turbat, ~ă [At: N. COSTIN, L. 349 / Pl: ~ați, ~e / E: turba] 1 a Bolnav de turbare 2 a (Fig; d. ființe) Foarte furios Si: sălbatic, violent. 3 a (Fig; d. acțiuni, fenomene ale naturii etc.) Care are o mare intensitate, violență. 4 av (Pfm; fig; legat de un adjectiv prin pp „de”) Foarte mult Si: grozav, extraordinar. 5 a (Fig) Înnebunit (de durere, de spaimă, de dragoste, de gelozie, de întristare etc.). 6 a (Pfm; îe) A fi ~ după ceva (sau cineva) sau a fi ~ să... A fi foarte pasionat după ceva (sau cineva). 7-8 a (Pop; mai ales în basme; îs) Vânt (sau aer) ~ Vânt (sau curent de aer) foarte puternic, din straturile cele mai înalte ale atmosferei. 9 sma (Îrg) Demon¹ (3). 10 a (Îvr) Care este stăpânit de diavol Si: posedat.

TURBAT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. A murit... mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Un lup... cu o limbă ca de dihanie turbată, cu colții rînjiți. ISPIRESCU, L. 17. Spînul... se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. ◊ (Substantivat) În durerea lui strigă ca un turbat. BOLINTINEANU, O. 294. 2. Furios, violent, sălbatic. Să-l tîrîie... legat De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat. COȘBUC, P. I 53. Ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată. CARAGIALE, O. III 7. Zimbrul, aprig ca un zmeu... Fiară cruntă și turbată Pleca fruntea lui cea lată. ALECSANDRI, P. II 93. ◊ Fig. Dîmbovița asta e turbată cînd se umflă. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Deznădejdi ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng, Zbuciumînd tot mai turbate. MACEDONSKI, O. I 200. Slănicul... îngîmfat și turbat, se aruncă rostogolind pietre și bolovani. NEGRUZZI, S. I 316. ◊ Expr. A se face dunăre turbată v. dunăre. ◊ (Adverbial) Emelian răcni turbat că a intrat dracul în ei. DUMITRIU, P. F. 52. Din dinți grozav scrîșnește Și tot blastemă turbat. ALECSANDRI, P. A. 40. (Fig.) În tuspatru părți a lumii turbat vîntul se tot duce. ALECSANDRI, P. A. 132. ♦ Înnebunit (de durere, de spaimă). Alerga turbată de colo-colo, întrebînd, frîngîndu-și mîinile. VLAHUȚĂ, O. A. 426. 3. (Popular, mai ales în basme, în expr.) Vînt (sau aer) turbat = vînt (sau aer) din straturile cele mai înalte ale atmosferei. Vîntul turbat suflă sus... nu suflă niciodată pe pămînt. PAMFILE, VĂZD. 44. Ciocîrlanul... ajunge tocmai lîngă cer, în aerul cel turbat. MARIAN, O. I 350. Îl făcu un pui de corb și îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat. ISPIRESCU, L. 46. 4. Foarte mare, foarte intens, foarte mult; extraordinar, grozav. Un fiu De împărat odată, În piept cu dor turbat de viu, S-a îmbrăcat în fată. COȘBUC, P. I 70. Aerul răsună de țipete turbate Și mii de cai înoată în umbre-ntunecate. BOLINTINEANU, O. 52. ◊ (Adverbial) Idoli străini, mari băutori de sînge, Turbat s-au apucat aici să bea. BENIUC, V. 93.

TURBAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TURBA. 2) fig. Care se produce cu o intensitate extrem de mare. Valuri ~te. /v. a turba

turbat a. 1. atins de turbare: câine turbat; 2. fig. pasionat, nebun: turbat de gelozie. ║ m. om impetuos, violent. ║ adv. ca un turbat.

turbát, -ă adj. Bolnav de turbare: cîne, om turbat (ca subst. „om turbat”). Fig. Foarte furios, nebun: turbat de mînie, de gelozie. Foarte pasionat: copiiĭ îs turbațĭ după joc. Strașnic (de bun, de violent): un vin, un vînt turbat. Vîntu cel turbat, vînt furios pe care îl presupune poporu că bate la înălțimea la care nu maĭ zboară păsările: zmeu a ajuns la vîntu cel turbat. Adv. Strașnic (de bine, de violent): a dansa turbat, vîntu bate turbat.

+turbat adj. m., pl. turbați; f. turbată, pl. turbate

TURBAT adj. v. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, furibund, furios, groaznic, grozav, infernal, îndârjit, înfiorător, înfuriat, îngrozitor, înspăimântător, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, năprasnic, pornit, strașnic, teribil, violent.

turbat adj. v. COLOSAL. CUMPLIT. EXTRAORDINAR. FENOMENAL. FORMIDABIL. FURIBUND. FURIOS. GROAZNIC. GROZAV. INFERNAL. ÎNDÎRJIT. ÎNFIORĂTOR. ÎNFURIAT. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. NĂPRASNIC. PORNIT. STRAȘNIC. TERIBIL. VIOLENT.