VENEȚIAN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean.

venețian, ~ă [At: URECHE, L. 121 / P: ~ți-an / V: (îvr) ~niț~ sm / Pl: ~ieni, ~e / E: Veneția + -ean] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Veneției sau care este originară de acolo Si: (înv) venetic (1-2). 3-4 smf Persoană care făcea parte din populația de bază a republicii Veneției sau care era originară de acolo Si: (înv) venetic (3-4). 5 smp Populația orașului Veneția. 6 smp Populația republicii Veneției. 7-8 a Care aparține Veneției sau venețienilor (1-2) Si: (înv) venetic (7-8), (îvr) venețienesc (1-2). 9-10 a Privitor la Veneția sau la venețieni (1-2) Si: (înv) venetic (9-10), (îvr) venețienesc (3-4). 11-12 a Care aparținea republicii Veneției sau venețienilor (3-4) Si: (înv) venetic (11-12), (îvr) venețienesc (5-6). 13-14 a Privitor la republica Veneției sau la venețieni (3-4) Si: (înv) venetic (13-14), (îvr) venețienesc (7-8). 15-16 a Originar din Veneția sau din republica Veneției Si: (înv) venetic (15-16), (îvr) venețienesc (9-10). 17-20 a Caracteristic venețienilor (1-4) Si: (înv) venetic (17-20), (îvr) venețienesc (11-14). 21 a Lanternă ~ă Lampion.

VENEȚIAN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Veneția. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Veneția. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean.

VENEȚIAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din Veneția. ◊ (s. n.) dialect vorbit la Veneția. 2. (broderie) care imită dantela. (< it. veneziano)

venețian (desp. -ți-an) adj. m., s. m., pl. venețieni (desp. -ți-eni); adj. f., s. f. venețiană, pl. venețiene

venețian (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețieni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiană, pl. venețiene

venețian adj. m., s. m. (sil. -ți-an), pl. venețieni (sil. -ți-eni); f. sg. venețiană, pl. venețiene

Venețian, -țieni sb.

VENEȚIAN adj., s. (înv.) venetic. (Galben ~; pictor ~.)

VENEȚIAN adj., s. (înv.) venetic. (Galben ~; pictor ~.)

LANTERNĂ VENEȚIANĂ s. v. lampion.

LANTERNĂ VENEȚIANĂ s. lampion.

venețiană, școală ~ 1. Mișcare componistică localizată în Veneția și cuprinzând întregul sec. 16, cu un rol deosebit în afirmarea și dezvoltarea muzicii instrumentale, ca și în îmbogățirea scriiturii polifonice vocale. La constituirea școlii contribuie mai mulți factori: a) organizarea activității muzicale în cadrul catedralei San Marco, care dispunea de două orgi*, un cor* divizat în jurul celor două orgi iar de la sfârșitul sec. 16 de permisiunea utilizării în serviciul religios a celorlalte instr., b) rolul deosebit acordat grupurilor mari de instrumentiști în cadrul manifestărilor artistice publice, c) înființarea, la începutul sec. 16, a editurii muzicale Petrucci și tipărirea unor numeroase culegeri și tabulaturi* destinate execuției cu orice fel de instr. (con ogni sorte di stromenti) și d) stabilirea la Veneția, în 1527, a lui A. Willaert, compozitor de origine flamandă, organist, conducător de cor la San Marco și profesor al muzicienilor reprezentativi ai școlii (teoreticianul V. Zarlino, compozitorii C. da Rore, C. Feta, A. Gabrieli, Cl. Merulo). A. Willaert cultivă scriitura antifonică*, opunând cele două coruri ale catedralei San Marco și obținând efecte contrastante dinamice* și timbrale*; pe același principiu al opoziției și suprapunerii de planuri contrastante dinamic și timbral*, Willaert creează lucrări pentru ansambluri vocal-instr. mari. Una din principalele sale realizări este elaborarea scriiturii pentru mai multe coruri – cori spezzati. Elevii lui Willaert continuă și dezvoltă scriitura antifonică* utilizând-o și în lucrările instr., urmăresc diferențierea unor planuri coloristice în cadrul polif., contribuind la fixarea genurilor instr. independente și la lărgirea hotarelor expresiei muzicale. 2. Gruparea componistică a cărei activitate, desfășurată în sec. 17, contribuie la cristalizarea stilului concertant*, a speciei instr. denumită concerto groso* (B. Marcello, A. Vivaldi) și a concertului cu solist (T. Albinoni, A. Vivaldi). 3. Școală muzicală constituită în sec. 17 în jurul compozitorului Cl. Monteverdi (maestru de capelă la San Marco între anii 1613 și 1643, creator al stilului concitato, autor al desăvârșirii procesului de substituire a scriiturii polif. prin monodia* acompaniată), caracterizată prin: a) dezvoltarea expresiei dramatice (Fr. Cavalli) și a cursivității melodice (A. Cesti), b) operarea unei distincții nete între aria chiusa („aria închisă” diferită de aria da capo) și recitativ*, c) predilecția pentru virtuozitatea vocală, d) introducerea interludiilor instr. și e) diminuarea rolului deținut de cor.

LOMBARDO-VENEȚIAN, Regatul ~, regat format (1815) din Lombardia, Veneția și Friuli și atribuit Austriei de Congresul de la Viena. A fost desființat prin încorporarea Lombardiei (1859) și a Veneției (1866) la noul stat italian.