TRICOU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: trico s. n.] – Din fr. tricot.

tricou sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: trico, (fer) ~ol, (reg) șt~, ~cău, ~om, ~on, ~ov / Pl: -ri / E: fr tricot, mg trikó] 1 (Îvr) Tricot (2). 2 Obiect de îmbrăcăminte din tricot (2) de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă (mai ales de sportivi) sau ca un maiou. 3 (Spc; îs) ~ galben Tricou (2) de culoare galbenă care se poartă într-o etapă a unei curse cicliste de către câștigătorul etapei precedente, pentru a fi ușor de remarcat.

TRICOU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou. [Var.: trico s. n.] – Din fr. tricot.

TRICOU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte făcut din tricot, care acoperă partea de sus a corpului și care, de obicei, se poartă pe piele. Matei Sărățeanu, în costumul unei echipe celebre de fotbal, cu genunchii goi și tricoul vărgat alb și portocaliu. C. PETRESCU, Î. II 216. Băiețași și fetițe în tricouri roșii și albastre, zbenguindu-se la soare. I. BOTEZ, ȘC. 207. – Variantă: trico (GHICA, S. 216) s. n.

TRICOU s.n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot, care acoperă partea de sus a corpului, purtîndu-se pe piele. [Var. trico s.n. / < fr. tricot].

TRICOU s. n. cămașă, bluză tricotată, purtată mai ales de sportivi. (< fr. tricot)

TRICOU ~ri n. 1) Articol de lenjerie tricotat, care se îmbracă direct pe corp, acoperind partea lui superioară. /<fr. tricot

tricou n. țesătură în formă de ochiuri (= fr. tricot).

*tricóŭ n., pl. urĭ (fr. tricot). Barb. Împletitură (de ață, cum e cĭorapu).

împletitură sf [At: COD. VOR. 169/7 / V: (înv) pletitură / Pl: ~ri / E: împleti + -tură] 1-9 Împletire (1-9). 10 (Fig) Uneltire. 11 (Rar) Împletire (11). 12 (Ccr) Obiect confecționat prin împletire. 13 (Ccr) Ornament. 14 (Fig) Încurcătură. 15 (Înv) Lanț.

ștricou sn vz tricou

tricău sn vz tricou

trico¹ sn vz tricou

tricol sn vz tricou

tricom² sn vz tricou

tricon sn vz tricou

tricov sn vz tricou

TRICO s.n. v. tricou.

împletitúră f., pl. ĭ. Lucru împletit, ca cĭorapiĭ și alte articule de îmbrăcăminte, coșurile, pălăriile de paĭe ș. a. – Vechĭ pletitură. – Barbarizmu fr. tricoŭ orĭ tricotaj e inutil odată ce avem acest cuv.

tricou (îmbăcăminte) s. n., art. tricoul; pl. tricouri

tricou (obiect) s. n., art. tricoul; pl. tricouri

tricou (obiect) s. n., art. tricoul; pl. tricouri

tricou

tricou, -couri.

TRICOU s. v. maiou.

TRICOU s. maiou.

tricou (-uri), s. n. – 1. Tricot, împletitură din ochiuri. – 2. Jerseu, pulover, gen de împletitură. – Mr. trico. Fr. tricot; pentru teminație, cf. cadou, carou. – Der. tricota, vb. (a împleti), din fr. tricoter; tricotaj, s. n. (împletitură), din fr. tricotaje.