veridic, ~ă a [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 212 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr véridique] 1 (D. fapte, manifestări etc. ale oamenilor) Care corespunde realității Si: adevărat, real. 2 (D. creațiile oamenilor) Care reproduce fidel realitatea Si: realist. 3 (D. oameni) Care este sincer.

veridic, -ă adj. 1 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) Care este real, adevărat, exact. Să-ți povestesc o întîmplare absolut veridică (CAR.). ◊ (adv.) Spune veridic lucruri pe care le-a văzut cu ochii săi (IORGA). ♦ (despre creații, realizări etc. ale oamenilor) Care este sau pare a fi conform cu realitatea, care este bazat pe realitate; care reproduce fidel realitatea. Portrete veridice, pline de observație exactă (RALEA). 2 (despre oameni) Care spune adevărul; care este sincer, franc, exact. • pl. -ci, -ce. /<fr. véridique, lat. veridĭcus, -a, -um.

VERIDIC, -Ă, veridici, -e, adj. Care este conform cu adevărul; care înfățișează realitatea; adevărat, real. Să-ți povestesc o mică întîmplare absolut veridică. CARAGIALE, O. VII 295. ◊ (Adverbial) Manolachi spune veridic lucruri pe care le-a văzut cu ochii săi. IORGA, L. II 102.

VERIDIC, -Ă adj. Conform cu adevărul, cu reprezentarea și cu viziunea comună a realității; adevărat; real. [Cf. lat. veridicus, fr. véridique].

VERIDIC, -Ă adj. adevărat; real. (< fr. véridique, lat. veridicus)

VERIDIC ~că (~ci, ~ce) Care este în concordanță cu adevărul; conform adevărului; autentic; veritabil. Mărturie ~că. /<fr. veridique, lat. veridicus

veridic a. 1. care spune obișnuit adevărul: om veridic; 2. conform adevărului: mărturie veridică.

*verídic, -ă adj. (lat. veridicus, d. verus, adevărat, și ducere, a zice). Care spune din obișnuință adevăru: om veridic. Conform adevăruluĭ: mărturie veridică. Adv. În mod veridic.

veridic adj. m., pl. veridici; f. veridică, pl. veridice

veridic adj. m., pl. veridici; f. veridică, pl. veridice

veridic adj. m., pl. veridici; f. sg. veridică, pl. veridice

VERIDIC adj. v. adevărat.

VERIDIC adj. adevărat, aievea, autentic, cert, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veritabil. (Un lucru ~.)

Veridic ≠ neveridic

VERIDIC (< fr. véridique < lat. veridicus, adevărat, real) În artă, veridicul înseamnă reflectarea artistică, conformă cu adevărul vieții, cu realitatea. Însușirea de a fi veridic, de a înfățișa în spiritul adevărului, este denumită veridicitate. Arta fiind considerată de estetica marxistă ca reflectare a realității, în concordanță cu cerințele adevărului, veridicitatea devine însușirea ei fundamentală. Datorită veridicității, arta realistă își împlinește și funcția de cunoaștere a vieții, căpătînd și valoarea de document istoric al unei anumite epoci istorice, transfigurată în imagini durabile și adînc adevărate.