tiohăi [At: ALECSANDRI, T. 918 / V: (reg) tăhui, tehoi, tihoi, tihui, ~hoi, tiuh~, tiuhoi, tiui, tuh~, țuh~ / Pzi: ~esc / E: tioh + -ăi] (Mol; Buc) 1 vt (C. i. animale) A alunga cu strigătul „tio” Si: (reg) a tiobrăi. 2 vi A striga „tio” pentru a alunga un animal. 3 vt (C. i. persoane) A huidui (1). 4 vi (Îf tehoi) A asmuți (1). 5 vi (D. câini, îf tăhui) A lătra la vânat. 6 vt (Fig) A bate la cap. 7 vt (Fig) A mustra.

TIOHĂI, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A alunga un animal (cu strigătul «tio»); a huidui (oameni, animale). A venit un văcar, a tiohăit boii. GALAN, Z. R. 163. Leagă de coada unui cîne o ploscă și toți nuntașii îl tiohăiesc. SEVASTOS, N. 315. Începură a-l tiohăi. ȘEZ. V 41. ◊ Intranz. Parcă-i văd pe toți grămadă, șuierînd și tiohăind. CONTEMPORANUL, I 292. – Variantă: tiui (ALECSANDRI, T. 918) vb. IV.

TIOHĂI, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alunga un animal cu strigătul „tio”; a huidui (oameni, animale). [Pr.: tio-. – Var.: tiui vb. IV] – Din tio.

tiohăì v. Mold. a alunga (mai ales câinele). [V. tio!].

tăhui² v vz tiohăi

tehoi v vz tiohăi

tihoi v vz tiohăi

tihui¹ v vz tiohăi

tiohoi v vz tiohăi

tiuhăi v vz tiohăi

tiuhoi v vz tiohăi

tiui v vz tiohăi

tuhăi¹ v vz tiohăi

țohăi v vz țuhăi

țuhăi v vz tiohăi

TIUI vb. IV v. tiohăi.

tĭohăĭésc v. tr. (d. tĭo, tĭuho. Cp. și cu ung. coholni, a mîna caiĭ strigîndu-le coh, pron. țoh). Est. Huĭduĭesc.

tiohăi (reg.) (desp. tio-hă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiohăiesc, 3 sg. tiohăiește, imperf. 1 tiohăiam; conj. prez. 1 sg. să tiohăiesc, 3 să tiohăiască

tiohăi (reg.) (tio-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiohăiesc, imperf. 3 sg. tiohăia; conj. prez. 3 să tiohăiască

tiohăi vb., (sil. tio-)/tiui (sil. ti-) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiohăiesc/tiuiesc, imperf. 3 sg. tiohăia/tiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. tiohăiască/tiuiască

tiui v. tiohăi

TIOHĂI vb. v. huidui.

tiohăi vb. v. HUIDUI.

tiohăi, tiohăesc, vb. IV (reg.) 1. a alunga un animal (mai ales câinele). 2. a huidui. 3. a asmuți.