turti [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tesc / E: turtă] 1-2 vtr A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare, căpătând o formă lățită, întinsă, ca o turtă (1) Si: (reg) a (se) plahniți, a (se) târși¹ (5-6). 3 vt A strivi (pe cineva sau ceva), accidentând. 4 vt (Pop; pex) A ucide prin strivire sau prin zdrobirea capului. 5 vt (Pfm; fig) A bate pe cineva foarte tare. 6 vt (Pfm; fig) A nimici (pe cineva sau ceva) Si: a distruge. 7 vt (Pfm; fig) A depăși pe cineva în pricepere, cunoștințe etc. 8 vt (Pfm; fig) A învinge pe cineva într-o discuție. 9 vt (Pfm; fig; c. i. bani) A cheltui (7). 10-11 vtr (Pfm; fig) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia Si: a (se) vlăgui, (pop) a (se) blegi. 12-13 vtr (Pfm; fig) A face să-și piardă sau a-și pierde curajul, elanul Si: a (se) descuraja. 14-15 vtr (Pfm; fig) A (se) îmbăta foarte tare.

TURTI, turtesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma (prin lovire, apăsare, tescuire) făcînd să capete o formă lățită ca o turtă; a strivi cu o lovitură (și a ucide). Copiii gălăgioși se strînseseră la căldură; pe-alocuri, unii își turteau nasurile de geamurile murdare. SADOVEANU, O. IV 170. Mîinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi... înfricoșate parcă să n-o turtească. REBREANU, R. I 67. Turti cu necaz mucul unei țigări... de buza ceștii. BART, S. M. 85. Buzduganul se-nvîrtea, Ca un vultur s-abătea, Pe păgîni îi și turtea. ALECSANDRI, P. III 416. ◊ Fig. Se bucura că sărbătorește anul nou cu părinții și rudele în casa mică, pe care case mari au înghesuit-o cu vremea și au turtit-o. PAS, Z. I 77. ◊ Expr. A-i turti (cuiva) fesul v. fes. ◊ Refl. Luînd buzduganul, îl aruncă în slava cerului și, cînd căzu jos, se turti. ISPIRESCU, L. 139. Dete-n sabii să se taie: Sabia mi se turtea. TEODORESCU, P. P. 32. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Ce mai de-a cumpărături... dar și bani mulți am turtit. CONTEMPORANUL, VI 24. 3. Refl. Fig. A se muia, a-și pierde vlaga. Bea de se turtește și cocă se face. PANN, P. V. I 164.

A TURTI ~esc tranz. 1) A face să se turtească; a strivi; a chiflici. 2) fig. (despre treburi, griji etc.) A apăsa peste măsură, doborând. /Din turtă

A SE TURTI mă ~esc intranz. 1) A pierde forma (prin apăsare, presare, strângere etc.); a se strivi. 2) fig. fam. A se îmbăta peste măsură; a se face turtă. /Din turtă

turtì v. 1. a face turtă, a lăți prin apăsare; 2. fam. a se îmbăta rău.

turtésc v. tr. (d. turtă). Lățesc pin apesare: mĭ-aĭ turtit fesu (V. fes). Fig. Iron. Prefac în turtă pin bătaĭe: fugĭ de aicĭ, că te turtesc! Zdrobesc pin știință, pin glorie: acest poetastru a fost turtit de un poet. Îmbăt răŭ: vinu cel vechĭ îl turtise.

turti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtesc, 3 sg. turtește, imperf. 1 turteam; conj. prez. 1 sg. să turtesc, 3 să turtească

turti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtesc, imperf. 3 sg. turtea; conj. prez. 3 să turtească

turti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtesc, imperf. 3 sg. turtea; conj. prez. 3 sg. și pl. turtească

TURTI vb. v. ameți, blegi, chercheli, îmbăta, moleși, muia, turmenta.

TURTI vb. 1. v. strivi. 2. v. teși.

TURTI vb. 1. a stîlci, a strivi, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a teși, (reg.) a tîrși. (A ~ un obiect.)

turti vb. v. AMEȚI. BLEGI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. MOLEȘI. MUIA. TURMENTA.

turti, turtesc v. r. 1. a-și pierde forțele / energia 2. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta

a-i turti (cuiva) fesul expr. a face (pe cineva) să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie.