vestire sf [At: CORESI, EV. 186 / V: (reg) ~târe / Pl: ~ri / E: vesti¹] 1 Înștiințare asupra unui fapt care a avut loc, care este în curs de desfășurare sau care urmează să se producă Si: (îvr) vestitură (1). 2 (Spc) Prevestire. 3 (Îe) A da (sau, înv, a face) ~ A comunica o informație. 4 (Îae) A face cunoscut. 5 (Înv; îe) A lua ~ A obține informații (că…). 6 (Mpl) Anunțare (în biserică) a datei la care urmează să se oficieze o căsătorie Si: strigare, (reg) mărturisire. 7 (Reg; îf vestâre) Semnal sonor dat de clopotele de la biserică prin care se anunță moartea sau înmormântarea cuiva. 8 Semn prevestitor. 9 Manifestare inițială, parțială (a unui fenomen). 10 (Îvr) Publicație. 11 (Îvp) Faimă (3). 12 (Îvp) Reputație. 13 (Pop; îla) De ~ Renumit. 14 (Înv; îe) A ieși ~a (cuiva) A deveni (bine) cunoscut.

vestire s.f. 1 Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. ♦ Indicație, semn, indiciu. 2 Manifestare inițială, parțială (a unui fenomen). Vestiri ciudate și perfide ale bătrîneții (VORN.). • pl. -i. /v. vesti.

VESTIRE, vestiri, s. f. 1. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. Cele trei bătăi ale puștilor de aramă fuseseră o vestire pe care o poruncise Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Nu mai zăbovi, ci trimite acum numaidecit menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. ◊ (În construcție cu verbul «a da») Îndată după aceea trîmbițașul lui Potcoavă dădu vestire. SADOVEANU, O. I 218. Buna-vestire = numele unei sărbători religioase creștine, care ce prăznuiește la 25 martie. ◊ Semn, indiciu. Vestiri ciudate și perfide ale bătrîneții i se strecurau în fibre și în oase încet. VORNIC, P. 175. Rațele de pe gîrlă băteau ferice din aripi, la vestirile, că se apropie potop. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (Popular, în loc. adj.) De vestire = cunoscut, renumit, vestit; de vază. Boieri de vestire, de la cinstita împărăție, Ascultați cuvinte de bucurie. ȘEZ. III 40.

vestire f. acțiunea de a vesti și rezultatul ei: înștiințare. V. Bunavestire.

vestíre f. Acțiunea de a vesti. Buna Vestire (saŭ și Buna-Vestire), o sărbătoare în amintirea veniriĭ îngeruluĭ Gavril ca să vestească sfinteĭ Fecĭoare viitoarea naștere a Mîntuitoruluĭ (25 Martie): ziŭa Buneĭ Vestirĭ, în ziŭa de Buna Vestire.

vestâre sf vz vestire

vestire s. f., g.-d. art. vestirii; pl. vestiri

vestire s. f., g.-d. art. vestirii; pl. vestiri

vestire s. f., g.-d. art. vestirii; pl. vestiri

VESTIRE s. 1. v. informare. 2. v. anunțare. 3. anunțare, încunoștințare, înștiințare, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 4. v. prezicere.

VESTIRE s. 1. anunțare, informare, încunoștințare, înștiințare. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, comunicare. (~ sosirii lui.) 3. anunțare, încunoștințare, înștiințare, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 4. prevestire, prezicere, prorocire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 5. (la pl.) strigări (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)

vestire, vestiri, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea, 1924, II: 250). – Din vesti (< veste „știre, noutate” < sl. věstě) (DEX, MDA).

vestire, -i, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea 1924 II: 250). – Din veste „știre, noutate” (< sl. věstě) + -ire.