opțiuni
  • info

12 definiții pentru tăbăceală

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBĂCEALĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală.

TĂBĂCEALĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală.

tăbăceală sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: tăbăci1 + -eală] 1 (Ccr) Tăbăcire. 2 (Îvp; îe) A da (pe cineva) prin ~ A da cuiva o bătaie zdravănă.

TĂBĂCEALĂ, tabăceli, s. f. Argăseală.

TĂBĂCEALĂ, tăbăceli, s. f. Argăseală. – Tăbăci + suf. -eală.

tăbăceală f. acțiunea de a tăbăci și rezultatul acestei acțiuni.

tăbăceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tăbăci. Substanța cu care se tăbăcește (argăseală, dubeală).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tăbăceală s. f., g.-d. art. tăbăcelii; pl. tăbăceli

tăbăceală s. f., g.-d. art. tăbăcelii; pl. tăbăceli

tăbăceală s. f., g.-d. art. tăbăcelii; pl. tăbăceli

tăbăceală

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂBĂCEALĂ s. v. tăbăcire.

TĂBĂCEALĂ s. argăseală, argăsire, tăbăcire, tăbăcit, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (Operația de ~ a pieilor.)

Intrare: tăbăceală
tăbăceală substantiv feminin
substantiv feminin (F57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăceală
  • tăbăceala
plural
  • tăbăceli
  • tăbăcelile
genitiv-dativ singular
  • tăbăceli
  • tăbăcelii
plural
  • tăbăceli
  • tăbăcelilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tăbăceală, tăbăcelisubstantiv feminin

etimologie:
  • Tăbăci + sufix -eală. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.