vietate sf [At: BOJINCĂ, A. I, 108/26 / P: vi-e~ / Pl: ~tăți / E: viu + -ătate] 1 Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă (18), viețuitoare (5). 2 (Spc) Animal (1). 3 (Îvr) Viață (1). 4-5 (Îvr) Vitalitate (1-2). 6 (Fig; îvr) Însuflețire.

vietate s.f. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); ființă, viețuitoare; spec. dobitoc, jivină. Nu se vedea nici un om, nici o vietate (CĂL.). • sil. vi-e-. pl. -ăți. /viu + -ătate.

VIETATE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de insecte ți de stoluri de vrăbii. CĂLINESCU, E. O. I 104. Zărise în pom o vietate mică de tot, ca un ghem castaniu. CAMIL PETRESCU, O. I 155. S-au adunat toate vietățile: cele din ape, cele de pe uscat ți cele zburătoare. CREANGĂ, P. 92.

VIETATE ~ăți f. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; viețuitoare. [G.-D. vietății; Sil. vi-e-] /viu + suf. ~tate

vietate f. ființă vie: s’a adunat toate vietățile CR. [Tras din viu].

vietáte f. (d. viŭ. Cp. cu jivină). Ființă, animal, gînganie: toate vietățile pămîntuluĭ, o vietate cĭudată. V. țipenie.

vietate (desp. vi-e-) s. f., g.-d. art. vietății; pl. vietăți

vietate (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietății; pl. vietăți

vietate s. f. (sil. vi-e-), g.-d. art. vietății; pl. vietăți

VIETATE s. v. animal.

VIETATE s. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvîntător, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~țile pădurii.)