trezie sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 99 / V: (înv) ~zvie / Pl: ~ii / E: treaz + -ie] 1 Stare a celui care nu doarme Si: veghe. 2 (Reg; îlav) Pe ~zvie Pe nemâncate. 3 (Îvp) Trezire (1). 4 (Fig) Stare a celui care este cu mintea limpede. 5 Stare a celui care nu este beat. 6 (Înv) Stare de vioiciune, de agerime. 7 (Înv) Curățenie sufletească Si: neprihănire. 8 (înv) Cumpătare (11). 9 (Pop; rar) Abilitate. 10 (Fig) Vigilență.

TREZIE, trezii, s. f. 1. Starea celui care este treaz, care nu doarme; veghe. Mult mai ține apăsarea și greutatea pe somnul și trezia fiecăruia? DUMITRIU, N. 194. Mi s-ar fi arătat semn în vis sau în trezie. SADOVEANU, O. VIII 249. Cugetam... cu privirea ațipită pe lunecarea grăbită a undelor... și cumpănindu-mă pe hotarele dintre somn și trezie. HOGAȘ, M. N. 62. 2. Starea celui care e cu mintea limpede, care nu e amețit de băutură. Alei! doamne din domnie! Ieri ai fost dat la beție; Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. ALECSANDRI, P. P. 208.

TREZIE f. 1) Stare a unei persoane care nu doarme; veghe. * În ~ aievea. 2) Stare de om treaz. 3) fig. Stare de om cu mintea trează; stare de om lucid. [G.-D. treziei] /treaz + suf. ~ie

trezie f 1. starea celui treaz: ce face la beție, se căește la trezie PANN; 2. (moment de) deșteptare: când era pe trezie. [Vechiu-rom. trezvie (v. treaz)].

trezíe f. (d. treaz). Rar. Starea saŭ timpu omuluĭ treaz (nebeat orĭ neadormit). – Vechĭ trezvíe (infl. de vsl. trĭezvŭ).

trezvie sf vz trezie

trezie s. f., art. trezia, g.-d. art. treziei; pl. trezii, art. treziile (desp. -zi-i-)

trezie s. f., art. trezia, g.-d. art. treziei; pl. trezii, art. treziile

trezie s. f., art. trezia, g.-d. art. treziei; pl. trezii, art. treziile

TREZIE s. 1. nesomn, veghe, (livr.) vigilitate, (rar) veghere. (Stare de ~.) 2. v. veghe.

TREZIE s. 1. nesomn, veghe, (livr.) vigilitate, (rar) veghere. (Stare de ~.) 2. priveghere, veghe, (înv. și reg.) priveghi, (reg.) privegheală. (~ lui n-a durat mult.)

Trezie ≠ beție, somn, vis