ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „a prinde, a surprinde”.

ului⁵ vi [At: TOMESCU, GL. / Pzi: ~esc / E: uliu] (Olt) 1 (D. găini) A scoate un cârâit specific când se apropie uliul. 2 (D. persoane) A striga pentru a alunga uliul.

ului⁴ vt [At: (a. 1717) IORGA, S. D. XII, 235 / V: (Mar; înv) ol~ / Pzi: ~esc / E: nct] 1 (Mar; înv; îf olui) A oferi. 2 (Reg) A împărți.

ului³ vt [At: CORESI, M. 260/6 / V: ol~ / Pzi: ~esc / E: mg vall] 1 (înv) A mărturisi. 2 (îdt) A interoga.

ului² [At: NEAGOE, ÎNV. 245/18 / V: (Mol) url~ / Pzi: ~esc / E: ns cf slv о лагати „a prinde”, bg улавям „a pătrunde, a surprinde”] 1-5 vt(a) A uimi (1-3, 6-7).

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „ a prinde, a surprinde”.

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A uimi peste măsură; a buimăci, a zăpăci, a năuci. Atîtea opere de artă, îngrămădite unele lîngă altele, într-un spațiu redus, te uluiesc. STANCU, U.R.S.S. 118. Cu o îndrăzneală care mă ului, acest fermecător îmi afirmă pasionat că tocmai aceasta o așteaptă. GALACTION, O. I 238. O floare însă ului pur și simplu pe Ladima căci avea ceva misterios în somptuozitatea ei. CAMIL PETRESCU, N. 77. ◊ Refl. Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise și se trezi dus pe sus. DELAVRANCEA, S. 101. Pierderea domnului lor îi făcură să se uluiască. ISPIRESCU, M. V. 59.

A ULUI ~iesc tranz. A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit’

A SE ULUI mă ~iesc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit’

ULUI vb. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) A mărturisi. Ssete ulluim. AGYAGFALVI, apud TEW. Noi cunoaștem și uluim pe Hristos a fi Mesia. C 1692, 519^r. Limba mea să uluiască direptatea ta. MISC. SEC. XVII, 7^v; cf. FOGARASI, apud TEW; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 23^v, 70^v, 84^v, 87^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud, TEW; CAT. B, 3. 11, 12, 14. 2. (Ban.) A cerceta. Inquiro. Olu. Inquiralok. LEX. MARS., 218. Forme gramaticale: ind, prez..1 sg. olu (LEX. MARS., 218), ului (PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW), uluiesc (FOGARASI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 84^V; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW, 2 sg. uluiești (FOGARASI, apud TEW), 3 sg. uluiește (MISC. SEC. XVII, 70^v; BUITUL, apud TEW), cj. prez. 3 sg. să uluiască (MISC. SEC. XVII, 77^v). Etimologie: magh. vallani. Vezi și oluit, oluitor, uluită, uluitură.

uluì v. a se zăpăci. [Origină necunoscută].

urlui³ v vz ului²

uluĭésc v. tr. (vsl. sîrb. uloviti, a prinde [vînat], d. loviti, a prinde, a vîna; rus. ulovitĭ, a prinde, a surprinde. V. lovesc). Uĭmesc, zăpăcesc, fac să nu maĭ știe ce face: vestea ceĭa l-a uluit. V. refl. Mă zăpăcesc grozav, mă încurc: s’a uluit de frumuseța eĭ. V. uĭmesc.

ului (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, 3 sg. uluiește, imperf. 1 uluiam; conj. prez. 1 sg. să uluiesc, 3 să uluiască

ului (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, imperf. 3 sg. uluia; conj. prez. 3 să uluiască

ului vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, imperf. 3 sg. uluia; conj. prez. 3 sg. și pl. uluiască

ului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, conj. uluiască)

uluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ULUI vb. v. ameți, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.

ULUI vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.

ULUI vb. 1. a minuna, a stupefia, a surprinde, a uimi. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a ~.) 4. a se cruci, a se minuna, a se uimi, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.)

ului vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. NĂRUI. NĂUCI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA. ZĂPĂCI.

ului (-iesc, -it), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește).