veștejit, ~ă a [At: N. TEST. (1684), 201^r/14 / V: vest~, (îrg) ~ezit, vestezit / Pl: ~iți, ~e / E: veșteji] 1 (D. plante, părți ale plantelor etc.) Veșted (1). 2 (D. oameni; d. părți ale corpului omenesc) Veșted (4). 3 (Pex; d. oameni) Îmbătrânit. 4 (Pex; d. oameni) Fanat (2). 5 (Rar; fig; d. culori) Veșted (9).

veștejit, -ă adj. Care este veșted, ofilit. • pl. -ți, -te. și vestejit, -ă, (pop.) veștezit, -ă adj. /v. veșteji.

VEȘTEJIT, -Ă, veștejiți, -te, adj. (Și în forma vestejit ) 1. (Despre plante și părți ale lor; p. ext. despre locul unde cresc plantele) Veșted (1). Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus, mișcînd fereasta. EMINESCU, O. I 125. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, veștejită. ALECSANDRI, P. A. 111. Trandafir roșu-nflorit Și la urmă vestejit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. 2. Fig. (Despre oameni și părți ale corpului lor) Veșted (2). Smaranda, veștejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei și zîmbi fericită un moment. REBREANU, R. I 140. Fira privea... Doi bujori tînjiți, Doi ochi veștejiți. COȘBUC, P. II 160. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil. EMINESCU, O. I 151. – Variante: veștezit, -ă (EMINESCU, N. 79), vestejit, -ă adj.

veștejit a. care a ajuns veșted; veștejit fără de vreme EM.

vestejit, ~ă a vz veștejit

veștezit, ~ă a vz veștejit

vestejit, -ă adj. v. veștejit.

veștezit, -ă adj. v. veștejit.

VEȘTEJIT adj. v. fanat, trecut.

VEȘTEJIT adj. v. ofilit.

veștejit adj. v. FANAT. TRECUT.

VEȘTEJIT adj. galben, îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veșted, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o floare ~.)