VERDEAȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) Verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.

verdeață sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 206^v/42 / Pl: ~ețuri, (îvp) ~ețe, (înv) ~ețure / E: verde + -eață] 1 Însușirea de a fi de culoare verde (1) Si: (rar) verzime (1), (înv) verzeală (1). 2 Culoare a vegetației cu clorofilă Si: (rar) verzime (2), (înv)verzeală (2). 3 (Înv; fig) Prospețime. 4 (Înv; fig) Vigoare (*). 5 (Csc) Mulțime de plante, de frunze, de ramuri etc. verzi (1) Si: (rar) verzime (3), verziș, (înv) verdură (1), verzeală (3). 6 (Pex) Loc acoperit cu verdeață (5). 7 (Lsg) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație Si: (reg) verzitură (2). 8 (Lpl) Zarzavaturi, legume (proaspete) Si: (reg) verzitură (3). 9 Plantă erbacee, cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunzele persistente, lucioase Si: merișor¹ (Vinca minor). 10 (Bot; Mar) Cimișir (Buxus sempervirens). 11 (Îc) ~ța-iernii Plantă erbacee cu frunzele ovale, cu florile albe-verzui și cu fructul o capsulă, care crește în regiunile muntoase Si: bărbănoc, merișor², perișor² (Pyrola secunda). 12 (Îc) ~ța-zidurilor Algă verde, unicelulară, care crește pe zidurile vechi, pe scoarța copacilor, pe stânci etc., formând, prin asociere, un strat verde Si: verzeala (5)-zidurilor (Pleurococcus vulgaris).

verdeață s.f. 1 însușirea de a fi de culoare verde; culoarea verde a frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete (de vară); (înv.) verzeală. ♦ Fig. (înv.) Prospețime, vigoare. 2 Concr. Mulțime de plante, de frunze, de ramuri, de ierburi verzi etc.; (înv.) verdură*. (reg.) verziciuni. ♦ Ext. Loc acoperit cu vegetație. Avea obicei să purceadă la plimbare cătră verdeață (SADOV.). 3 Colect. Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 4 Compus: (bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi din genul Pteurococcus, care cresc (ca un praf fin, verde-palid) pe stînci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. • pl. -ețuri, (înv., pop.) -ețe. /verde + -eață.

VERDEAȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.

VERDEAȚĂ, (3) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a frunzelor, a ierbii, a vegetației; verde¹ (1) Cîmpiile poartă un covor de iarbă grasă, de o verdeață crudă îmbibată cu apă. RALEA, O. 117. Casele albe lucesc în verdeața frunzișului. BART, S. M. 47. Sus senin și jos verdeață. COȘBUC, P. I 263. Firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor. SLAVICI, N. I 33. ♦ Fig. Prospețime. [Poezia poporană] plină de verdeață și de putere. ODOBESCU, S. I 186. 2. (Concretizat, cu sens colectiv) Mulțime de frunze, de ierburi, de ramuri verzi; vegetație, frunziș. În față, pe un petec de verdeață, Era, de cînd țin minte, un cais Ce primăvara înflorea ca-n vis. Era în el atîta dimineață! BOTEZ, F. S. 24. Te-ai răsfățat în verdeața și în florile primăverilor, te-ai îmbătat de șoaptele pîraielor. HOGAȘ, DR. II 147. Trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra rîului și formau bolți nalte de verdeață. EMINESCU, N. 67. 3. (Mai ales la pl.) Legume, zarzavaturi (de la care se consumă în special frunzele). De-ar veni cît mai curînd primăvara – Atunci ies verdețurile. STANCU, D. 106. Aduse... puțină mîncare de verdețuri pe o farfurie. STĂNOIU, C. I. 164. După borșul polonez veneau mîncări... fierte cu verdețuri. NEGRUZZI, S. I 151. – Pl. și: (2, neobișnuit) verdețe (TEODORESCU, P. P. 212).

VERDEAȚĂ ~ețuri f. 1) Culoare verde. 2) Totalitate a plantelor verzi. 3) Frunzele verzi ale unor plante legumicole (ale mărarului, pătrunjelului, leușteanului etc.), folosite drept condiment. 4) la pl. Totalitate a plantelor de grădină (pătlăgele, castraveți, ceapă etc.), utilizate în alimentație; zarzavat; legume. [G.-D. verdeții] /verde + suf. ~eață

verdeață f. 1. coloare verde a ierbei, a plantelor, a frunzelor: verdeața câmpului; 2. iarba, plantele și frunzele înseși: se culcă pe verdeață; 3. pl. verdețuri, plante potagere ale căror frunze se mănâncă, ca spanacul, cicoarea, etc.

verdeáță f., pl. ețĭ (d. verde). Coloarea verde: verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ: a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume: a cumpăra verdeață (și verdețurĭ pl. n.: fertură de verdețurĭ).

verdeață s. f., g.-d. art. verdeții; (legume; zarzavaturi) pl. verdețuri

verdeață s. f., g.-d. art. verdeții; (legume, zarzavaturi) pl. verdețuri

verdeață s. f., g.-d. art. verdeții; (legume, zarzavaturi) pl. verdețuri

VERDEAȚĂ s. 1. verde, (franțuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. v. vegetație.

VERDEAȚĂ s. 1. verde, (franțuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. vegetație, (rar) verziș. (Cîmpul își pierdea ~.)

VERDEȚURI s. pl. v. zarzavat.

VERDEȚURI s. pl. zarzavat. (Legume și ~.)

verdeață, verdețuri s. f. dolar.