VAL¹, valuri, s. n. I. 1. Undă formată la suprafața oceanelor, a mărilor și a lacurilor prin mișcarea oscilatorie a maselor de apă datorită vântului, mai rar, unui cutremur; talaz. ◊ Loc. adv. Val-vârtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, succesiv; b) din plin, cu grămada. ◊ Expr. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = inconsecvența, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se mișcă, vine în cantitate mare sau se năpustește ca niște valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca formă și mișcare) cu un val. 3. Fig. (Înv. și pop.) încercare grea; neplăcere, necaz. II. 1. Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton; vălătuc, trâmbă. ◊ Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei care se folosesc ca sfoară de legat. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (Reg.) Tăvălug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fântână. 5. (În sintagma) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul² de crucea căruței. – Din sl. valŭ.

val³ sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr val, eg val] Formă de relief din jurasic, reprezentând o vale² sinclinală.

val² sn [At: BOJINCĂ, A. II, 162/7 / Pl: ~uri / E: lat vallum] 1 Fortificație formată dintr-o ridicătură continuă de pământ, de obicei un șanț¹ în partea exterioară, folosită în sistemul defensiv roman (și mai târziu). 2 Întăritură prelungă de pământ care marca lumitele unui teritoriu. 3 (Pan) Ridicătură de pământ naturală, de formă prelungă. 4 (Pan) Dig (1).

val¹ sn [At: CORESI, EV. 234 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl *валъ cf bg вал, scr val] 1 (Mpl) Mișcare ondulatorie care apare la suprafața unei întinderi de apă datorată vântului, curenților maritimi, mareelor etc. 2 (Mpl) Masă de apă care înaintează (sau dă impresia că înaintează) ridicându-se și coborându-se la suprafața mării, a unui lac, a unui fluviu etc. Si: talaz, (Trs) vangăr (3), vălătuc (1), (reg) vop (1). 3 (Îlav) În ~uri sau ~uri-~uri În mod succesiv. 4 (Îlav) În cantitate mare. 5 (Îlav) Din abundență. 6 (Trs; îlav) De-a-n ~u De-a valma. 7 (Pes; îe) În ~ul apei Împotriva curentului. 8 (Îe) A înota în contra ~urilor A se opune părerilor majorității. 9 (Îvr; îe) A da ~uri A da în clocot. 10 (Îe) A (se) lăsa dus de ~ sau a (se) lăsa în voia ~urilor, a lua (sau a duce) ~ul (pe cineva) A (se) lăsa la voia întâmplării. 11 (Îlav) ~-vârtej În mare grabă. 12 (Îal) Vijelios. 13 (Îs) ~urile vieții (sau lumii, lumești) Dificultăți inerente vieții. 14 (Îs) ~urile tinereții (sau tinereților) Întâmplări (neplăcute) pricinuite de impulsivitatea, entuziasmul și lipsa de experiență inerente tinereții. 15 (Îs) ~ul (sau ~urile) vremii Trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 16 (Lpl) Apă (40). 17 (Pex; urmat de determinări introduse prin pp „de”) Cantitate mare. 18 (Îvp; fig) Dificultate (3). 19 (Îvp; fig) Supărare. 20 (Îvp; fig) Necaz. 21 (Îvp; fig) Neliniște (puternică). 22 (Îvp; îe) A avea ~ (sau ~uri) (cu sau, înv, de, despre cineva sau ceva) A avea neplăceri (din parte cuiva sau a ceva). 23 (Îae) A fi incomodat (de cineva sau ceva). 24 (Îvp; îe) A face (cuiva) ~ (sau, reg, de ~) A-i face (cuiva) un rău. 25 (Înv; îe) A fi în ~ (sau în ~uri, la ~) A fi în impas. 26 (Îae) A fi tulburat. 27 (Pan) Ceea ce poate fi comparat, prin formă și mișcare, cu un val¹ (1). 28 Ceea ce vine în cantitate mare, impetuos, ca un val (2). 29 (Mil; îvr; îe) A da ~ A năvăli. 30 (Îae) A ataca. 31 Grup de oameni considerat cronologic față de altul. 32 (Îs) Noul ~ Orientare artistică, literară etc. a generației tinere în raport cu generațiile anterioare. 33 (Îas) Grupare de persoane care reprezintă noul val (32). 34-35 (Met; îs) ~ de frig (sau de căldură) Aflux de mase² de aer rece sau cald. 36 Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton Si: trâmbă, vălătuc (3), (reg) vălug² (1), vig (1). 37 (Reg) Urzeală înfășurată pe sulul dinapoi al războiului de țesut. 38 (Îrg) Cantitate de lână înfășurată în formă de sul. 39 (Reg; îs) ~ de tei Sul făcut din șuvițe lungi de coajă de tei, utilizate ca sfoară de legat. 40 (Reg) Cantitate de fân învălătucit, obținută din brazdele de fân adunate cu grebla. 41 (Înv; îe) A purta (pe cineva) (de) ~ A tracasa (pe cineva). 42 (Îs) ~ul ștreangului Lațul cu care se prinde ștreangul de crucea căruței Si: orcicar. 43 Legătură de nuiele (lungi cât lățimea pârâului) care este rostogolită prin apă și lovită periodic de fundul acesteia, pentru a stârni peștele Si: (reg) vălătuc (12). 44 Scândură groasă (lungă cât lățimea pârâului), prevăzută cu mânere și călcători, care este deplasată prin apă și lovită periodic de fundul acesteia pentru a stârni peștele. 45 (Reg) Făclie făcută dintr-un mănunchi de cârpe înfășurate pe un băț, întrebuințată noaptea pentru a atrage peștele, care se prinde cu mâna sau cu ostia¹. 46 (Reg; la car sau la căruță; îs) Căpățâna la ~ Parte a butucului roții dinspre podul¹ osiei. 47 (Reg) Sul (la roata fântânii). 48 (Reg) Urzitoare. 49 (Reg; la joagăr) Fus de lemn învârtit de o rotiță de fier dințată, înfășurat cu un lanț care pune carul în mișcare. 50 (Reg; la joagăr) Dispozitiv la roata de apă, alcătuit dintr-o osie de fier, prevăzută la capete cu câte un butuc de lemn și cu speteze. 51 (Reg; la joagăr) Car (25). 52 (Reg; la piuă) Fus de lemn, învârtit de roata de apă, prevăzut cu dinți de lemn așezați radial, care pune în mișcare ciocanele. 53 (Reg; la moară) Crâng (32). 54 (Reg; la moară) Grindei (la roată). 55 (Mol; Mun) Piesă cilindrică a batozei, prevăzută cu lame, care, prin învârtire, apucă snopii. 56 (Agr; reg) Tăvălug. 57 Piesă cilindrică la mașinile tipografice, de obicei de metal, cu ajutorul căreia se întinde cerneala, se ghidează hârtia etc. Si: valț¹ (2). 58 (Tip; îs) ~ de corectură (sau de mână) Piesă cilindrică de metal, cu unul sau două mânere, folosită la ungerea manuală, cu cerneală, a formelor de tipar în vederea executării corecturii. 59 (Mol) Parte a greblei în care sunt fixați dinții. 60 Ornament curent în arta populară, mai ales în ceramică și în arta decorativă, de forma ondulatorie a unui val¹ (1). 61 (Dob; Mun; de obicei art) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 62 Melodie după care se execută valul (61). 63 (Trs; art; șîcs de-a ~ul) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

val¹ s.n. I 1 (hidrol.) Masă de apă care se deplasează prin mișcări oscilatorii la suprafața oceanelor, a mărilor și a lacurilor, formînd creste și adîncituri; mișcare ondulatorie care apare la suprafața unei întinderi de apă provocată de vînt, de curenți maritimi, de maree etc.; talaz. ◊ Valurile vieții (sau lumii, lumești) ori ale vieții valuri = încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = nestatornicie, inconsecvență (inerentă tinereții). ◊ Loc.adv. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, în mod succesiv; b) în cantitate mare, din abundență, din plin, cu grămada. Val-vîrtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. ◊ expr. A înota în contra valurilor = a se împotrivi, a se opune părerii majorității. A (se) lăsa dus de val sau a (se) lăsa în voia valurilor, a lua (sau a duce) valul (pe cineva) = a (se) lăsa la voia întîmplării. A face val (sau valuri) = a) a face zarvă în jurul său (dorind să se remarce); b) a provoca intrigi, scandaluri. A fi pe val = a fi în culmea gloriei, a succesului. A fi în val (sau în valuri) = a fi într-o situație grea, dificilă, într-un impas. ♦ exager. (determ. prin „de sînge”, „de lacrimi”) Cantitate mare. Îl văzură întins pe pămînt și vărsînd valuri de sînge (BARO.). 2 fig. (înv., pop.) Încercare grea, cumpănă, necaz; dificultate; supărare. Îngenunchem rugîndu-te, Înalță-ne, ne mîntuie Din valul ce ne bîntuie (EMIN.). II analog. Ceea ce poate fi comparat (ca formă sau ca mișcare, ca impetuozitate etc.) cu un val. 1 (predomină ideea de formă de relief proeminentă, de întindere ondulată) O pădure... îmbrăca pămîntul în valuri, spre zări nesfîrșite (SADOV.). 2 (predomină ideea de masă în mișcare ondulatorie) Valurile de iarbă... înviate de o spornică verdeață (ODOB.). 3 (predomină ideea de formă ondulată) Părul ei sînt valuri crețe (COȘB.). 4 (predomină ideea de masă de obiecte sau de mulțime de oameni în mișcare și succesiune) Asculta distrat, privind valurile de lume revărsate din casino (CE. PETR.). ♦ Grup de oameni, considerat în raport cronologic cu altele. Au urmat valuri de specialiști în științele exacte. 5 (predomină ideea de masă, de cantitate mare care se revarsă, se dezlănțuie, se răspîndește brusc) Peste sat albăstreau valuri de fum (REBR.). 6 fig. (predomină ideea de ceva copleșitor) Ce mă apasă azi în cale, Nu-i valul gîndurilor mele (GOGA). 7 fig. (predomină ideea de forță tinerească, impetuoasă) Valul revoluționar se suia necontenit (GHICA). ◊ Noul val = orientare, mișcare artistică de avangardă. ♦ Grupare de artiști tineri care reprezintă mișcarea de avangardă. ♦ spec. Mișcare a unor tineri cineaști care militau pentru rolul prioritar al regizorului față de scenarist, pentru un cinematograf „de autor”, impunînd un nou ton, stil, tehnici noi. 8 (predomină ideea de reacție bruscă, intensă) Am simțit un val de căldură în piept (CA. PETR.). III Nume dat unor materiale flexibile ori unor obiecte din astfel de materiale înfășurate în formă de sul ori unor dispozitive, unelte etc. de formă cilindrică. 1 Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special (de lemn, de carton etc.). 2 (tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit, servind pentru întinderea cernelii, pentru ghidarea fîșiilor de hîrtie etc. 3 (reg.) Tăvălug. 4 (pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fîntînă. 5 Valul ștreangului = laț cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței. • pl. -uri. /<sl. veche валъ; cf. bg. вал, srb. val, fr. vague.

VAL¹, valuri, s. n. I. 1. Masă de apă care înaintează prin mișcări oscilatorii la suprafața unei mări, a unui fluviu etc., formând creste și adâncituri; talaz. ◊ Loc. adv. Val-vârtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, succesiv; b) din plin, cu grămada. ◊ Expr. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = inconsecvența, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se mișcă, vine în cantitate mare sau se năpustește ca niște valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca formă și mișcare) cu un val. 3. Fig. (Înv. și pop.) Încercare grea; neplăcere, necaz. II. 1. Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton; vălătuc, trâmbă. ◊ Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei care se folosesc ca sfoară de legat. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (Reg.) Tăvălug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fântână. 5. (În sintagma) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței. – Din sl. valŭ.

VAL¹, valuri, s. n. I. Masă de apă care înaintează (sau face impresia că înaintează) ridicîndu-se și coborîndu-se la suprafața unei mări, a unui fluviu etc.; talaz. Vasul nostru bătrîn, slăbit din încheieturi, gemea greoi, cutremurat la fiecare val ce se izbea în coastele-i de lemn. BART, S. M. 52. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Singuratece izvoare făc cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. ◊ Fig. Mărirea să-l înece în valurile sale! ALECSANDRI, T. II 164. Loc. adv. În valuri sau valuri-valuri = unul după altul, succesiv, p. ext. din plin, cu grămada, puhoi. I se ridicau furiile valuri-valuri, ca penajul curcanului. VORNIC, P. 206. Căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. În valul apei = contra direcției valurilor, împotriva cursului apei, în susul apei. Din picioare se pescuiește și mergînd la deal «în valul apei». ANTIPA, P. 152. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Omul e dator să se lupte cît o putea cu valurile vieții. CREANGĂ, P. 235. În interval, cei trei frați desmoșteniți cercau valurile lumii sub orizonturi străine. HASDEU, I. V. 99. Adeseori departe de-a lumei triște valuri, Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I 202. Să mai uite de aste valuri lumești. ȘEZ. IV 17. Valurile tinereții = nestatornicia, inconsecvența, dibuirile inerente vîrstei tinere. Ei! nu te rușina! Ale tinereții valuri! CARAGIALE, T. II 68. Valul (sau valurile) vremii = curgere, desfășurare, trecere a vremii. Ca valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus. GOGA, P. 22. Parcă nici n-o atinsese valul vremii. Aceeași bătrînică sprintenă și veselă. VLAHUȚĂ, O. A. 497. Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai. EMINESCU, O. I 213. II. Fig. Nume generic dat unor lucruri care pot fi comparate cu valul (I), ca formă sau ca mișcare. 1. (Predomină ideea de aplecare și de ridicare) Către sfîrșit de iunie, valurile spicelor încărcate se păstrează încă verzi. RALEA, O. 135. Vedeam valuri verzi de grîne, unduirea unei iniști. EMINESCU, O. I 141. Valurile de iarbă... nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. ODOBESCU S. III 15. ♦ Oscilație, fluctuație. Nu mai trebuiesc comentarii la mica poezioară pe care mi-a inspirat-o nestatornicia valurilor politicei daco-romane. CARAGIALE, O. VI 50. 2. (Predomină ideea de mase în succesiune continuă și tumultuoasă) Valul de oameni se retrage. DUMITRIU, N. 98. Valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 330. Colonelul asculta distrat, privind valurile de lume. C. PETRESCU, Î. II 11. 3. (Predomină ideea de masă învolburată) După un timp, oboseala îmi dă ca un val de nebunie. CAMIL PETRESCU, U. N. 391. Îmi venise așa în ochi ca un val de bucurie. C. PETRESCU, S. 146. Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pină-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29. ♦ Impuls, avînt, curent. 4. (Predomină ideea de masă care se revarsă, copleșește) Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunind și fluierînd. SAVODEANU, M. C. 51. Titu răspunse cu un val de sărutări. REBREANU, R. I 248. Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. TOPÎRCEANU, B. 73. 5. (Predomină ideea de linie sinuoasă, învălurată) De la asfințit suiau cu grabă valuri de nouri spre creștetul bolții. SADOVEANU, O. III 591. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. 6. (Învechit și arhaizant) încercare grea, cumpănă. N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. SADOVEANU, O. VII 49. Se încurcă puțin pe la crîșma din sat, spre a-și drege cheful după un val așa de greu. GANE, N. II 13. ◊ Expr. A avea val = a avea neplăceri, dificultăți; a trece printr-un pericol, printr-o cumpănă. Așa că-i poate cunoaște un om înțelept că ei au avut val în noaptea aceea. PAMFILE, S. T. 127. Toarce subțire și răsucește bine tortul, să fie tare, să nu avem val cu el la țesut. RETEGANUL, P. I 53. A face cuiva val = a provoca cuiva neplăceri, a-i face greutăți. Mă duc să nu vă fac val. RETEGANUL, P. I 76. Du-te, mîndră, mutului, Nu-mi fă val tu capului. HODOȘ, P. P. 124. 7. (Popular) Treabă, motiv, pretext. Nu știu ce valuri mi-aș face să văd pe badea cum zace. ȘEZ, XX 39. III. Nume dat unor obiecte în formă de sul sau de cilindru. 1. Sul de pînză sau de altă țesătură, înfășurată de obicei pe un cilindru de lemn sau de carton; vălătuc, trîmbă. Își luă un val de pînză și coborî să-l ghilească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 30. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De la ușă pînă-n casă Numai valuri de mătasă. PĂSCULESCU, L. P. 52. Am să te vînd în tîrg la Buzău Pe chile de grîu, Valuri de postav. TEODORESCU, P. P. 57. Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei, care se folosesc ca sfoară de legat. Fă-mă, doamne, val de tei, Și m-aruncă-ntre femei. CREANGĂ, A. 64. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (În expr.) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței; orcicar. 4. (Regional) Tăvălug (2), treierătoare (2). Caii poartă după dînșii, mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră cu șase praguri care se numește tăvăluc. val. PAMFILE, A. R. 207. 5. Sul de lemn sau de metal, pe care se înfășoară și de pe care se desfășoară lanțul care ține găleata la fîntînă. 6. Vălătuc (4).

val n. 1. apă de mare, de râu șau de lac, agitată și ridicată de furtună: corabia mare și valuri mari o bat; 2. prin analogie, ceea ce seamănă valurilor: pe valul pieptului AL. valurile verzi de grâne EM. lampele revarsă valuri lucitoare BOL.; 3. fig. necaz, păs: omul e dator să lupte cu valurile vieții CR.; a face cuiva val, a-l necăji, a-i pune piedici (cf. învăluì); 4. turburare violentă: aruncă țara în valuri noui BĂLC. [Slav. VALŬ, undă].

val n. 1. ceea ce se înfășură și formează un sul: val de pânză; 2. massă cilindrică: un val de iarbă, val de pământ; 3. în tipografie, sulul la presă care alimentează literele cu cerneală. [Bulg. VAL, sul].

1) val n., pl. urĭ (vsl. valŭ, val, talaz, undă, valiti, a rostogoli; bg. val, sul, vălătuc, cilindru; sîrb. val, val, talaz, valj, cilindru, rus. val, val, talaz, cilindru, dim. válik. V. în-, nă- și pră-vălesc, pod-, pri- și za-val, răz-vală, tăvăluc, valma, văluĭesc). Ridicătură de apă cauzată de vînt orĭ de trecerea repede a unuĭ bastiment orĭ de alt corp care mișcă apa. (V. talaz). Fig. Valurile lumiĭ, valurile vĭețiĭ, zbucĭumu saŭ vîrteju lumiĭ. A nu avea val (vechĭ), a nu avea turburare. Sul, vălătuc, trîmbă: val de pînză. Valț.

val s. n., pl. valuri

val s. n., pl. valuri

val (masă de apă, trâmbă, instrument, meterez) s. n., pl. valuri

VAL s. 1. talaz, undă. (~urile mării.) 2. v. buclă. 3. v. vârtej. 4. (TEHN.) (reg.) juvăț, orcicar. (~ul prinde șleaul sau ștreangul la crucea căruței.) 5. v. sul.

VAL s. 1. talaz, undă. (~urile mării.) 2. buclă, cirlionț, creț, inel, ondulație, ondulă, zuluf, (rar) sfredel, sfredelitură, (reg.) scîrlionț, zgîrlăunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. și Mold.) scîr. (~ din părul cuiva.) 3. vîrtej. (~ de care se atîrnă găleata la fîntînă.) 4. (TEHN.) (reg.) juvăț, orcicar. (~ prinde șleaul sau ștreangul la crucea căruței.) 5. sul, trîmbă, vălătuc, (Olt. și Ban.) vig. (Un ~ de pînză.) 6. (AGRIC.) tăvălug. (~ pentru treieratul rudimentar.)

val (valuri), s. n. – 1. Undă, talaz. – 2. Vălătuc, țesătură înfășurată pe un cilindru. – 3. Piesă cilindrică de metal la mașina tipografică. – 4. Încercare grea, neplăcere, necaz. – 5. Barieră, obstacol, meterez. Sl. valŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 443; Conev 38), bg., sb., cr., slov., ceh., rus. val, alb. valë (Philippide, II, 657). Pentru sensul 5, cf. germ. Wall (der. directă din germ., propusă de Candrea, nu este sigură). – Der. vălășag, s. n. (necaz, neplăcere), sec. XVII, înv.; vălui, vb. (a înfășura; a înconjura; a chinui, a supăra; a undui, a face valuri); învălui, vb. (a înfășura în; a rula; a împrejmui, a înconjura; a chinui, a supăra; refl., a se învîrti); învăluială (var. învăluitură), s. f. (rulare; înv., chin, suferință); învălura, vb. (a învălui, a înconjura, a chinui, a supăra); văluros, adj. (cu valuri mari); vălătuc, s. n. (tăvălug, rulou, cilindru; val de pînză rulată; val puternic, tălăzuire; specie de chirpici cilindric, din lut amestecat cu paie), probabil der. expresiv, cf. tăvăluc; (în)vălătuci, vb. (a înfășura, a rula; a face vălătuci, a construi cu pămînt bătătorit); înveli (var. înv. învăli), vb. (a înfășura; a acoperi; a pune acoperiș pe o casă; Trans., a pune vălul de mireasă; a înfășura urzeala pe sul; a ascunde), de la val, sau direct din sl. valiti; înveliș, s. n. (acoperitoare, copertă, strat exterior); învelitoare (var. învălitoare), s. f. (înveliș; cuvertură, plapumă; batic, șal; acoperiș); învelitură, s. f. (acoperămînt; șal); desveli, vb. (a descoperi, a dezbrăca). – Cf. vălări, valma, năvăli, prăvăli.

valuri de nisip (sedim.) (pl.), (engl.= sand wave) megaondulații cu lungimi mai mari de 60 cm, formate de curenții acvatici puternici la supr. unor sedimente din râuri și mări de mică adâncime. Crestele lor sunt drepte sau sinuoase și orientate transversal față de direcția curentului; flancul anter. este abrupt, iar cel poster. este lin. variolite, (engl.= variolitic) bazalte bogate în → sferulite (agregate fibros-radiare alcătuite din cristale aciculare de plagioclazi și piroxeni); v. se formează în zonele marginale ale → pillow-lavelor și rezultă în urma devitrificării maselor de sticlă vulcanică.

ANTE MARE, UNDAE (lat.) valurile înaintea mării – Cauza premerge efectul.

FLUCTUAT NEC MERGITUR (lat.) e izbit de valuri, dar nu se scufundă – Inscripție pe emblema Parisului: o corabie înfruntând valurile.

NOUL VAL, termen introdus de câțiva regizori francezi, grupați în jurul revistei „Cahier du cinéma”, care, polemizând cu cinematograful tradițional, cereau o reînnoire a tematicii, a limbajului și independența față de cinematograful industrial. Printre cei mai de seamă reprezentanți: M. Camus, C. Chabrol, J.L. Godard, J. Rivette, F. Truffaut ș.a.

Ante mare, undae (lat. „Înaintea mării, apele”) – expresie latină al cărei izvor nu se cunoaște precis. În schimb e limpede sensul ei: cauza este premergătoare efectului, întocmai cum apele au precedat mările.

Ce e val, ca valul trece – celebru vers al lui Eminescu din Glossa. În strofa a șaptea, vorbind despre mișeii și nătărăii care caută să-și facă punte spre izbînzi, poetul ne sfătuiește să nu ne prindem lor tovarăși, fiindcă „ce e val, ca valul trece”. Prin extensiune, se aplică faptelor netemeinice, ideilor șubrede, sentimentelor efemere, care trec și se spulberă aidoma valurilor mării. LIT.

Fluctuat nec mergitur (lat. „Străbate valurile, dar nu se scufundă”) – deviza orașului Paris, care are ca emblemă o corabie plutind pe valuri. Despre o persoană care e lovită de vicisitudini ca și nava bătută de talazuri, dar care nu abandonează poziția și merge înainte, se poate spune: „fluctuat nec mergitur”. SIT.

a face valuri expr. a produce agitație / senzație.

a se lăsa dus de curent / de val expr. a acționa sub influența unor factori externi; a-și trăi viața fără a lua decizii privitoare la propria persoană.