UTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, în care se dezvoltă embrionul și fătul la animalele superioare; mitră. – Din lat. uterus, fr. uterus.

uter sn [At: KRETZULESCU, A. 10/16/ V: ~o, (înv) ~us / Pl: ~e / E: lat uterus, fr uterus] 1 Organ musculos cavitar, făcând parte din aparatul genital feminin, situat în regiunea pelviană deasupra vaginului și destinat să conțină ovulul fecundat până la dezvoltarea completă a fătului Si: mitră², (îrg) matcă, (înv) matrice, zgău. 2 Organul gestației la femelele animalelor superioare vivipare Si: mitră², (îrg) matcă.

UTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, în care se dezvoltă embrionul și fătul la animalele superioare; mitră. – Din lat. uterus, fr. utérus.

UTER, utere, s. n. Organ genital al femelei animalelor superioare, în care se dezvoltă embrionul; mitră. Uterul are aspectul unui sac cu pereții groși, musculoși. ANATOMIA 248.

UTER s.n. Organ genital al femelei la animale superioare, în care se dezvoltă embrionul; mitră. [< lat. uterus, fr. utérus].

UTER¹ s. n. organ cavitar între vagin și trompe, în care se dezvoltă embrionul; mitră. (< lat. uterus, fr. utérus)

UTER ~e n. (la femele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital în care se dezvoltă embrionul; mitră; matrice. /<lat. uterus, fr. utérus

*úter n., pl. e (lat. úterus). Anat. Locu copiluluĭ în pîntece.

utero sn vz uter

uterus sn vz uter

uter s. n., pl. utere

uter s. n., pl. utere

uter s. n., pl. utere

UTER s. (ANAT.) mitră, (înv. și pop.) sân, (pop.) pântece, (înv. și reg.) matcă, (reg.) plod, (înv.) mătrice, zgău. (În ~ se dezvoltă fătul.)

UTER s. (ANAT.) mitră, (înv. și pop.) sîn, (pop.) pîntece, (înv. și reg.) matcă, (reg.) plod, (înv.) mătrice, zgău. (În ~ se dezvoltă fătul.)