urgență sf [At: BUCOVINA (1849), 103 /16 / V: (înv) ~gin~ / Pl: ~țe / E: fr urgence] 1 Însușirea a ceea ce este urgent (1). 2 Situație necesitând o rezolvare urgentă. 3 Necesitate de a rezolva imediat o problemă. 4 (Îlav) De ~ Repede. 5 (Îla) De ~ Urgent (1). 6 Caz de boală care necesită o intervenție, o rezolvare urgentă. 7 Accident care impune o intervenție urgentă.

URGENȚĂ s. f. Necesitate de rezolvare imediată, repeziciune în soluționarea unei probleme. ◊ Loc. adv. De urgență = fără întîrziere, imediat, repede. Vă rog să binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgență. CARAGIALE, O. I 71. Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută... asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută. id. ib. II 113.

URGENȚĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amînare; însușirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgență = imediat, fără întîrziere. [< fr. urgence, it. urgenza].

URGENȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)

URGENȚĂ ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situație urgentă. Măsuri de ~. ◊ De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenței] /<fr. urgence

urgență f. caracterul celor urgente.

*urgénță f., pl. e (d. urgent; fr. urgence). Caracteru lucrurilor urgente: urgența afacerilor. De urgență, în grabă: a chema de urgență un medic.

urgință sf vz urgență

urgență s. f., g.-d. art. urgenței; (situații) pl. urgențe

urgență s. f., g.-d. art. urgenței; (situații) pl. urgențe

urgență s. f., g.-d. art. urgenței; (situații) pl. urgențe

URGENȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să...)

URGENȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sîrguială. (E mare ~ să...)