vigoare sfs [At: CALENDARI (1794), 31/25 / E: fr vigueur, lat vigor, -oris] 1 Forță fizică (și psihică) dată de o stare de sănătate deplină, de integritate a funcțiilor vitale Si: energie (1), tărie, vânjoșenie, vânjoșie, vârtoșie (1), voinicie (7), (rar) vigurozitate (1), vârtoșenie (1), (înv) valență (1), vârtoșime (1), (îvp) vârtute (1). 2 Capacitate de a acționa cu fermitate și eficiență Si: (rar) vigurozitate (2). 3 Capacitate de a exprima cu precizie și claritate idei, sentimente etc. Si: expresivitate, (rar) vigurozitate (3). 4 (Înv) Valabilitate a unei legi, a unei dispoziții etc. 5 (D. legi, dispoziții etc.; mai ales în legătură cu verbele „a fi”, „a rămâne”; îla) În ~ Valabil într-un anumit timp. 6 (Îal) În curs de aplicare. 7 (D. legi, dispoziții etc.; îe) A intra în ~ A deveni aplicabil. 8 (D. legi, dispoziții etc.; îe) A pune în ~ A pune în aplicare.

vigoare s.f. 1 Stare de sănătate deplină (fizică și psihică), putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. loanide se simțea invadat de o vigoare sufletească nouă (CĂL.). ♦ Însușire, proprietate de a exprima pregnant idei, sentimente etc. Vigoarea veseliei lui Rabelais... ne subjugă (VIANU). 2 (jur.) Valabilitate, putere de aplicare a unei legi, a unei dispoziții. ◊ Loc.adj. În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.; mai ales în legătură cu vb. „a fi”, „a rămîne”) care este valabil, care se aplică într-o anumită perioadă de timp; care este în curs de aplicare. Programa în vigoare pare puțin prea încărcată. ◊ Expr. A pune în vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) = a pune în aplicare. A intra în vigoare v. intra. • /<fr. vigueur, lat. vĭgor, -oris.

VIGOARE s. f. Putere, forță, energie, vitalitate. Radu Comșa călca în gerul aspru al iernii, fără nici o vigoare. C. PETRESCU, Î. II 151. [Natura] dă sufletului aripi și trupului vigoare. Femeii frumusețe, iar geniului scîntei. CERNA, P. 59. Aceste certuri... dau vigoare și energie cugetărilor și acțiunilor. BOLINTINEANU, O. 421. ◊ Fig. Vigoarea nesecată a pămîntului pe care lucra de douăzeci și cinci de ani, parcă îi dăruise ceva din viața lui. ANGHEL, PR. 56. ◊ Loc. adj. (Despre legi, regulamente, dispoziții) În vigoare = cu putere de aplicare, valabil într-un anumit timp. Ați fi în tot dreptul de a-mi imputa că clevetesc lucrările Comisiunii centrale, sprijinind că ea a făcut reviziunea legilor în vigoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 123. ◊ Expr. A intra în vigoare v. intra (II 6).

VIGOARE s.f. Forță fizică; energie. ◊ (Despre legi) În vigoare = valabil într-un anumit timp. [Gen. -orii. / < fr. vigueur, lat. vigor].

VIGOARE s. f. forță fizică, putere; energie. ♦ (despre legi) în ~ = valabil într-un anumit timp. (< fr. vigueur, lat. vigor)

VIGOARE f. 1) Forță fizică a unei ființe în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate. 2) Capacitate de a desfășura o activitate intelectuală eficientă. ~ea spiritului. 3): În ~ care este valabil într-o anumită perioadă de timp; aplicat în prezent. [G.-D. vigorii] /<fr. vigueur, lat. vigor, ~oris

vigoare f. 1. puterea de a lucra: a fi în vigoare, se zice de legile sau datinile cari își conservă întreaga lor autoritate; 2. forță fizică (a unei ființe însuflețite, a unei plante); 3. fig. energie: vigoare de stil.

*vigoáre f. (lat. vigor). Forță, putere, vioicĭune: vigoarea tinerețeĭ, (fig.) a imaginațiuniĭ, a stiluluĭ. Energie, tărie: a lucra cu vigoare. Tărie, valoare: vigoarea legilor. A fi în vigoare, a fi robust, (fig.) a avea forța de a face să fiĭ ascultat: legea care era în vigoare atuncĭ.

vigoare s. f., g.-d. art. vigorii

vigoare s. f., g.-d. art. vigorii

vigoare s. f., g.-d. art. vigorii

vigoare, -gorii gen. a.

VIGOARE s. 1. v. energie. 2. v. bărbăție. 3. v. tărie. 4. tărie, vehemență. (Își susține opinia cu ~.)

VIGOARE s. 1. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vitalitate, vlagă, (livr.) potență, (pop.) vînjoșenie, vînjoșie, vîrtoșie, voinicie, (reg.) mau, vînj, vlastă, (Munt., Olt. și Ban.) snagă, (înv.) sforță, tărime, vîrtute, vlavie, (fig.) sevă. (Dă dovadă de o ~ inepuizabilă.) 2. bărbăție, energie, putere. (A avut ~ de a suporta încercarea.) 3. forță, putere, strășnicie, tărie. (Reclamă cu ~ dreptatea.) 4. tărie, vehemență. (Își susține opinia cu ~.)

Vigoare ≠ impotență, indolență, moleșeală.

vigoare s. f. – Forță, putere. Lat. vigorem (sec. XIX). – Der. viguros, adj., din fr. vigoureux.

VIGOARE. Subst. Vigoare, forță, tărie, putere, robustețe, vîrtoșie, virtute (înv. și reg.), vînj (înv. și reg.), vînjoșenie, vînjoșie (rar), vitalitate, sevă (fig.), vlagă, vlavie (înv.), potență, virilitate, bărbăție, voinicie. Vioiciune, dinamism, energie, vivacitate, sprinteneală; tinerețe, prospețime. Sănătate. Întărire, fortificare, oțelire (fig.), călire (fig.). Voinic, voinicel (dim.), voinicuț (dim.), voinicaș, zdrahon (reg.). Adj. Viguros, plin de vigoare, tare, tărișor (dim.), tăricel, puternic, în putere, în puteri, în (toată) puterea (vîrstei), voinic, voinicos, vladnic (înv. și arh.), vîrtos, vînjos, vînos, zdravăn, robust, solid, viril, potent (livr.). Vioi, dinamic, energic, vivace (livr.), sprinten, sprintenel (dim.), sprinteior (pop.), sprințar (pop. și fam.), proaspăt. Întărit, fortificat, oțelit (fig.), călit (fig.). Vb. A fi viguros. A prinde vigoare (putere, tărie etc.), a (se) învigora, a (se) întări, a vînjoșa (rar), a (se) fortifica, a (se) oțeli (fig.), a (se) căli (fig.). Adv. Cu vigoare, cu forță, cu putere, voinicește, zdravăn. V. însănătoșire, sănătate, statură.

A-ȘI PIERDE VIGOAREA a nu-l mai ține balamalele (pe cineva), a nu-l ține cureaua, a se zaharisi.