TRĂSURĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.

trăsură sf [At: FL. D. (1680), 82^r/6 / S și: (înv) ~ăssu~ / V: (înv) tras~, (reg) tres~ / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: tras² + -ură] 1 (Înv) Tragere (1). 2 (Trs; îe) A face ~ A butăși (1). 3 (Pop) Tragere (9). 4 (Înv) Cântărire (1). 5 (Înv; ccr) Greutate măsurată cu cântaml. 6 (Înv) Capacitatea unui cântar. 7 (Înv) Măsurare a unei suprafețe. 8 (Înv; îs) ~ oarbă Măsurătoare suplimentară. 9 (Mun; ccr) Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 10 (înv; îe) A avea ~ A avea treabă. 11 (Înv; îae) A avea neplăceri. 12 (Înv; îla) Fără ~ Fără bătaie de cap. 13 (Înv; îal) Fără urmări neplăcute. 14 (Reg; ccr) Momeală pentruatras vulpile. 15 (Înv) Aplicare (nedreaptă) a unui impozit, a unei taxe Si: (îrg) zălogire. 16 (Îvr) Înghițitură. 17 (Reg; d. pereți; îe) A avea ~ A fi umed. 18 (Îrg) Trăsătură (5). 19 (Iuz; îs) ~ de unire Liniuță de unire Si: cratimă. 20 (Îrg; îlav) În ~ri generale în general. 21 (Înv; îlav) ~ cu ~ În toate detaliile. 22 (Olt; Mun) Dungă formată la îmbinarea doagelor unui butoi. 23 (Îrg) Linie de hotar. 24 (Reg; ccr) Cărare făcută în pădure de animalele sălbatice. 25 (Îrg) Cale făcută pentru trecerea vitelor la adăpătoare. 26 (Înv; mpl) Trăsătură (8). 27 (Înv; fîg) Fel de a se manifesta, de a se exprima, de a fi Si: caracteristică, particularitate. 28 (Înv; fîg) Faptă (1). 29 (Înv; fig) Eveniment (1). 30 (Reg) Fel de a scrie al cuiva Si: caligrafie. 31 (Înv) Literă. 32 (Reg) Încrețitură folosită ca ornament la manșete. 33 (Reg) Porțiune brodată și încrețită la mâneca cămășii. 34 (Mar) Cusătură cu modele românești, pe fond negru. 35 (Reg) Curea folosită în cojocărie pentru ornamentare. 36 (Olt; Mun) Borangic care rezultă dintr-o jumătate de oca de gogoși ale fluturilor de mătase. 37 (Reg; prc) Fiecare dintre firele de la gogoșile fluturilor de mătase care se îmbină pentru a forma firul de borangic. 38 (Olt; Mun) Grămadă de o sută de gogoși ale fluturilor de mătase. 39 (Mar; Trs) Cantitate de cânepă smulsă o dată din pieptene sau din perie. 40 Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și întrebuințat la transportul persoanelor Si: (reg) hinteu. 41 (Reg; pex) Car³ (1). 42 (Îvr; îs) ~ de casă Trăsură (40) particulară, care se află la dispoziția proprietamlui. 43 (Îvr; îs) ~ de copii Trăsurică (5). 44 (Îvr; îs) ~ de bolnav Cărucior folosit la deplasarea bolnavilor și a invalizilor. 45 (Înv; îs) ~ cu aburi Tren (1). 46 (Pfm; îlav) Cu ~ra de la mă-sa Pe jos. 47 (Reg) Trăsură (40) pe două roți Si: (reg) docar. 48 (Reg) Cotigă utilizată la transportul buștenilor. 49 (Îvr; cdp fr voiture) Automobil (1). 50 (Ast; reg; art.) Constelația Vizitiul Si: (reg) vizitiul.

TRĂSURĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ◊ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.

TRĂSURĂ¹, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu arcuri, cu patru roți, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. Era un soare cald de început de toamnă și trăsura mergea duruind pe o șosea pietruită. SADOVEANU, O. III 65. Într-o trăsură mare de casă se suiră toate fetele. HOGAȘ, M. N. 44. Privirea ei căuta lung și dureros la ultimul val de colb ce se așeză încetișor pe urma trăsurii. VLAHUȚĂ, O. A. 125. ◊ (Învechit) Trăsură cu aburi = tren. De la Linți începe drumul de fier pentru trăsura cu aburi și merge în munții Tirolului. KOGĂLNICEANU, S. 13. Scrisoare de trăsură v. scrisoare. 2. Vizitiu (2). Vizitiul poartă numele de vizitiu, trăsură, surugiu. PAMFILE, CER. 169.

TRĂSURĂ², trăsuri, s. f. 1. (Învechit) Linie a feței, trăsătură (1). O, nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale! EMINESCU, O. I 41. Figura sa avea trăsuri pronunțate, fără să fie inteligentă. BOLINTINEANU, O. 414. Trăsurile feței postelnicului, deși puțin cam descompuse, arătau acum o mulțumire pașnică. FILIMON, C. 92. 2. Linie de hotar între proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. V. obraț. 3. (Rar, în expr.) Trăsură de unire = liniuță de unire, v. liniuță.

TRĂSURĂ ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roți, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ◊ ~ de piață birjă; fiacru. 2) art. pop. Constelație din emisfera boreală, învecinată cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ură

trăsură f. car pe arcuri: trăsură de piață. [V. tras].

trăsură f. 1. liniamentele feței: trăsuri fine; 2. Gram. trăsură de unire, liniuță pusă între vorbele unui cuvânt compus sau la finele unui rând. [După fr. trait și tiret].

trăsúră f., pl. urĭ (d. tras. V. trăsătură). Trăsătură, linie, liniuță. Trăsură de unire, liniuță de unit cuvintele în scris, ca în te-am prins, bot-gros. Vehicul pe arcurĭ, maĭ ales de dus oamenĭ pin orașe. (Trăsurile publice se cheamă și birjĭ): boĭeru a ĭeșit la plimbare cu trăsura (saŭ în trăsură). Pl. Trăsăturĭ, lineamente, liniĭ: trăsurile fețeĭ, a vorbi în trăsurĭ generale. – În Dîmb. tresură. V. răvdan, brișcă, docar.

trasură sf vz trăsură

tresură² sf vz trăsură

1) tresúră, V. trăsură.

trăsură s. f., g.-d. art. trăsurii; pl. trăsuri

trăsură s. f., g.-d. art. trăsurii; pl. trăsuri

trăsură s. f., g.-d. art. trăsurii; pl. trăsuri

TRĂSURĂ s. v. linie, obraț, trăsătură.

TRĂSURĂ s. I. 1. birjă, (reg.) droșcă, (Transilv., Ban. și Maram.) cocie, (ieșit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ până la gară.) 2. trăsură închisă = cupeu, (înv. și pop.) caretă. II. trăsură de unire v. liniuță de unire.

TRĂSURĂ s. I. birjă, (reg.) droșcă, (Transilv., Ban. și Maram.) cocie, (ieșit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ pînă la gară.) II. (LINGV.) trăsură de unire = cratimă, linioară, liniuță de unire. (~ este un semn ortografic.)

trăsură s. v. LINIE. OBRAȚ. TRĂSĂTURĂ.

TRĂSURA s. art. v. vizitiul.

TRĂSURĂ CU ABURI s. v. locomotivă, mașină, tren.

trăsura s. art. v. VIZITIUL.

trăsură cu aburi s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

TRĂSURĂ. Subst. Trăsură, trăsurică (dim.); berlină (înv.); bihuncă (reg.); birjă, droșcă (înv. și pop.), droșcuță (înv. și pop.); brec; brișcă, brișculiță (dim.), brișcuță; cab, cabrioletă; caleașcă (înv.), butcă (înv.); caretă, carîtă (reg.), cariolă; chibitcă (rar); cocie (înv. și reg.); cupeu; daradaică (reg.); diligență, poștalion, olac (înv.); docar, docăraș (dim.); echipaj (ieșit din uz); faeton; fiacru (înv.); hinteu (reg.); landou; nadiceancă (reg.); omnibuz (înv.); rădvan (înv.); ricșă; sulky.; șaretă; tramcar. Birjar, brișcar, droșcar (înv. și pop.), mînaș (reg.), muscal (înv. și reg.), poștalion (înv.), surugiu, vețurin (înv.), vizitiu. Vb. A înhăma cai la trăsură. A merge cu trăsura. V. călătorie, căruță.

trăsură, trăsuri, trăsure, s.f. – 1. Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maramureșul istoric din dreapta și din stânga Tisei. 2. Fuior de calitate inferioară (Plăiuț, Apșa de Jos, Biserica Albă). – Din tras + suf. -ură (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

trăsură, -uri, -ure, s.f. – Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maram. – Din tras + -ură.