10 definiții pentru urlare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

urlare sf [At: DRLU / Pl: ~lări / E: urla] 1 (D. unele animale, mai ales d. câini și lupi) Scoatere de sunete prelungi, specifice. 2 Surpare. 3 Dărâmare (2).

URLA, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

URLA, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

URLA1, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi și cîini) A scoate strigăte sau urlete prelungi. Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. ◊ (Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară) Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa, a se văita în gura mare; a plînge foarte tare; a cînta foarte tare (și urît). Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. ◊ Tranz. Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. 3. (Despre diferite surse de zgomot, în special despre elemente ale naturii) A produce zgomote foarte puternice; a vîjîi, a vui. I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ (Fig., despre locul unde se produc zgomotele) Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. ◊ Expr. (Rar) A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vîjîi (cuiva) capul sau urechile. A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118. A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127.

URLA2, urlu, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A coborî un teren foarte înclinat. Urlă din munte la vale. 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP. 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărîma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui.

A URLA urlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, câini, șacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigăte violente și prelungi; a zbiera. 3) A cânta tare cu voce neplăcută (și falsă). 4) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot șuierător și prelung; a vui; a vâjâi. /< lat. ululare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urla (a ~) (a țipa) vb., ind. prez. 1 sg. urlu, 3 urlă; conj. prez. 1 sg. urlu, 3 urle

urla vb., ind. prez. 1 sg. urlu, 2 sg. urli, 3 sg. și pl. urlă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URLA vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Câinii, lupii ~.) 2. v. striga. 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. v. vocifera. 5. v. răsti.

Intrare: urlare
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlare
  • urlarea
plural
  • urlări
  • urlările
genitiv-dativ singular
  • urlări
  • urlării
plural
  • urlări
  • urlărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urla, urluverb

regional
  • 1. A coborî un teren foarte înclinat. DLRLC
    • format_quote Urlă din munte la vale. DLRLC
  • 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. DLRLC
    • format_quote Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP. DLRLC
  • 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărâma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui. DLRLC

urla, urluverb

  • 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1.) specifice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. DLRLC
    • format_quote Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. DLRLC
    • format_quote Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. DLRLC
    • format_quote Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară: DLRLC
      • format_quote Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. DLRLC
      • format_quote Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. DLRLC
      • format_quote Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv tranzitiv prin analogie (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. DLRLC
      • format_quote Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. DLRLC
      • format_quote De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. DLRLC
      • format_quote Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. DLRLC
      • format_quote Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. DLRLC
      • format_quote Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre o colectivitate umană) A se agita. DEX '09 DEX '98
  • 2. unipersonal (Despre vânt, viscol, ape etc.) A produce zgomote puternice. DEX '09 DLRLC
    • format_quote I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. DLRLC
    • format_quote Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. DLRLC
    • format_quote Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. DLRLC
    • format_quote figurat Despre locul unde se produc zgomotele: DLRLC
      • format_quote Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
      • format_quote Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. DLRLC
      • format_quote Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. DLRLC
    • chat_bubble rar A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vâjâi (cuiva) capul sau urechile. DLRLC
      • format_quote A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118. DLRLC
    • chat_bubble rar A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. DLRLC
      • format_quote Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.