22 de definiții pentru tâlhar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂLHAR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhar s. m.] – Et. nec.

TÂLHAR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhar s. m.] – Et. nec.

tâlhar sm [At: CORESI, EV. 449 / V: (înv) tălhariu, ~iu, (îrg) tăl~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Persoană care fură Si: hoț, (înv) războinic, (reg) robalău. 2 (Reg) Haiduc (8). 3 (Reg) Om nemernic, josnic. 4 (Pfm) Om șmecher Si: hoțoman, ștrengar. 5 (Reg) Ucigaș.

TÂLHAR ~i m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forță; hoț de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană șmecheră și poznașă; hoț; hoțoman. /<ung. tolvaj

tâlhar m. hoț de codru. [Ung. TOLVÁJ (cf. sub raportul finalei, fărtar și fărtaiu, sfert = ung. FERTÁLY)].

TĂLHAR s. m. v. tâlhar.

TÎLHAR, tîlhari, s. m. 1. Persoană care duce viață de hoț, care fură, pradă, jefuiește; hoț, bandit. Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37. Ceata de tîlhari căzuse prinsă în capătul pădurii. CARAGIALE, O. I 352. Miron se purtă în această slujbă cu multă asprime, ca să poată stinge tîlharii. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Tîlhar de drumul mare v. drum. ♦ Om ticălos, nemernic. Plîngea și mărturisea o dorință pe care o repeta de patruzeci de ani: să moară tîlharul. PAS, Z. I 31. Ani și ani s-au perindat De cînd fără încetare lumea toat-am colindat... ca să dau de cuibul unde Zmeul-Zmeilor, tîlharul, fericirea mi-o ascunde. EFTIMIU, Î. 124. Matei-vv. făcu greșeala de încredință acest ministeriu unui mare tîlhar, un grec anume Ghinea Țucală. BĂLCESCU, O. I 70. ◊ (Adjectival) Acei trîntori... au ajuns mai răi și mai tîlhari ca înainte. BART, S. M. 25. 2. (Familiar, cu o nuanță de ușoară mustrare, uneori de admirație) Om șmecher, ștrengar, hoțoman. Mare tîlhar mai ești! (Cu pronunțare regională) A! tîlhariule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. 940. – Variantă: tălhar (CREANGĂ, A. 49, ALECSANDRI, T. I 57) s. m.

tîlhár m. (din *tîlhă, adică „om de desiș”. Cp. cu fiŭ al păduriĭ = tîlhar, la T. Vîrnav, Istoria vĭețiĭ mele, ed. Goroveĭ, p. 68. D. rom. vine ung. tolvaj, tîlhar. V. tîhlăriș, sihlă). Bandit, brigand, hoț de codru. – În est talhar, din *tălhar, ca haldan d. *hlîndan și saltar d. sertar. – Fem. -ăroaĭcă saŭ -ăríță. În Trans. (după ung.) túlaĭ, túlvaĭ! = „sărițĭ, hoțiĭ”! V. codrean.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TÂLHAR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)

TÂLHAR DE MARE s. v. corsar, pirat.

TÎLHAR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. bandit, nemernic, ticălos. (Un ~ de negustor.)

Intrare: tâlhar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlhar
  • tâlharul
  • tâlharu‑
plural
  • tâlhari
  • tâlharii
genitiv-dativ singular
  • tâlhar
  • tâlharului
plural
  • tâlhari
  • tâlharilor
vocativ singular
  • tâlharule
  • tâlhare
plural
  • tâlharilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tălhar
  • tălharul
  • tălharu‑
plural
  • tălhari
  • tălharii
genitiv-dativ singular
  • tălhar
  • tălharului
plural
  • tălhari
  • tălharilor
vocativ singular
  • tălharule
  • tălhare
plural
  • tălharilor
tâlhariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
tălhariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tâlhar, tâlharisubstantiv masculin

  • 1. Persoană care comite o tâlhărie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: bandit brigand hoț diminutive: tâlhăraș augmentative: tâlhăroi
    • format_quote Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37. DLRLC
    • format_quote Ceata de tîlhari căzuse prinsă în capătul pădurii. CARAGIALE, O. I 352. DLRLC
    • format_quote Miron se purtă în această slujbă cu multă asprime, ca să poată stinge tîlharii. BĂLCESCU, O. I 187. DLRLC
    • 1.1. Tâlhar de drumul mare. DLRLC
    • 1.2. Epitet dat unui om ticălos, nemernic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Plîngea și mărturisea o dorință pe care o repeta de patruzeci de ani: să moară tîlharul. PAS, Z. I 31. DLRLC
      • format_quote Ani și ani s-au perindat De cînd fără încetare lumea toat-am colindat... ca să dau de cuibul unde Zmeul-Zmeilor, tîlharul, fericirea mi-o ascunde. EFTIMIU, Î. 124. DLRLC
      • format_quote Matei-vv. făcu greșeala de încredință acest ministeriu unui mare tîlhar, un grec anume Ghinea Țucală. BĂLCESCU, O. I 70. DLRLC
      • format_quote (și) adjectival Acei trîntori... au ajuns mai răi și mai tîlhari ca înainte. BART, S. M. 25. DLRLC
  • 2. familiar Hoțoman, șmecher, ștrengar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mare tâlhar mai ești! DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională A! tîlhariule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. 940. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.