tihnă sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) ticnă, (reg) tignă / Pl: ~ne / E: pvb tihni] 1 Liniște (sufletească) deplină Si: calm, pace, (îvp) tihneală (1), (îrg) tihnire (1), (înv) păciuire, (reg) ogod, ogoi¹, tiposire (3). 2 Odihnă. 3 (Înv; îla) Cu ticnă În liniște. 4 (Înv; îla) De ticnă Folositor (1). 5 (Înv; îal) Potrivit. 6 (Pop; îlav) În ~ sau (reg) în toată ~na În liniște Si: liniștit, nestingherit, netulburat. 7 (Reg; îlav) Fără ~ Neîncetat. 8 (Reg; îlav) Pe ticnă Pe îndelete. 9-10 (Pop; îe) A (nu) lăsa în ~ A (nu) lăsa în pace. 11 Confort (1). 12 Viață liniștită, lipsită de griji Si: (înv) tihneală. 13 (Înv; d. viață, trai; îla) Cu ticnă Plăcut. 14 (Înv; d. viață, trai; îal) Lipsit de griji Si: ușor. 15 (Îrg; îlav) În (sau cu) ~ Îndestulat. 16 (Îrg; îal) Comod (1). 17 (Înv; îe) A nu-i fi (cuiva) în ticnă A nu-i cădea bine. 18 (Înv; ccr; lpl) Ceea ce oferă comoditate. 19 (Înv) Satisfacție.

TIHNĂ, tihne, s. f. (Și în forma ticnă) Liniște, pace, odihnă, repaus. Tihnă lină plutea în odaia plină de miros de flori sălbatice. SADOVEANU, O. I 51. Mi-a rămas drag acest tîrg... cu tihna și cu omenia dintre amestecații lui cetățeni. GALACTION, O. I 13. În tihna binecuvîntată gustăm, de formă, cîteva curmale. TOPÎRCEANU, P. 72. Țara are nevoie de tihnă. Cu Bogdan, iar războaie. DELAVRANCEA, A. 55. ◊ Loc. adv. În tihnă = în liniște; în voie, nestingherit, netulburat. Mai mult decît locurile și gospodăria, pe tînărul Herdelea îl interesa că în sfîrșit avea prilejul să vorbească în tihnă cu Grigore Iuga. REBREANU, R. I 116. Omul ședea la masă... vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi. CARAGIALE, M. 25. Dragostea mă apasă Și în tihnă nu mă lasă. ȘEZ. VIII 25. Fără tihnă = neîncetat, mereu, fără repaus. Ce să fac? Văzui pierdută Cauza Moldovei mele, și de-a pururi nimicit Scopul falnic pentru care fără tihnă am muncit. DAVILA, V. V. 51. – Variantă: ticnă s. f.

TIHNĂ ~e f. Stare de liniște sufletească; lipsă de griji; pace; astâmpăr; odihna. ◊ În ~ netulburat; nestingherit. Fără ~ fără încetare; întruna; neîncetat. [G.-D. tihnei] /v. a tihni

tihnă f. liniște, odihnă: puteau umbla în tihnă prin pădure Isp. [Tras din tihnì].

tíhnă f., pl. e (d. tihnesc). Liniște, odihnă, mulțămire: cu judecata asta nu maĭ am tihnă. În tihnă, în liniște sufletească, în voĭe, după plac: a trăi în tihnă. – Și ticnă (Mold.) și tignă (Trans.).

ticnă sf vz tihnă

tignă sf vz tihnă

ticnă f. Mold. V. tihnă: trăim în ticnă AL.

ticnă, V. tihnă.

tígnă, -neálă, -nésc, V. tihn-.

tihnă s. f., g.-d. art. tihnei; pl. tihne

!tihnă s. f., g.-d. art. tihnei; pl. tihne

tihnă s. f., g.-d. art. tihnei; pl. tihne

tihnă

tihnă, -nei gen. a.

TIHNĂ s. 1. v. astâmpăr. 2. liniște, pace, (înv.) isihie. (O viață plină de ~.) 3. liniște, pace, răgaz. (N-are o clipă de ~.) 4. comoditate, confort, liniște. (~ vieții lui a fost tulburată.)

TIHNĂ s. 1. astîmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, repaus, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.) 2. liniște, pace, (înv.) isihie. (O viață plină de ~.) 3. liniște, pace, răgaz. (N-are o clipă de ~.) 4. comoditate, confort, liniște. (~ vieții lui a fost tulburată.)

Tihnă ≠ larmă, vacarm, zbucium