transformare sf [At: GORJAN, H. II, 193/9 / V: (înv) straf~ / Pl: ~mări / E: transforma] 1 Trecere de la o stare la alta, modificând aspectul, înfățișarea, forma etc. Si: prefacere, schimbare, transfigurare (1), transmutare (3), transmutație (3), (înv) transformație (1), (înv) turnare (6). 2 (Spc) Schimbare a firii, a caracterului, a felului de a fi, a conduitei Si: (înv) transformație (2). 3 (Mat) Calculare a echivalentului unei figuri, al unei fracții, al unei ecuații etc., care să păstreze aceeași valoare, dar să aibă altă formă Si: (înv) transformație (3). 4 (Fiz) Schimbare a unei forme de energie în altă formă de energie în cantități echivalente. 5 (La unele jocuri sportive) Obținere prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă) a unui sau a mai multe puncte în avantajul echipei sale. 6 (La jocul de rugby) Lovitură acordată echipei care a reușit o încercare. 7 (Iuz; îs) ~a socialistă a agriculturii Proces social-economic, constând în intsaurarea relațiilor de producție socialiste și promovarea marii producții agricole mecanizate. 8 Convertire a unei monede naționale în valută.

TRANSFORMARE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei. 1. Trecere de la o stare la alta; prefacere, schimbare. De altfel își încetase apariția, tocmai cînd anunța importante transformări. C. PETRESCU, C. V. 145. În mijlocul transformării noastre naționale și politice... sîntem chemați a hotărî și chestiunea socială. KOGĂLNICEANU, S. A. 113. 2. (Mat.) Construirea unui echivalent al unei figuri date sau al unei valori prin schimbarea anumitor elemente și păstrarea altora, potrivit unei anumite formule. Există și alte transformări ce schimbă cubul în sferă, nu numai continue dar și derivabile sau analitice. VRĂNCEANU, G. D. II 334.

TRANSFORMARE s.f. 1. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. ♦ Lovitură la jocul de rugbi, acordată echipei care a reușit o încercare. 2. (Mat.) Corespondență, aplicație, funcție între două mulțimi de puncte. [< transforma].

TRANSFORMARE s. f. 1. acțiunea de a (se) transforma. ◊ (rugbi) lovitură acordată echipei care a reușit o încercare. 2. ansamblu de stări succesive prin care evoluează un sistem fizico-chimic, în funcție de schimbarea uneia sau mai multor mărimi ce îl caracterizează. 3. (mat.) corespondență, aplicație, funcție între două mulțimi de puncte. (< transforma)

transformare s. f. (sport) Lovitură la rugbi acordată echipei care a reușit un eseu ◊ „[...] au înscris G., C. și I. – eseuri, B. – transformare.” R.l. 18 XI 86 p. 5 (din transforma; DEX – alte sensuri, DN3)

transformare f. 1. trecerea dela o formă la alta: transformarea omidei în fluture; 2. fig. schimbare completă de caracter.

straformare sf vz transformare

transformațiune sf vz transformație

*transformațiúne f. (lat. transformátio, -ónis). Acțiunea de a transforma. – Și -áție, dar ob. -áre.

transformare (desp. tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformării; pl. transformări

!transformare (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformării; pl. transformări

transformare s. f. (sil. mf. trans-) formare

TRANSFORMARE s. 1. devenire, dezvoltare, evoluție, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) strămutare, (înv. și pop.) mutare, prefăcătură, schimbătură, (reg.) străformare, (înv.) modificație, preobrajenie, strămutătură, transformație, (fig.) răsturnare. (A suferit o adâncă ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui „l” intervocalic în „r” în elementele românești de origine latină.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.)

TRANSFORMARE s. 1. devenire, dezvoltare, evoluție, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) strămutare, (înv. și pop.) mutare, prefăcătură, schimbătură, (reg.) străformare, (înv.) modificație, preobrajenie, strămutătură, transformație, (fig.) răsturnare. (A suferit o adîncă ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui „l” intervocalic în „r” în elementele românești de origine latină.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.)

TRANSFORMARE s. f. (< transforma < fr. transformer, cf. lat. transformare): schimbare (prefacere) a formei, a înfățișării, a aspectului sau a conținutului, a valorii unei părți de vorbire sau de propoziție, a unei propoziții sau a vorbirii în general. Se poate vorbi astfel despre t. unei părti de propoziție într-o propoziție corespunzătoare și, invers, despre t. unei propoziții într-o parte de propoziție corespunzătoare; despre t. unei propoziții simple într-o propoziție dezvoltată și, invers, despre t. unei propoziții dezvoltate într-o propoziție simplă; despre t. vorbirii directe, dialogate, în vorbire indirectă și, invers, despre t. vorbirii indirecte în vorbire directă etc. Uneori t. presupune atât schimbarea unor trăsături, cât și păstrarea altora. În unele cazuri, ea are în vedere dezvoltarea sau restrângerea unităților. Termen folosit și în sintagma exercițiu de t. (v. exercițiu). În gramatica generativă, t. este o operație care leagă lanțul structurii de adâncime de lanțul structurii de suprafață; prin ea se ajunge de la conținutul mesajului intenționat la un enunț real.