20 de definiții pentru urât (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

urât2, ~ă [At: PSALT. 223 / V: (îrg) urit, (îvr) or~ a / Pl: ~âți, ~e / E: urî1] 1-2 smf, a Urâcios (1-2). 3 smf (Îvr) Persoană care urăște1 pe cineva. 4 a Care displace. 5 a Urâcios (8). 6 av (Reg; îe) A(-i) fi (sau, popular, a-i cădea) (cuiva) ~ (cineva sau ceva) A provoca dezgustul sau antipatia cuiva. 7 a (Îe) A-i face (cuiva) zile ~e A supăra foarte tare (și în permanență) pe cineva. 8 a (D. comportare, fapte, acțiuni etc.) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe Si: necuviincios, reprobabil. 9 a (Reg; d. oameni și d. îmbrăcăminte) Murdar. 10 av Într-un mod neplăcut. 11 av Cum nu se cuvine Si: necuviincios. 12 av (Îe) A se uita ~ (la cineva sau la ceva) A privi pe cineva sau ceva cu neplăcere. 13 av (Îe) A o păți ~ A avea neplăceri mari. 14 av (Îae) A intra într-o încurcătură. 15 av (Îe) A face ~ A se comporta agresiv, violent. 16 av (Indică intensitatea) Puternic. 17 a (D. ființe; îoc frumos) Care este lipsit de frumusețe, de armonie Si: (îrg) urâcios (9), hidos, hâd (1), pocit2, smârceav, smârced, smârd. 18 a (Gmț; îs; îoc sexul frumos) Sexul ~ Sexul tare. 19 av (Îe) A face ~ (și urmat de o determinare în dativ) A nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul Si: a distona (1). 20 sm (Mol) Personaj care apare în procesiunea vicleimului. 21 a (D. vreme, anotimpuri etc.) Caracterizat prin condiții neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.) Si: (reg) urâcios (10). 22 sn (Art.; îoc frumosul) Categorie a esteticii care transfigurează artistic aspecte dizgrațioase, dezagreabile, producând astfel emoție estetică.

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÂT3 ~ (~ți, ~te) 1) și substantival Care este neplăcut la înfățișare; lipsit de frumusețe și armonie. ◊ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviințe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî

URÎ́T3, -Ă, urîți, -te, adj. 1. Care displace din cauza înfățișării neplăcute, a lipsei de armonie a liniilor, a mișcărilor. Cuviosul Stratonic nu era om urît. HOGAȘ, DR. II 7. Azi poteca e urîtă. COȘBUC, P. I 259. Să-i fi zis toată lumea că-i urît și obraznic, ea ținea una și bună. CREANGĂ, P. 76. Sosește o babă despletită și urîtă. ȘEZ. II 189. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Că-i urîtă ca noaptea. HODOȘ, P. P. 179. ◊ (Substantivat) Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Cine-i urîtul ăsta, mamă? IOSIF, PATR. 14. ♦ Care nu prevestește nimic bun. Un nour urît, cu ploaie, ne tot urmărea. SADOVEANU, O. VII 327. 2. Care displace, care trezește repulsie, aversiune din punct de vedere moral; contrar bunei-cuviințe, necuviincios. Băiatul răspunse ferindu-și privirea în jos, ca și cum... ar fi făcut ceva urît. DUMITRIU, B. F. 101. Cele mai urîte zile de care și azi roșesc au fost acele în care... ședeam la pîndă, spionînd orice mișcare. BART, E. 228. ◊ Expr. (Despre persoane, lucruri, acțiuni) A-i fi urît cuiva = a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Urît mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău. CREANGĂ, A. 45. ♦ Neplăcut, grav. Există cîteva chestiuni urîte și grave. C. PETRESCU, C. V. 109. Sosesc... două vești destul de urîte. CARAGIALE, O. III 39. 3. (Despre timp sau unități de timp) Posomorît, fără soare, ploios, friguros. Vreme urîtă.

urît a. 1. rău conformat, neplăcut la vedere: om urît; 2. neplăcut: vreme urîtă; 3. contrar bunei cuviințe: fapte urîte; 4. fig. odios: tiranul era urît poporului; 5. insuportabil: mi-e urît. [Urît e participiul dela urî: nefrumosul se confundă cu neiubitul, cu nesimpaticul]. ║ n. 1. fapta de a urî: a face cuiva de urît; 2. ceea ce este urît; 3. fig. plictiseală: îl mănâncă urîtul Cr.

urî́t și (vechĭ) urít, -ă adj. (part. d. urăsc. D. rom. vine rut. urýinyi). Lipsit de frumuseță, care nu place ochilor, urechilor saŭ nasuluĭ: femeĭe, față, casă, țară urîtă; cîntec, miros urît. Posomorît, ploĭos: timp urît. Antipatic, neĭubit: urît de toțĭ. Reprobabil, nedemn: fapte urîte. A-țĭ fi urît, a te plictisi: mĭ-e urît nelucrînd. S. n. fără pl. Plictiseală: mor de urît nelucrînd. Vechĭ. Ură. Adv. În mod urît: a scrie urît.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urâ, pl. urâte

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urâtă, pl. urâte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. și fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleș, (Mold.) balcâz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, urâțit, (reg.) stropșit, zgâmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

Urât ≠ arătos, chipeș, drag, frumos

urît adj. v. GRAV. GREU. MALIGN. PERICULOS. PRIMEJDIOS. SERIOS.

URÎT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hîd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strîmb, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmb, strîmbat, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza...) 4. adj. inestetic. (Un aspect ~.) 5. adj. închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, (înv.) ponegrit. (Un cer ~ de noiembrie.) 6. adj. mizerabil, păcătos, rău, ticălos. (Era o noapte ~ de toamnă.) 7. adj. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, (înv. și pop.) nepriincios, (înv.) nepriitor. (Întrecerea a avut loc pe o vreme ~.) 8. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, respingător, scîrbos, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (Un miros ~.) 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o ~ impresie.) 10. adj. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, vinovat, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărîtor, rușinător. (O faptă ~.) 11. s. plictiseală, (rar) anosteală, (pop. și fam.) lehamite, (reg.) zălezeală, (înv. și fam.) plictis, sastisire, (înv.) plicsis, stenahorie. (Simțea un ~ de moarte.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

URÂT (d. oameni) bocciu, cealapa, fățos, mutră de-împins vagoane, nasol, nașparliu.

urât, urâți s. m. (intl.) polițist.

a face urât expr. 1. a se comporta ca un nebun, a da semne de sminteală. 2. a face scandal.

a-și face de urât expr. a avea un comportament supărător.

FEMEIE URÂTĂ acioală, bâhliță, bufniță, cartoafă, cotoarbă, matracucă, ornitorinc, otravă, paceaură.

PROSTITUATĂ URÂTĂ ȘI BEȚIVĂ caracudă, căzătură, coldană.

Intrare: urât (adj.)
urât1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urât
  • urâtul
  • urâtu‑
  • urâ
  • urâta
plural
  • urâți
  • urâții
  • urâte
  • urâtele
genitiv-dativ singular
  • urât
  • urâtului
  • urâte
  • urâtei
plural
  • urâți
  • urâților
  • urâte
  • urâtelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urât, urâadjectiv

  • 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie. DEX '09 DLRLC
    diminutive: urâțel
    • format_quote Cuviosul Stratonic nu era om urît. HOGAȘ, DR. II 7. DLRLC
    • format_quote Azi poteca e urîtă. COȘBUC, P. I 259. DLRLC
    • format_quote Să-i fi zis toată lumea că-i urît și obraznic, ea ținea una și bună. CREANGĂ, P. 76. DLRLC
    • format_quote Sosește o babă despletită și urîtă. ȘEZ. II 189. DLRLC
    • format_quote (În comparații care îi întăresc sensul) Că-i urîtă ca noaptea. HODOȘ, P. P. 179. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Cine-i urîtul ăsta, mamă? IOSIF, PATR. 14. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Hidos, hâd, pocit. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Care nu prevestește nimic bun. DLRLC
      • format_quote Un nour urît, cu ploaie, ne tot urmărea. SADOVEANU, O. VII 327. DLRLC
  • 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cele mai urîte zile de care și azi roșesc au fost acele în care... ședeam la pîndă, spionînd orice mișcare. BART, E. 228. DLRLC
    • 2.1. (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Băiatul răspunse ferindu-și privirea în jos, ca și cum... ar fi făcut ceva urît. DUMITRIU, B. F. 101. DLRLC
      • chat_bubble (Despre persoane, lucruri, acțiuni) A-i fi urât cuiva = a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. DLRLC
        • format_quote Urît mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău. CREANGĂ, A. 45. DLRLC
    • 2.2. Grav, neplăcut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Există cîteva chestiuni urîte și grave. C. PETRESCU, C. V. 109. DLRLC
      • format_quote Sosesc... două vești destul de urîte. CARAGIALE, O. III 39. DLRLC
  • 3. (Despre vreme) Fără soare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Vreme urâtă. DLRLC
etimologie:
  • vezi urî DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.