VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vesteji, (pop.) veștezi vb. IV] – Din veșted.

veșteji [At: N. TEST. (1648), 16^v/29 / V: vest~, (îvp) ~ezi, (îrg) vestezi / Pzi: ~jesc, 3 și: (îrg) ~jaște / Cj și: 3 (reg) să veștede / E: veșted] 1-2 vtfr (D. plante, părți ale lor etc.) A deveni sau a face să devină veșted (1) Si: a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a (se) păli¹. 3-4 vri (D. oameni sau d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea (din cauza bolii, a bătrâneții etc.) Si : a se consuma² (4), a se uza. 5-6 vri (Pex; d. oameni) A îmbătrâni. 7-8 vri (Pex; d. oameni) A se fana (2). 9-10 vri (Fig; d. sentimente, însușiri ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. 11-12 vri (Pex; fig; d. sentimente, însușiri ale oamenilor etc.) A dispărea treptat. 13 vt (Liv) A dezonora. 14 vt (Liv) A stigmatiza. 15 vt (Liv) A condamna (1).

veșteji vb. IV. 1 refl., tr.fact. A deveni sau a face să devină veșted; a (se) ofili, a (se) îngălbeni; a (se) trece. S-au veștejit salcîmii și sălciile (STANCU). 2 refl., intr. Fig. (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea, a slăbi; ext. a îmbătrîni, a (se) trece. Cînd era necăjită... se veștejea (CA. PETR.). ♦ Fig. (despre sentimente, însușiri etc. ale oamenilor) A scădea în intensitate, ext., a dispărea, a pieri treptat; a înceta să mai existe. Dispoziția și expansivitatea profesorului se veștejiră dintr-o dată (GAL.). 3 tr. Fig. (calc după fr. „flétrir”) A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ Fig. A dezonora, a terfeli. • prez.ind. -esc. și vesteji, (pop.) veștezi vb. IV. /veșted + -i; cf. și fr. flétrir „a înfiera”.

VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vesteji, (pop.) veștezi, vb. IV.] – Din veșted.

VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. (Și în forma vesteji) 1. Refl. (Despre plante și părți ale lor) A-și pierde prospețimea, a deveni veșted, a începe să se usuce; a se ofili. Dacă o floare se vestejește, oare altă floare nu reînvie mult mai strălucitoare în primăvară? HOGAȘ, M. N. 110. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veștejit. BOLINTINEANU, O. 182. Florile s-au veștejit De cînd tu le-ai părăsit. ALECSANDRI, P. I 109. ◊ (Poetic) Se veștejește floarea frumoasei tinereți. ALECSANDRI, O. 80. (Tranz.) Mi-au luat-o, mi-au răpit-o și deodată au veștejit Floarea sufletului tînăr ce-nflorea l-al slavei soare. DAVILA, V. V. 101. 2. Refl. și (rar) intranz. (Despre oameni-și despre ceea ce ține de natura omenească) A se ofili, a slăbi, a lîncezi, a îmbătrîni; a se trece. Frumusețea veștejește, Dar înțelepciunea crește. PANN, P. V. III 147. Bade, de dragostea ta, M-am veștejit ca iarba. HODOȘ, P. P. 34. A pus fața la pămînt, Ci n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Tranz. (Învechit și popular) Își veștejea fața de inimă rea. PANN, P. V. I 42. [Dragostele] m-au uscat, m-au vestejit Ca stejarul înfrunzit Cînd de brumă e atins. ALECSANDRI, P. P. 244. ♦ Tranz. Fig. A păta; a dezonora. Întreprinseră acum a da lui Potcoavă coroana frăține-său... vestejită de trei ani pe fruntea unui trîndav cirac al Porței otomane. HASDEU, I. V. 183. Femeia cea mîndră și ușure de minte calcă în picioare credința jurată soțului ei, vestejește onoarea sa și a familiei. FILIMON, C. 201. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a înfiera. Îi veștejește faptele. – Variante: veștezi (ALECSANDRI, P. I 109, CONACHI, P. 12), vesteji vb. IV.

A VEȘTEJI ~esc tranz. 1) A face să se veștejească. 2) fig. (persoane) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama; a înfiera. /Din veșted

A SE VEȘTEJI mă ~esc intranz. 1) (despre plante) A deveni veșted; a-și pierde vlaga și frăgezimea; a se ofili. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /Din veșted

veștejì v. 1. a (se) face veșted: soarele veștejește florile; 2. fig. a altera frăgezimea, puritatea: necazurile au veștejit tinerețele sale; 3. a defăima, a necinsti: a veșteji reputațiunea cuiva.

vesteji v vz veșteji

vestezi v vz veșteji

veștezi v vz veșteji

vesteji vb. IV. v. veșteji.

veștezi vb. IV. v. veșteji.

FRUMUSETEA VEȘTEJEȘTE, DAR ÎNTELEPCIUNEA CREȘTE = Însușirile sufletești sînt mai trainice.

veștejésc și (est) -zésc v. tr. (d. veșted, ca netezesc d. neted, ĭar -jesc supt infl. luĭ ș orĭ ca rătunzesc, -jesc). Fac veșted: soarele prea tare veștezește florile. Fig. Ofilesc: necazurile l-aŭ veștezit. Critic aspru, reprobez (după fr. flétrir): a veștezi purtarea unuĭ trădător. V. refl. Florile s’aŭ veștezit. – Vechĭ și P. P. și intr.: floarea veștezește.

veșteji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejesc, 3 sg. veștejește, imperf. 1 veștejeam; conj. prez. 1 sg. să veștejesc, 3 să veștejească

veșteji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejesc, imperf. 3 sg. veștejea; conj. prez. 3 să veștejească

veșteji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejesc, imperf. 3 sg. veștejea; conj. prez. 3 sg. și pl. veștejească

veștejesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.

VEȘTEJI vb. 1. v. ofili. 2. v. îmbătrâni.

VEȘTEJI vb. v. blama, condamna, dezaproba, fana, înfiera, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza, trece.

veșteji vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. FANA. ÎNFIERA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA. TRECE.

VEȘTEJI vb. 1. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) trece, a (se) usca, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.) 2. a îmbătrîni, a se trece, (înv.) a se învechi, a (se) mători. (X s-a ~ de tot!)

A se veștezi ≠ a-și reveni, a se înviora