vâșca¹ vi [At: KLEIN, D. / V: (reg) vâsca, vâscări, vâsgăi, ~căi, ~câi, ~cări, ~șgăi, vișgăi, vușca / E: ns cf ucr вештатися] 1 (Reg; mai ales în construcții negative) A se mișca din loc. 2 (Reg; mai ales în construcții negative) A se foi¹ (7). 3 (Reg; mai ales în construcții negative) A se zbate să scape. 4 (Reg; spc; d. câini) A-și mișca mereu coada (când se gudură). 5 (Reg; fig) A forfoti (1). 6 (Trs; Mol; fig) A cârti (1). 7 (Trs; înv; fig) A căuta un pretext pentru a se eschiva de la ceva. 8 (Reg; fig) A face față într-o anumită activitate sau într-o situație Si: a se descurca.

vâsca v vz vâșca¹

vâscăi v vz vâșca¹

vâscări v vz vâșca¹

vâsgăi v vz vâșca¹

vâșcăi v vz vâșca¹

vâșcări v vz vâșca¹

vâșcâi v vz vâșca¹

vâșgăi v vz vâșca¹

vișgăi v vz vâșca¹

vușca v vz vâșca

vîșca vb. I. intr. (reg.) 1 A se mișca din loc; a se urni, a se clinti; a se agita, a se foi. O nălucă neagră vîșca prin frunzare (SADOV.). 2 (despre cîini) A da din coadă. 3 fig. A cîrti, a murmura. Și boierii n-au încotro, măi, cît îs ei de boieri! Se supun lui conu Iordache, fără să vîșcăie (CE. PETR.). • prez.ind. vîșc. și vîșcăi vb. IV. /cf. ucr. вешмамися.

vîșcăi vb. IV. v. vîșca.

VÎȘCA, vîșc, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. În tăcere, din vreme în vreme, găteje pîrîiau prin țîhlișuri și cîte o nălucă neagră vîșca prin frunzare. SADOVEANU, O. I 62. Acum nu mai putea vîșca nici la dreapta, nici la stînga. SLAVICI, V. P. 121. Iarna tot mi-i mai binișor, mai vîșc încoace, încolea. CONTEMPORANUL, VI 505. ◊ A forfoti. Vai de mine, Ioane, doar e plin satul de ele [de femei], vîșcă satul ca un sac umplut cu viermi. V. ROM. februarie 1952, 170. 2. Fig. A crîcni, a cîrti, a murmura. Am angajați de ajuns, chiar și pe anul viitor; și i-am prins mai ieften decît ciocoiul, și cu mine nu vîșcă, trebuie să muncească. CONTEMPORANUL, VII 14. – Variantă: vîșcăi (C. PETRESCU, O. P. II 128) vb. IV.

VÎȘCĂI vb. IV v. vîșca.

vîșc, a á v.intr. (var. din mișc). Nord. Mă mișc răpede și-mĭ schimb locu (vorbind de peștĭ cînd îĭ pîndeștĭ ca să-ĭ loveștĭ cu ostia). Mă mișc puțin (ca să scap): băĭetanu n’are’ncotro vîșca (Drum drept, 1916, 377).

vâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 2 sg. vâști, 3 vâșcă; conj. prez. 1 sg. să vâșc, 3 să vâște

vâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vâșcă; conj. prez. 3 să vâște

vâșca vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 3 sg. și pl. vâșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. vâște

VÂȘCA vb. v. agita, clătina, clinti, colcăi, deplasa, foi, forfoti, frământa, furnica, mișca, mișui, mișuna, muta, roi, urni, viermui.

vîșca vb. v. AGITA. CLĂTINA. CLINTI. COLCĂI. DEPLASA. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘCA. MIȘUI. MIȘUNA. MUTA. ROI. URNI. VIERMUI.

vîșca (-c, at), vb. – A se mișca, a face o mișcare. – Var. vîșcîi. Creație expresivă, cf. fîșcîi (Scriban se gîndește la o legătură cu mișca, care nu pare probabilă).