20 de definiții pentru troian (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TROIAN1, troiene, s. n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt și așezată în formă de valuri sau de dune; nămete. ♦ P. gener. Morman, grămadă. 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu șanț de apărare. [Pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanŭ.

TROIAN1, troiene, s. n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt și așezată în formă de valuri sau de dune; nămete. ♦ P. gener. Morman, grămadă. 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu șanț de apărare. [Pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanŭ.

troian1 sn [At: URECHE, L. 60 / P: tro-ian / Pl: ~iene, (îrg) ~uri, (reg) ~e, ~ienuri, ~ieni sm, (înv) ~i sm / E: pbl slv троіанъ] 1 (Ant) întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu șanț de apărare. 2 (Olt) Închisoare. 3 Cantitate mare de zăpadă (adusă de vânt și) așezată în formă de valuri sau de dune Si: nămete, (reg) omăt. 4 (Îlav) În ~iene În straturi mari. 5 (Pex) Cantitate mare de diverse obiecte sau materii Si: grămadă, (pop) morman. 6 (Îrg) Pajiște. 7 (Îrg) Stradă. 8 (Reg) Cărare făcută de animale. 9 (Olt) Urmă lăsată de sanie sau de car. 10 (Olt) Urmă făcută de apa care se scurge. 11 (Mun; pan) Model de cusătură în formă șerpuitoare. 12 (Ast; reg; sîs ~ul-cerului) Calea lactee.

TROIAN1, troiene, s. n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vînt și așezată în formă de valuri sau de dune; nămete. Afară viscolul zidise troiene pînă la streșină și împresurase satul cu întărituri de albă cetate. C. PETRESCU, R. DR. 142. Troianul crescuse pînă la jumătatea zaplazurilor și urmă de pas nu se vedea. ANGHEL-IOSIF, C. L. 78. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ (Metaforic) Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Loc. adv. În troiene = formînd grămezi (ca niște valuri). Un clopot trist suna și zăpada căzuse în troiene. ANGHEL, PR. 141. ♦ Morman, grămadă de... Pîrîul... licărea tot printre rădăcini și pe sub troian de ramuri pînă la izvorul lui. GALACTION, O. I 293. Vîntul adunat-a de flori de tei troiene. EMINESCU, O. I 97. Frumoasa-i limpezime în clipă tulburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii. ALECSANDRI, la TDRG. 2. Întăritură primitivă la popoarele vechi, constînd dintr-un val lung de pămînt, cu șanț de apărare. – Pl. și: (rar) troiane (MACEDONSKI, O. I 163), (m.) troieni (PAS, Z. I 103, ALECSANDRI, P. A. 76).

TROIAN1 ~iene n. 1) Strat gros de zăpadă adunată de vânt și dispus în formă de val; nămete. 2) pop. Grămadă de obiecte aruncate în dezordine; vraf. ~ de frunze. 3) înv. Întăritură primitivă, formată dintr-un val de pământ cu șanț de apărare. /Din Troian n. pr.

TROIAN s.n. (Ban.) Stradă, uliță. Troian. Via strata. AC, 375. Etimologie: de la numele topic Troian.

troian n. 1. grămadă de zăpadă ridicată de vifor: răsbatem iute troiene de ninsori AL.; 2. fig. grămadă, morman: troiene albe dea dușmanilor oase Al.; 3. fig. massă în mișcare: ce sau făcut acele troiene de popoare? BĂLC. [După grămada de pământ sau șanțul cunoscut sub numele de Troianul ori valul lui Troian (v. Troian): interesantă generalizare a unui termen geografic, prin amintirile ce poporul leagă de numele împăratului Traian, personaj istoric ajuns legendar].

troĭán n., pl. ĭene vechĭ și anurĭ (vsl. troĭan, un zeŭ oare-care, sîrb. trojan, zidurĭ atribuite luĭ Traĭan, care a rămas în amintirea Slavilor balcanicĭ. De la ideĭa de „șanțu luĭ Traĭan” lat. vallum Trajani, s’a trecut la ideĭa de „înălțătură, zid, troĭan”. De la lat. Trajanus, rom. s’ar fi făcut *trăin, ca creștin, d. christianus). Șir de zăpadă grămădită de vînt ca un val de apă.

Novac m. 1. V. Baba; 2. Brazda lui Novac, numit și Troianul, șanț de 1½ stânjeni în jud. Romanați.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

troian2 (grămadă de zăpadă) s. n., pl. troiene

troian2 (nămete) s. n., pl. troiene

troian (nămete) s. n., pl. troiene

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TROIAN s. v. grămadă, maldăr, morman, movilă, purcoi.

TROIAN s. nămete, noian, (prin Mold.) sul. (Un ~ de zăpadă.)

troian s. v. GRĂMADĂ. MALDĂR. MORMAN. MOVILĂ. PURCOI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

troian (-iene), s. n.1. Dig de protecție săpat într-o perioadă nedeterminată de-a lungul unei linii aproximativ paralele cu lunca Dunării, atribuit greșit împăratului Traian. – 2. Cantitate mare de zăpadă, nămete, noian. – 3. Grămadă, morman, teanc. – 4. (Olt.) Potecă într-o fîneață. – 5. (Olt.) Urma saniei pe zăpadă. Sl. trojanŭ (Cihac, II, 423; Șeineanu, Semasiol., 179; Tiktin), cf. sb. trojan. Der. directă din lat. Trāĭānus (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 218) nu este posibilă fonetic. Apare în doc. din sec. XV. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare rom.; și că numele său s-ar fi perpetuat în sl. în legătură cu această construcție defensivă, nu este semnificativ, căci este vorba de o tradiție fără temei și cu siguranță tîrzie. – Der. tro(i)eni, vb. (a se îngrămădi zăpada; a fi drumurile blocate de zăpadă).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

troian, troiene, s.n. – 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă. 2. (top.) Troian, fânațe, deal în Groșii Țibleșului, Suciu de Sus (Vișovan, 2008: 245); pădure și deal în Săcel (Vișovan, 2005); Culmea Troianului, vârf de munte în Săliștea de Sus (Vișovan, 2005); Muntele Traianul (Troianul, în denumirea locală) din hotarul Săcelului, în amintirea împăratului care stăpânea o parte din Dacia (Filipașcu, 1940: 17). La sud de Moisei se află „muntele Traian, de unde izvorăște pârâul Dragoș” (Demeter, Marin, 1935, 99). Legenda spune că pe muntele Troian din Lăpuș trăiau mai demult uriașii: „Spuneau că pe Șes, pe Troian, între Groși și Suciu erau niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi” (Bilțiu, 1999: 146). „Cimitirele tumulare propriu-zise apar în nordul Transilvaniei abia în bronzul târziu. Un astfel de cimitir se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva km și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitatea Suciu de Sus” (Marmația, 2003: 123). 3. (astr.) Drumul lui Troian (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau Cărarea lui Stroian (Giulești) – pentru Calea Lactee (ALRRM, 1973: 661). – 1. Din Traian, referitor la împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, cuceritorul Daciei. „Cultul său a devenit obligatoriu și în noua provincie. Traian s-a păstrat în cultura mitică a românilor ca un fel de zeu, legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara” (Kernbach, 1989). „Derivarea directă din lat. Traianus nu este posibilă fonetic. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare românești” (DER). 2. Din sl. trojanŭ (Cihac, Șăineanu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), cf. srb. trojan. 3. Acest cuvânt daco-român se aseamănă, după sens și formă, cu veneț. trodzo, friulan troi etc. și acoperă sinonime viabile în alte dialecte din regiunea Alpilor. Acestea derivă din preromanicele *trojiu-, *troiu-, „drum de picior, cărare”. În limba română, din baza autohtonă *troiu + suf. -an, s-a format der. troian (Giuglea, 1944).

troian, troiene, s.n. – 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă. 2. (top.) Muntele Traianul (Troianul, în denumirea locală) din hotarul Săcelului, în amintirea împăratului care stăpânea o parte din Dacia (Filipașcu 1940: 17). ♦ La sud de Moisei se află „muntele Traian, de unde izvorăște pârâul Dragoș” (Demeter, Marin, 1935, 99). Legenda spune că pe muntele Troian din Lăpuș trăiau mai demult uriașii. „Spuneau că pe Șes, pe Troian, între Groși și Suciu erau niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi” (Bilțiu 1999: 146). „Cimitirele tumulare propriu-zise apar în nordul Transilvaniei abia în bronzul târziu. Un astfel de cimitir se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva km și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitatea Suciu de Sus” (Marmația 2003: 123). 3. (astr.) În expr. Drumu lui Troian (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau Cărarea lui Stroian (Giulești) – pentru Calea Lactee (ALR 1973: 661). – 1. Din Traian, referitor la împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, cuceritorul Daciei; „Cultul său a devenit obligatoriu și în noua provincie. Traian s-a păstrat în cultura mitică a românilor ca un fel de zeu, legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara” (Kernbach 1989). 2. Din sl. trojanŭ (Cihac, Șeineanu, Tiktin, cf. DER), cf. srb. trojan. „Derivarea directă din lat. Traianus nu este posibilă fonetic. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare românești” (DER); Probabil din sl. trojanŭ (DEX). 3. „Acest cuvânt daco-român se aseamănă, după sens și formă, cu veneț. trodzo, friulan troi etc. și acoperă sinonime viabile în alte dialecte din regiunea Alpilor. Acestea derivă din preromanicele *trojiu-, *troiu-, «drum de picior, cărare». În limba română, din baza autohtonă *troiu+suf. -an, s-a format der. troian” (Giuglea 1944).

Intrare: troian (s.n.)
troian2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N7)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troian
  • troianul
  • troianu‑
plural
  • troiene
  • troienele
genitiv-dativ singular
  • troian
  • troianului
plural
  • troiene
  • troienelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

troian, troienesubstantiv neutru

  • 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt și așezată în formă de valuri sau de dune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Afară viscolul zidise troiene pînă la streșină și împresurase satul cu întărituri de albă cetate. C. PETRESCU, R. DR. 142. DLRLC
    • format_quote Troianul crescuse pînă la jumătatea zaplazurilor și urmă de pas nu se vedea. ANGHEL-IOSIF, C. L. 78. DLRLC
    • format_quote Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. ALECSANDRI, P. A. 113. DLRLC
    • format_quote metaforic Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă. ALECSANDRI, P. A. 112. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Grămadă, maldăr, morman, movilă, porcoi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pîrîul... licărea tot printre rădăcini și pe sub troian de ramuri pînă la izvorul lui. GALACTION, O. I 293. DLRLC
      • format_quote Vîntul adunat-a de flori de tei troiene. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
      • format_quote Frumoasa-i limpezime în clipă tulburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În troiene = formând grămezi (ca niște valuri). DLRLC
      • format_quote Un clopot trist suna și zăpada căzuse în troiene. ANGHEL, PR. 141. DLRLC
  • 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu șanț de apărare. DEX '09 DEX '98
  • comentariu rar Plural și: troiane, (masculin) troieni. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.