15 definiții pentru ulma

din care

Explicative DEX

ulma [At: BIBLIA (1688), 3802/20 / V: ~mi, (reg) urma (Pzi: 3 urmează), aurma (Pzi: 3 aurmă) / Pzi: ulm, ~mez / E: ns cf adulma] (Îrg) 1 vt(a) A adulmeca (1). 2 vi (Rar; d. oameni) A mirosi. 3 vt (Fig) A presimți.

ULMA (ulm) vb. tr. = ADULMECA: copoii din bătătură îl ulmară (ODOB.); așa-i lumea, bot de cîne, ulmă bine (RV.-CRG.) [comp. ADULMA].

ULMA, ulm, vb. I. Tranz. A adulmeca. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. – Prez. ind. și: ulmez.

ULMA, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma2.

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)].

ulmi v vz ulma

urma2 v vz ulma

AULMA... (DOS.) = ULMA...

URMA (-mez) vb. tr. și intr. 1 A merge în urma cuiva, a veni după cineva: el mergea înainte, iar ceilalți îl urmau; pr. anal. ~ pe cineva în groapă, a muri puțin timp în urma lui 2 A fi, a se afla, a veni după ceva (în spațiu sau în timp): pagina, volumul care urmează; două numere care se urmează; mi-a răspuns ceea ce urmează 3 A se întîmpla în urmă, a veni unul după altul: după bucurie urmează și jale, și după jale bucurie (LET.); după cununie a urmat un ospăț și o veselie, cum numai la împărați se pot vedea (RET.); vara urmează după primăvară; de vor urma ploi la culesul popușoilor, să nu se lase în pănușe multă vreme să stea, că să vor sminti (DRĂGH.) 4 A merge înainte pe drumul apucat: în zadar protestez, cerînd să mi-l dea îndată (pașaportul), ca să-mi pot urma drumul (I.-GH.) 5 A se ținea, în purtarea sa, de pilda dată de cineva, a face întocmai cum i se indică de cineva sau de ceva: ~ pilda strămoșilor; a-și ~ inspirațiunea, instinctul 6 A continua, a nu se opri: ~ cu cititul; a-și ~ studiile; ședința urmează; va urma (în josul unui articol, unui foileton dintr’o gazetă, dintr’o revistă) 7 A frecuenta, a asista regulat: ~ cursurile de seară; ~ la școală; cît timp a ținut acel ajutor, el a urmat... în școala cadeților (I.-GH.) 8 A lucra, a face într’un fel oare-care, a proceda: are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său (CRG.); așa ar trebui să urmez, om bun,... să mă feresc de omul roș... cît oiu putea (CRG.) 9 A rezulta: de aci urmează că n’ai dreptate 10 A trebui, a fi nevoie: ca să scăpăm de ploaie, urma să ne adăpostim în cocioaba aceea [comp. URMĂ].

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

2) ulm v. tr. V. adulmec.

Ortografice DOOM

ulm s. m., pl. ulmi

Sinonime

ULMA vb. v. adulmeca, mirosi.

ulma vb. v. ADULMECA. MIROSI.

Regionalisme / arhaisme

ulma, ulmez, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi.

Intrare: ulma
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ulma
  • ulmare
  • ulmat
  • ulmatu‑
  • ulmând
  • ulmându‑
singular plural
  • ulmă
  • ulmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ulm
(să)
  • ulm
  • ulmam
  • ulmai
  • ulmasem
a II-a (tu)
  • ulmi
(să)
  • ulmi
  • ulmai
  • ulmași
  • ulmaseși
a III-a (el, ea)
  • ulmă
(să)
  • ulme
  • ulma
  • ulmă
  • ulmase
plural I (noi)
  • ulmăm
(să)
  • ulmăm
  • ulmam
  • ulmarăm
  • ulmaserăm
  • ulmasem
a II-a (voi)
  • ulmați
(să)
  • ulmați
  • ulmați
  • ulmarăți
  • ulmaserăți
  • ulmaseți
a III-a (ei, ele)
  • ulmă
(să)
  • ulme
  • ulmau
  • ulma
  • ulmaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ulma
  • ulmare
  • ulmat
  • ulmatu‑
  • ulmând
  • ulmându‑
singular plural
  • ulmea
  • ulmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ulmez
(să)
  • ulmez
  • ulmam
  • ulmai
  • ulmasem
a II-a (tu)
  • ulmezi
(să)
  • ulmezi
  • ulmai
  • ulmași
  • ulmaseși
a III-a (el, ea)
  • ulmea
(să)
  • ulmeze
  • ulma
  • ulmă
  • ulmase
plural I (noi)
  • ulmăm
(să)
  • ulmăm
  • ulmam
  • ulmarăm
  • ulmaserăm
  • ulmasem
a II-a (voi)
  • ulmați
(să)
  • ulmați
  • ulmați
  • ulmarăți
  • ulmaserăți
  • ulmaseți
a III-a (ei, ele)
  • ulmea
(să)
  • ulmeze
  • ulmau
  • ulma
  • ulmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ulma, ulmverb

  • 1. Adulmeca, mirosi. DLRLC DLRM
    • format_quote Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. DLRLC
    • format_quote Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. DLRLC
    • format_quote prin extensiune Urmări. DLRM
      sinonime: urmări
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.