URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

urs sm [At: CORESI, EV. 447 / Pl: urși / E: ml ursus] 1 Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu urechi mici, cu botul ascuțit și cu coada scurtă, care iarna hibernează (Ursus arctos). 2 (Îs) ~ alb (sau polar) Specie de urs cu blana albă, bătând în gălbui, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 3 (Îs) Ziua ~ului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credința populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat. 4 (Îs) Sâmbăta ~ului Sărbătoare populară care se ține cu opt zile înainte de Florii și despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. 5 (Îe) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la ~ A se aduna (a se strânge) în număr foarte mare și a privi cu o deosebită curiozitate și interes, ca la un spectacol neobișnuit. 6 (Îe) A se ține (după cineva) ca după ~ A merge în urma cuiva în număr foarte mare. 7 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat. 8 (Îe) A vinde pielea ~ului din pădure sau a vinde pielea ~ului în târg și ~ul în pădure ori Tocmeala în târg și ~ul în crâng ori Nu vinde pielea ~ului înainte de a-l ucide A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține. 9 (Îe) Joacă ~ul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ~ul la vecin să-i gătești tărâțele Se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, amenințând să ajungă în curând la acesta. 10 (Îe) Joacă ca ~ul sau ~ul nu joacă de voie (ci de nevoie) Se spune despre cineva care face ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. 11 (Îe) De aia (sau asta) nu are ~ul coadă (și para cocean) Se spune despre cei care., din cauza lăcomiei, pierd și ceea ce au. 12 (Îae) Se spune despre cei cu o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. 13 (Îe) De aceea n-are cârna nas și ~ul coadă Se spune cuiva care are pretenții prea mari. 14 (Îe) A iubi (pe cineva) ca ~ul pe lup A nu iubi deloc pe cineva. 15 (Îe) A se juca cu coada ~ului A se pune în situații primejdioase, atacând pe cei mai puternici. 16 (Îe) A scăpa ca din gheara ~ului, cu părul vâlvoi A ieși păgubit și cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situație gravă. 17 (Îe) A fugi (de cineva) ca de ~ A se feri de răul pe care i-l poate face cineva. 18 (Îe) A trăi ca ~ul (în bârlog ori ca în bârlogul ~ului) sau a fi ~ de bârlog A trăi retras de lume. 19 (În basme; îlav) De când se băteau urșii în coadă Foarte de demult. 20 (Îe) Când o prinde mâța pește și coada Ia ~ o crește sau când o face ~ul coadă și prepelița noadă ori când se va vedea ~ul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ~ul în doi craci, văcar după vaci Niciodată. 21 (Reg; îe) A aduce urșii din pădure A nu fi de nici un ajutor. 22 (Bot; reg; îc) Mierea-~ului-cu-flori-bătăi Urzică-moartă (Laminum album). 23 (Bot; îc) Părul-~ului Barba-ursului (Equisetum arvense). 24 Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil, retras. 25 (Pop) Epitet dat unui om voinic. 26 (În obiceiuri și în jocuri de copii și de tineret) Nume dat unui flăcău înfășurat într-o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a-l stinge, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă) sau îmbrăcat cu cojocul întors pe dos și care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoțit de un alt flăcău care face pe ursarul în cadrul obiceiurilor sărbătorilor de iamă. 27 (Art.; îcs) De-a ~ul Numele jocului pe care îl face ursul (26) sau al jocului de copii în care un jucător se maschează în urs dresat. 28 (Art.; îacs) Numele unui joc de copii în care unul din ei aruncă o minge și până ce altul fuge după ea, acesta umple cu pământ o gropiță. 29 (Art.; îcs) Vânătorul și ~ul Numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul stând într-o poziție foarte incomodă, scopul jocului fiind atingerea unui băț. 30 (Art.) Numele unui joc pe care îl joacă voievodul călușerilor cu o femeie care crede că-l va întrece în joc. 31 (Pop) Nume dat stelei așezate în fața sau în urma carului-mare. 32 (Pop; îc) ~ul-mare Carul-mare. 33 (Pop; îc) ~-ul-mic Carul-mic. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește care seamănă la cap cu ursul. 35 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 36 (Reg) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc (prăjit pe jăratec). 37 (Teh) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întremperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil sau cu aer comprimat, respectiv cu energie electrică. 38 Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. 39 Grindă de susținere la grinda casei Si: talpă. 40 Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii. 41 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii Si: andrele (2). 42 (Reg; lpl) Bogdani la stăvilar. 43 (Reg) Lemn din construcția morii care are o scobitură în care se reazemă buduroiul. 44 (Mol) Copac, mai ales brad, tăiat, necurățat de crengi și necojit, folosit la plutărit sau la transportul buștenilor până la apă. 45 (Reg) Berbec . 46 (Mol) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor cărora li se dă drumul în jos pe un uluc, format dintr-un butuc sau mai multe lemne legate între ele și așezate de-a curmezișul și deasupra ulucului. 47 (Mol) Ușă în partea de jos a peretelui la dig care se deschide atunci când se golește apa adunată. 48 (Reg; lpl) Fiecare dintre stinghiile de la grapă. 49 (Mol) Horn (1). 50 (Șîs ~ de frecare) Menghină. 51 (Reg) Nume dat unui clește mare. 52 (Olt) Tejghea de tâmplărie. 53 (Șîs ~-ul mic) Nume dat unei unelte de fierărie, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) scânecie. 54 (Îvp) Ancoră (1). 55 (Reg) Zăvor de lemn. 56 (Reg) Scărmănătoare de lână mecanică.

URS sm. 1 🐒 Mamifer carnivor, fiara cea mai mare ce trăește pe la noi; are înfățișarea greoaie, călcînd apăsat pe toată talpa picioarelor scurte și groase; la nevoie însă fuge iute, înnoată foarte bine și se cațără ca o pisică pe arbori, căci are ghiare ascuțite; cu toate că e carnivor, se hrănește și cu substanțe vegetale, mai ales cu fructe dulci; îi place mierea la nebunie și se urcă pe copaci ca s’o caute, distrugînd stupii; trăește prin munți, în vizuini săpate prin locuri unde se străbate cu greu, sub stînci sau în desișul pădurilor; iarna stă amorțit în bîrlogul lui, cît ține frigul; Țiganii, numiți „ursari”, cresc pui de urși, îi domesticesc și-i deprind să meargă pe două picioare, sprijinindu-se de un băț, să joace la sunetul dairelei, etc. (Ursus arctos) (🖼 5188 👉 și 🖼 5191); prin locurile vecinic acoperite cu ghiață ori cu zăpadă, din apropierea polilor, trăește URSUL-ALB care se deosebește de al nostru prin aceea că e mai mare la trup, iar blana e albă, bătînd în gălbuiu; rezistă la umezeală și frig, avînd blana groasă, deasă și unsuroasă (Ursus maritimus) (🖼 5189): se ținea lumea după dînsul ca după ~ (ISP.); toată lumea din sat și din mănăstire se strînge ca la ~ (CRG.); a se uita la cineva ca la ~, adică ca la un spectacol neobicinuit, unde lumea se strînge grămadă să privească; a trăi ca ~ul (în bîrlog), a fugi de lume, a trăi retras de toți, a nu fi sociabil; de aci, Ⓕ ~, om care fuge de lume, care trăește retras: (P): joacă ~ul prin vecini (sau la cumătra), să gătim tărîțele (ZNN.), ceea ce se întîmplă la vecin astăzi, poate să ni se întîmple și nouă mîine; – se joacă cu coada ~ului, se vîră singur în primejdie, legîndu-se de cei mai puternici; – a luat ~ul de coadă, s’a îmbătat; – parcă are păr de ~, fuge lumea de el; 👉 COADĂ1, JUCA1, NĂDEJDE1, PĂDURE1; dacă ți-e frică de ceva, ia păr de la ~ și te afumă, că-ți vine bine, niți frica (GOR.); se crede că dacă are cineva durere de șele, este bine ca ~ul să-l calce (GOR.) ¶ 2 Olten. 📆 Sîmbăta ~ului, Sîmbăta ce cade cu opt zile înainte de Florii (PAMF.); poporul o serbează pentru ca vitele să fie ferite de fiarele sălbatice; – Ziua ~ului, ziua de 2 Februarie (Stretenia, Întîmpinarea Domnului), cînd, după credința poporului, ursul iese din bîrlogul unde a petrecut toată iarna și inspectează cerul, spre a vedea dacă va mai ținea gerul ¶ 3 Mold. Trans. 🍽 Boț de mămăligă, cu brînză de oaie la mijloc și prăjit pe cărbuni: atunci, nu știu cum, îi cade un ~ mare din sîn... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic (CRG.) ¶ 4 🔧 = MENGHENEA ¶ 5 Olten. 💒 = POPONDOC ¶ 6 Băn. 🏚 = BOGDAN ¶ 7 🌿 BARBA-URSULUI 👉 BARBĂ5; BRÎNCA-URSULUI 👉 BRÎNCĂ¹4; – CIOBOȚICA-URSULUI 👉 CIOBOȚICĂ4; – LABA-URSULUI¹ 👉 LABĂ5; – LABA-URSULUI² = BURETE-DE-CONOPIDĂ; – LABA-URSULUI³ = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – LABA-URSULUI⁴ = PIEDICUȚĂ; – LABA-URSULUI⁵ = CUCURUZ I 2; – MIEREA-URSULUI 👉 MIERE2; STRUGURII-URSULUI 👉 STRUGURE5; TALPA-URSULUI¹ 👉 TALPĂ18; – TALPA-URSULUI² = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – URECHEA-URSULUI, mică plantă ierboasă, cu frunzele cărnoase, dispuse într’o rozetă din mijlocul căreia iese o tulpină cilindrică; face flori galbene, numeroase, dispuse într’un buchet la vîrful tulpinii; crește pe stîncile calcaroase din regiunea alpină și se cultivă adesea ca plantă decorativă (Primula auricula) (🖼 5190) [lat. ŭrsus].

URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

URS, urși, s. m. 1. Mamifer carnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană deasă brun-negricioasă sau roșcată; se hrănește și cu vegetale, iar iarna hibernează (Ursus arctos). Cît despre zmeură, dacă mi-ar fi fost sete, n-aș fi avut decît să întind mîna și s-o culeg chiar de subt labele ursului. HOGAȘ, M. N. 171. Cum văzu ursul, îl luă la cătare cu o săgeată. ISPIRESCU, L. 326. La capătul podului îl și întîmpină un urs mornăind. CREANGĂ, P. 185. ◊ (Cu aluzie la animalul îmblînzit și dresat) Lumea se uita la noi ca la urs. PREDA, Î. 88. Se țineau [copiii] după ei ca după urs. CAMIL PETRESCU, O. II 250. Mai bine jucam ursul la porțile străine. BOLINTINEANU, O. 198. ◊ Urs alb = urs polar. Urs polar v. polar. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure sau tocmeala în tîrg și ursul în crîng = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl ai. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. (În basme) De cînd se băteau urșii în coadă = foarte demult, de cînd nu se ține minte. A fost odată, ca niciodată... de cînd se băteau urșii în coadă. ISPIRESCU, L. 1. (Glumeț) De aia n-are ursul coadă, se spune acelora care au o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. ♦ Fig. Om greoi sau ursuz, nesociabil, care fuge de lume, care trăiește retras. Să încălzesc apă pentru ursul meu. DAVIDOGLU, M. 44. D-apoi bine, băiete, ce mă socoți pe mine?... urs din bîrlog? ALECSANDRI, T. 1369. ◊ Compuse: (Bot.) laba-ursului v. labă (1); barba-ursului v. barbă; brînca-ursului v. brîncă² (3). 2. Boț de mămăligă umplut cu brînză și prăjit pe jăratic; bulz. Nu știu cum îi cade un urs mare din sîn și de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77. Ursul se pune în traista gospodarului cînd pleacă la drum. ȘEZ. VII 115. 3. Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stîlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești.

URS urși m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi și masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit și coadă scurtă. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana albă răspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multă lume să privească ceva neobișnuit. De când avea ~ul coadă din timpuri foarte îndepărtate. ~ul nu joacă de voie, ci de nevoie constrângerea e necesară pentru acei care nu înțeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva). Cum merge ~ul la deal încet și apăsat; greoi. Mierea-~ului plantă erbacee de pădure, având tulpina erectă, slab ramificată, cu frunze late, păroase și cu flori mici, roșii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi și mătăhălos. ◊ A trăi ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viață retras. 3) reg. Boț de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloș; bulz. /<lat. ursus

urs m. 1. mare cuadruped carnivor, foarte păros, talpa goală și coada foarte scurtă, labe late și prevăzute cu ghiare încovoiate, se agață pe arbori; merge pe două picioare și, domesticit, învață a juca; cel mai mare e ursul alb din ghețurile mărilor polare; 2. fig. om puțin sociabil; 3. boț de mămăligă îmbrânzită; 4. sensuri tehnice: a) unealtă de fierar; b) pl. taracii ce sprijină coastele prispei caselor țărănești. [Lat. URSUS; sensul 3 face aluziune la laba fiarei (cf. gâscă), iar 4 la ghiarele sale].

urs m. (lat. ŭrsus, it. orso, sard. ursu, pv. ors, fr. ours, cat. ors, os, sp. oso). Un animal canin plantigrad sălbatic cu păru cafeniŭ, maĭ mare și maĭ greoĭ de cît lupu. (Deși e carnivor, mănîncă cu plăcere poame și mĭere. Urșiĭ de la polĭ îs albĭ. Țiganiĭ de la noĭ îi învață să joace și umblă cu ei pin oraș ca să cîștige parale. În poveștĭ e poreclit moș Martin). Fig. Om greoĭ și ursuz. Bulz, cocoloș de mămăligă umplut cu brînză de burduf. – A se aduna (a privi) lumea ca la urs, a se aduna (a privi) în mare număr. Joacă ursu pin vecinĭ (și decĭ va veni și pe la noĭ), un pericul se arată nu departe (o moarte, un războĭ) și ne amenință și pe noĭ. Cîrna nas și ursu coadă, V. cîrn.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

URSUL NU JOACĂ DE BUNĂ VOIE = Sînt împrejurări cînd nu faci numai după pofta inimii.

URSULEȚ sm. 🐒 dim. URS1: Pentr’un ~ trimise și-au adus numai decît (PANN).

urs s. m., pl. urși

urs s. m., pl. urși

urs s. m., pl. urși

+urs-brun (specie de urși) s. m., pl. urși-bruni

urs (-și), s. m. – 1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascuțit și coada scurtă (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Boț de mămăligă cu brînză la mijloc. – 3. Strung, șurub. – 4. Stîlpul prispei. – 5. Un anumit joc în timpul priveghiurilor. – 6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr. ursu, megl., istr. urs. Lat. ŭrsus (Pușcariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaică, s. f. (femela ursului; coșul sobei; unul din cei patru stîlpi susținători ai morii; Arg., femeie ușoară); ursei (var. ursuleț), s. m. (pui de urs); ursar, s. m. (țigan care dresează urși făcîndu-i să joace); ursărească, s. f. (dans popular); ursărește, adv. (ca ursarii); ursărime, s. f. (cartier de țigani); ursăriță, s. f. (nevastă de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietăți de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s. n., stîlpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα „femeie ușoară” (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursă, s. f. (ursoaică); ursulină, s. f. (călugăriță catolică dintr-un anumit ordin).

URS (lat. ursus) s.m I. Numele mai multor mamifere din familia Urside: 1. Urs brun, urs omnivor din Europa și din Asia temperată, vara pătrunzând și în tundră, cu corpul masiv, lung de c. 2 m, acoperit cu blană de culoare brună (Ursus arctos); în general sunt pașnici, dar dacă se simt amenințați sau deranjați de la mâncare pot deveni foarte agresivi. Atacă frecvent vitele, iar dacă sunt înfometați pătrund și în livezi, în gospodăriile sătești și corturile turiștilor pentru a căuta hrană. Fiind o specie periclitată la nivel european, vânarea u.b. este strict reglementată prin lege. În România, ca urmare a măsurilor susținute de protecție, se găsesc cele mai importante efective de u.b. din Europa (cu excepția spațiului ex-sovietic). Iarna își petrec mare parte din timp dormind, dar nu este vorba de o hibernare propriu-zisă. 2. Urs alb (sau polar) (Ursus maritimus, Thalassarctos maritimus) = specie de urs carnivor din regiunile arctice, lung de 2,8 m, cu blană albă, care se hrănește în special cu foci; poate ajunge la greutatea de c. 700 kg. Urs grizzly v. grizzly. Urs andin (urs negru cu ochelari), specie de urs preponderent ierbivor, răspândit în reg. muntoase din America de Sud, până la 3.000 m alt. (Tremarctos ornatus). Poate atinge 1,8 m lungime; blana este neagră, cu cercuri albe în jurul ochilor și o pată albă pe gât. ◊ Urs negru asiatic (urs himalayan, urs tibetan), specie de urs răspândită în Asia (Himalaya, Tibet, Afghanistan, Pakistan, Indochina, China, până în extremul Orient al Federației Ruse). Are blană neagră cu puțin alb pe piept, și atinge 1,3-1,6 m lungime (Selenarctos thibetanus). ◊ Urs negru american, specie de urs răspândită în America de Nord (în prezent îndeosebi în parcuri naționale și alte arii protejate), de 1,5-1,8 m lungime, cu blana neagră sau cafeniu închis (Euarctos = Ursus americanus). Efective mari de găsesc în Parcul Național Yellowstone. ◊ Urs indian, specie de urs de 1,4-1,8 m lungime, cu blana neagră în amestec cu cafeniu și cenușiu, pe piept cu o pată deschisă la culoare în forma literei V, răspândit în India (la poalele Himalayei) și în Sri Lanka (Melursus ursinus). ◊ Urs panda v. panda. ◊ Urs de peșteră (Ursus spelaeus) specie de urs, care a trăit în Pleistocen în reg. muntoase din Europa. Eta cu c. 1/3 mai mare decât ursul brun actual, de care se deosebește și prin forma craniului (prevăzut cu o creastă sagitală și o puternică depresiune frontală), cu dentiție caracteristică de ierbivor. A fost vânat de omul din Neanderthal, dar și de strămoșii omului actual, În peșterile din Alpi s-au găsit mari acumulări de cranii dispuse și decorate în mod caracteristic, probabil datorită unor ritualuri practicate de vânătorii primitivi. Numeroase oase de u. de p. se găsesc și în peșterile din Carpați. V. și Peștera Urșilor. 3. Urs de mare, mamifer marin din ordinul pinipede, familia otariide, cu corp fusiform, acoperit cu o blană deasă, membrele adaptate pentru pentru înot, pavilioane auditive evidente (spre deosebire de foci la care acestea lipsesc). Își duc viața în larg, hrănindu-se cu pești, dar în perioada de reproducere și creștere a puilor se adună în număr mare pe țărmuri. ◊ U. de m. nordic (Callorhinus ursinus) trăiește în N Oc. Pacific; masculii pot atinge 200 kg, în timp ce femelele sunt mult mai mici. Alte specii se întâlnesc în emisfera sudică, în special în apele antarctice, dar ajung și pe țărmurile Americii de Sud și în ins. Galápagos. Sin. focă cu blană. Intens vânați pentru blană, ceea ce a dus la restrângerea efectivelor. II. 1. Grindă longitudinală a unui pod de lemn. 2. Fig. Om ursuz, greoi, nesociabil.

LACUL URSULUI (GREAT BEAR LAKE [greit bεər leik]) v. Marele Lac al Ursului.

MARELE LAC AL URSULUI (GREAT BEAR LAKE [greit beə leik]), lac tectonoglaciar, în NV Canadei, în prov. Northwest Territories, la 119 m alt.; 31,8 mii km²; lungime: 309 km; lățimea max.: 190 km; ad. max.: 413 m. Țărmuri stâncoase și fragmentate. Îngheață în perioada oct.-iul. Port. pr.: Fort Franklin. Comunică cu fl. Mackenzie prin râul Great Bear Rover (113 km lungime). Descoperit în 1800 și explorat în 1825 de Sir John Franklin.

PEȘTERA URȘILOR, peșteră în V m-ților Bihor, situată în arealul satului Chișcău, com. pietroasa, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 1.500 m. Descoperită în 1975. Este alcătuită din două niveluri de galerii cu desfășurare liniară: unul superior, inactiv, cu multe stalagmite, draperii, stalactite, și altul inferior, activ, cu puține concreționări. Faună reprezentată prin coleoptere și izopode. Aici a fost găsit un schelet de urs de cavernă (Ursus spalaeus), conservat într-o terasă aluvionară din galeria inferioară. Rezervație speologică. Electrificată. A intrat în circuitul turistic în 1980.

URȘILOR, Muntele ~ v. Beerenberg.

urs, urși s. m. (deț.) analfabet.

a se aduna ca la urs expr. a se aduna în număr foarte mare

a trage nădejde ca ursul de coadă expr. a nădăjdui lucruri imposibil de realizat.

a vinde peștele din baltă / pielea ursului din pădure expr. 1. a promite un lucru pe care nu-l ai. 2. a face planuri în legătură cu un lucru care încă nu-ți aparține.

fugi cu ursul, că sperii copiii! expr. pleacă!

picior de urs expr. (deț.) deținut condamnat pentru fapte deosebit de grave.

plimbă ursu’! expr. fugi de-aici!, pleacă!

pui de urs expr. (deț.) deținut condamnat pentru fapte deosebit de grave.

URS s. v. boț, bulz, cocoloș, menghină.

URS s. (ZOOL.) 1. (Ursus) (glumeț) moș Martin. 2. urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar = urs alb.

urs s. v. BOȚ. BULZ. COCOLOȘ. MENGHINĂ.

URS s. (ZOOL.) urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar (Ursus maritimus) = urs alb.

Pielea ursului din pădure – expresie (completată de obicei cu verbul „a vinde”) luată din fabula lui La Fontaine: Ursul și cei doi tovarăși. Cei doi s-au apucat să vîndă unui blănar pielea unui urs încă viu, pe care se angajau să-l ucidă pînă în două zile. Se întîlnesc într-adevăr cu ursul, dar, cuprinși de frică, unul se urcă în copac, celălalt face pe mortul. Ursul se apropie de acesta din urmă, îl miroase la urechi, îl crede mort și pleacă. Tovarășul din pom coboară și-l întreabă: „dar ce ți-a spus la ureche?” „Să nu vinzi niciodată pielea mea, mi-a zis Pînă mai întîi nu mă vei fi ucis”. Morala: nu zice hop înainte de a sări, deoarece numai ce-i în mînă nu-i minciună. LIT.

urs, urși, s.m. 1. Mască zoomorfă folosită în Jocul ursului. ■ În Maram., acest obicei se practica „din bătrâni”; în perioada interbelică, se mai practica doar în câteva sate (Sarasău, Berbești, Ruscova, Poienile de sub Munte etc.). 2. Talpa casei, din trunchi masiv de stejar. 3. Porțiunea de 20-30 cm de la baza stâlpilo, la porțile maramureșene. 4. (gastr.) Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, „făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză” (Faiciuc, 1998: 183). 5. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc. 6. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă. 7. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe. 8. Haină groasă și îmblănită. ■ (med. pop.) Unsoarea de urs este benefică pentru bolile de stomac și plămâni. ■ (top.) Ursu, cascadă situată pe Valea Neagră, pe drumul ce duce spre Stațiunea Izvoare; Izvorul Ursului, Piciorul Ursului, Pârâul Ursului, Preluca Ursului, Valea Ursului, top. frecvente în jud. Maram. ■ (onom.) Ursu, poreclă în Hoteni; Urs(u), Ursan(u), Ursaru, Ursoi, Ursuleac, Ursulean, Ursuleanu, Ursulescu, Ursuț, nume de familie în jud. Maram. – Lat. ursus „urs” (DEX, MDA).

urs, urși, s.m. – 1. (zool.) Ursul brun (Ursus arctos), mamiferul cel mai mare din pădurile județului. Semnalat în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, mai frecvent pe Valea Ruscovei și în pădurile de pe Valea Izei, dar și în Munții Gutâi (Posea, 1980: 75). 2. Mască zoomorfă. Jocul ursului. În primele decenii după război, acest obicei se mai practica doar în câteva sate din Maramureș (Sarasău, Berbești, Ruscova, Poienile de sub Munte etc.). În Maramureș, se practica „din bătrâni”. Ceata era formată din 6-7 persoane, cu două măști de urs. Tinerii care acompaniază „urșii” nu au rol de ursari, ca și în Moldova. În unele sate maramureșene (Berbești, Sat Șugatag), se practica jocul ursului și la nuntă (la miezul nopții), joc bazat numai pe pantomimă și având un caracter ritual. De asemenea, la Săcel, Săliștea, Borșa și Moisei se practica jocul ursului la priveghi, tot cu rol ritual (Nistor, 1973: 15-17). În vechime, pe parcursul sărbătorilor de primăvară, în Maramureș se susțineau minispectacole cu caracter ritualic, în cadrul cărora se utilizau măști zoomorfe, personajele întruchipând cerbi, urși sau alte animale. „În cultul lui Zamolxis au fost preluate credințe și superstiții anterioare despre cultul ursului. Acest cult implica și purtarea unor măști-costume, care asigurau pe lângă secretul inițierii depline și pe acela al ascezei celor inițiați” (Berdan, 2002: 89-93). 3. Tălpile caselor, din trunchiuri masive de stejar (Pănoiu, 1977: 28); 4. Porțiunile de 20-30 cm de la baza stâlpilor porților de lemn din Maramureș; de obicei se ornamentează (Nistor, 1977: 22). 5. (gastr.) „Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză” (Faiciuc, 1998: 183). 6. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc (Gh. Pop, 1971: 88). 7. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă (Felecan 1983). 8. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe (Felecan, 1983). ♦ (top.) Ursu, cascadă situată pe Valea Neagră, pe drumul ce duce spre Stațiunea Izvoare; are o cădere de circa 10 m (Portase, 2006: 63). ♦ (onom.) Urs, Ursan, Ursanu, Ursaru, Ursoi, Ursu, Ursuleac, Ursulean, Ursuleanu, Ursulescu, Ursuț, nume de familie (237 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. ursus „urs” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

urs, urși, s.m. – 1. Mamifer (Ursus arctos) care face parte din fauna specifică Maramureșului; 2. Mască zoomorfă. În vechime, pe parcusul sărbătorile de primăvară, în Maramureș se suțineau mini-spectacole cu caracter ritualic, în cadrul cărora se utilizau măști zoomorfe, personajele întruchipând cerbi, urși sau alte animale. L. Berdan (2002), într-o reconstituire a acestui obicei străvechi, apreciază: „În cultul lui Zamolxis au fost preluate credințe și superstiții anterioare despre cultul ursului. Acest cult implica și purtare unor măști-costume, care asigurau pe lângă secretul inițierii depline, și pe acela al ascezei celor inițiați” (89-93). 3. Tălpile caselor, din trunchiuri masive de stejar (Pănoiu 1977: 28); 4. Porțiunile de 20-30 cm de la baza stâlpilor porților de lemn din Maramureș; de obicei se ornamentează (Nistor 1977: 22). 5. (gastr.) Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză„ (Faiciuc 1998: 183). 6. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc (Gh. Pop 1971: 88). 7. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă (Felecan 1983). 8. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe (Felecan 1983). Ursu, supranume în Repedea-Borșa (neamul Ursenilor). Ursoi, top. în Săcel, ”teren acoperit cu iarba denumită Părul Ursului (Grad 2000). Ursuc, unsoarea de pe lâna oilor (Morariu 1937: 124). – Lat. ursus.