TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

târn¹ [At: I. IONESCU, C. 34/19 / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~uri, (rar) ~e sn, ~i sm / E: vsl трънъ] 1 sm (Bot; îrg) Porumbar (Prunus spinosa). 2 sm (Pop; îe) A fi gras ca ~ul A fi foarte slab. 3 sn (Pop) Mătură mare, din nuiele sau mărăcini, folosită la măturatul străzilor sau al curților Si: măturoi, (reg) felezeu, leasă, târș² (17). 4 sn (Reg) Mătură formată din cârpe ude, legate la capătul unui băț lung, cu care se mătură cuptorul încins înainte de a băga pâinea, pentru a-i reduce temperatura. 5 sm (Mol) Grapă de mărăcini. 6 sn (Reg) Crengi stufoase pe care se transportă (cu caii) căpițele de fân. 7 sn (Reg) Cantitatea de fân cărată cu târnul¹ (6). 8 sn Sarcină de lemne. 9 sn (Trs) Târnomată (1).

TÂRN¹, târnuri, s. n. 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

TÂRN ~uri n. Mătură mare făcută din mărăcini sau nuiele flexibile (fixate pe o coadă), folosită pentru măturatul curților sau străzilor. /<sl. trunu

târn n. 1. mătură din nuiele de mesteacăn: târnuri de lemn; 2. Bot. porumbar. [Slav. TRŬNŬ, spin].

târnă² sf vz târn¹

TÎRN², tîrnuri, s. n. 1. Mătură făcută din mărăcini sau din nuiele, folosită pentru măturatul curților și al drumurilor; măturoi. Li se puse cîte un tîrn în mînă: Haide, măturați curtea! PAS, Z. IV 97. Mături rupte, tîrnuri numai bețe, încep a răscoli praful. SADOVEANU, O. VI 271. Tot maidanul e curat în zi de sărbătoare, iar praful așezat frumos poartă urmele tîrnului ca niște pene mari, desenate. CAMIL PETRESCU, O. II 66. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Variantă: tîrnă (SEVASTOS, N. 315) s. f.

TÎRNĂ¹ s. f. v. tîrn².

tîrn m. (vsl. trŭnŭ, spin, copăcel spinos: mur, porumb ș. a. V. tîrnoslivă, stîrnesc). Vest. Porumb (prunus spinosa). S. n., pl. urĭ. Mătură de rămurele de măturat curtea (V. felezău). Tîrîș, ramură pe care se pune fînu ca să fie cărat așa cînd nu e alt mijloc. Fînu cărat așa: un tîrn de fîn.

târn (mătură) s. n., pl. târnuri

târn (mătură) s. n., pl. târnuri

târn (mătură, arbust) s. n., pl. târnuri

TÂRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, târș. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)

TÂRN s. v. pleavă, porumbar, porumbel.

TÎRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, tîrș. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)

tîrn s. v. PLEAVĂ. PORUMBAR. PORUMBEL.

tîrn (-nuri), s. n. – Smoc de mărăcini sau nuiele, folosit ca măturoi. Sl. trŭnŭ (Cihac, II, 402; Giuglea, Cercetări lexic., 9), cf. bg. tărn, trăn, slov. tèrn, ceh. trn, pol. tarn, rus. tern. – Der. tîrnui, vb. (a mătura cu tîrnul; a se lua de păr; a se părui); tîrnuială, s. f. (măturare, tîrnuire; păruială, chelfăneală). Aceleiași familii din sl. trŭnŭ aparțin tîrnăcop (var. tîrnacop), s. n. (cazma, săpoi), din bg. tărnăkop, sb. trnokop „săpătoare de tufișuri de mure”; tîrnomată (var. tîrnomete), s. f. și n. (bălegar, gunoi), cf. sb. trnomet „măturătoare pe arie”, cr. ternomet „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 402; Tiktin); tîrnosie (var. tîrnoslivă), s. f. (varietate de prune), din sb. trnoslivja (Candrea). Cf. tîrnă.