticluia circulări, aduna date. SLAVICI, N. I 201.

A TICLUI ~iesc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginație; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.

ticluĭésc v. tr. (din tîlcuĭesc, de unde s’a făcut tilc-, apoĭ ticl-. Cp. cu tescuĭesc, tixesc). Potrivesc, așez, rînduĭesc: a ticlui bine lucrurile în ladă, (fig.) a ticlui o nuntă, o mincĭună.

ticlui (a ~) (desp. ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiesc, 3 sg. ticluiește, imperf. 1 ticluiam; conj. prez. 1 sg. să ticluiesc, 3 să ticluiască

ticlui (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiesc, imperf. 3 sg. ticluia; conj. prez. 3 să ticluiască

ticlui vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiesc, imperf. 3 sg. ticluia; conj. prez. 3 sg. și pl. ticluiască

ticlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiesc, conj. ticluiască)

ticluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

TICLUI vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.

TICLUI vb. 1. a aranja, a potrivi, (pop. și fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încît...) 2. a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)

ticlui (-uesc, -it), vb. – 1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare.

ticlui, ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a înjgheba, a întocmi 2. a pune la cale (născocind ceva)

a o ticlui bine expr. a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr.