VIITOR, -OARE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitor¹, ~oare [At: CORESI, EV. 95 / P: vi-i~ / V: (înv) venit~, venitoriu, ~iu, viet~ / Pl: ~i, ~oare a, (înv) ~uri sn / E: veni + -itor] 1 a (Înv) Care se deplasează apropiindu-se de cineva sau de ceva. 2 a (Înv) Care sosește undeva sau la cineva. 3 a (Înv) Care sosește pentru un timp limitat (în vizită) undeva sau la cineva. 4 a (Îoc prezent² sau trecut²) Care va exista sau care se va produce după timpul prezent sau după epoca la care se referă vorbitorul, în cursul unui interval de timp neprecizat. 5 a (În credința creștină; d. viață, lume, vreme etc.) Care urmează să se desfășoare, să existe în cadrul eternității divine, după judecata lui Dumnezeu. 6 a (Pgn) Care există după moarte. 7 a (Îs) Judecata (cea) ~oare sau ~oarea judecată Judecata supremă la care Dumnezeu cheamă, la sfârșitul lumii, pe toți oamenii vii și morți pentru a le hotărî fericirea sau osânda veșnică. 8 a Care se va produce imediat după timpul prezent, conform unei anumite periodicități Si: următor. 9 a (D. persoane denumite prin poziția lor socială sau profesională; precedă de obicei cuvântul determinat) Care urmează să fie numit, recunoscut, consacrat ca atare. 10 a (D. persoane denumite prin poziția lor socială sau profesională; precedă de obicei cuvântul determinat) Care urmează să se găsească într-o anumită situație sau să îndeplinească un anumit rol. 11 sn, a (Grm; șîs timp ~) (Timp verbal) care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. 12-13 sf (Înv) Venire (1-2). 14 sn (înv) sf (Îoc prezent² sau trecut²) Perioadă de timp variabilă, care urmează prezentului² Si: (înv) viitorie (1), viitorime (2). 15 sn, (înv) sf Evenimente care se vor petrece în viitor (14) Si: (înv) viitorie (2), viitorime (3). 16 sn (Îla) De ~ Care se va realiza, se va produce etc. într-o perioadă de timp ulterioară momentului prezent. 17 sn (Îlav) Pe (sau în, pentru) ~ De acum înainte. 18 sn Viitorime (1). 19 sn Situație a unei persoane, a unei comunități etc., care urmează să existe de acum înainte sau care va apărea la un moment dat Si: perspectivă, (înv) viitorime (4). 20 sn Ceea ce poate ajunge cineva sau ceva în viitor¹ (14) Si: (înv) viitorime (5). 21 sn (Îla) (Plin) de (mare) ~ sau cu ~ (mare) Care are toate condițiile pentru a ajunge pe treapta cea mai înaltă a unei ierarhii (sociale, politice, profesionale). 22 sn (Îal) Cu perspective mari de a se dezvolta. 23 sn (Îla) Fără ~ Care nu are perspective de a se dezvolta. 24-25 sn (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea șanse de succes într-o acțiune. 26-27 sn (Îae) A (nu) avea perspective de a progresa, de a se dezvolta.

viitor, -oare adj., s.n. I adj. 1 (raportat la „prezent” sau „trecut”) Care va veni, care va fi, va exista, va apărea sau care se va produce, se va desfășura, se va realiza etc. după momentul de față sau după epoca la care se referă vorbitorul, în cursul unui interval de timp neprecizat; care este proiectat într-o perioadă ce va veni. Omul are-n el numai șir, ființa altor oameni trecuți și viitori (EMIN.). ♦ Care va sosi, va avea loc, se va produce imediat după momentul, timpul prezent, conform unei anumite periodicități. În duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă (CR.). ♦ (relig.; despre viață, lume, vreme etc.) Care urmează să se desfășoare, să existe în cadrul eternității, după Judecata de Apoi; gener. care există după moarte. Eu nu cred în creație, nu cred în Dumnezeu, nu cred în suflet și viața viitoare (AGÂR.). 2 (despre persoane denumite prin poziția lor socială, profesională etc.; precedă de obicei cuvîntul determinat) Care urmează să fie numit, ales, recunoscut, consfințit, consacrat ca atare; care urmează să îndeplinească un anumit rol. Ieși pe jos, împreună cu viitorul său director de cabinet (CĂL.). 3 (gram.) Timpul viitor (și subst. n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ce se va petrece într-un moment ulterior celui în care se vorbește. Viitor anterior v. anterior. 4 (înv.) Care vine, sosește, ajunge undeva sau la cineva. 5 (înv.) Care se deplasează apropiindu-se de cineva sau de ceva. Era acum viitor spre hotarele Țărei Românești cu oști grele (BĂLC.). II s.n. 1 (raportat la „prezent” sau „trecut”) Perioadă de timp variabilă care urmează prezentului; totalitatea evenimentelor, împrejurărilor etc. din această perioadă de timp; viitorime. Ce va putea să fie într-un viitor îndepărtat se va vedea (CA. PETR.). ◊ Loc.adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. Nici nu putea fi vorba de iubire între ei Nici acum, nici mai ales în viitor (VIN.). 2 Situație, stare care urmează să existe, să se producă etc.; perspectivă. Graba lui de a-și asigura viitorul fusese nimerită (XEN.). ◊ Loc.adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = a) care se va realiza, se va produce etc. într-o perioadă de timp care urmează momentului prezent. Seara stătea tolănit... și făcea zeci de planuri de viitor (REBR.); b) cu (mari) perspective de realizare. Oameni în urcare și de viitor (M. I. CAR.). Fără viitor = care nu are perspective de a progresa, de a se dezvolta, de a avansa etc. ◊ Expr. A avea viitor = a) (despre oameni sau despre proiecte, idei etc.) a avea șanse de succes; b) (despre oameni) a-l aștepta o carieră strălucită. • pl. -ori, -oare, (înv.) -uri. și viitoriu, -oare, venitor, -oare adj., s.n. /veni + -tor.

VIITOR, -OARE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

VIITOR¹ s. n. 1. (În opoziție cu trecut) Timpul care urmează prezentului. Viitorul și trecutul sînt a filei două fețe. EMINESCU, O. I 196. După trecut putem judeca viitorul. NEGRUZZI, S. I 271. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește. ALEXANDRESCU, P. 77. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. Voiește cu tot dinadinsul ca lucrurile să meargă Într-altfel pe viitor. ODOBESCU, la CADE. 2. Situație, stare (viitoare) pe care și-o creează cineva; perspectivă de viață care se deschide înaintea cuiva. V. carieră². Ce carieră strălucită, ce viitor extraordinar îi așteaptă! BARANGA, I. 156. Safta a început să discute cu cuconu Vasilică Popazu despre viitorul Măriei. SADOVEANU, O. IV 299. Am ajuns să nu mai pot lucra nici ziua, nici noaptea... îmi zdrobiți viitorul cu gălăgia. REBREANU, I. 88. Brațul tău ce sfarmă astăzi un jug aspru de robie, Ție însăți pregătește viitor de libertate. ALECSANDRI, P. A. 72. ◊ (Rar, la pl.) Își puneau visurile tovărășie și-ncepeau să-și clădească viitoruri. VLAHUȚĂ, O. A. 112. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = care are toate condițiile pentru a ajunge la o situație de frunte, la o carieră frumoasă, la o viață bună. Nu știu dacă din sala aceea de tineri plini de viitor a ieșit pînă azi vreun om întreg. GALACTION, O. 336. Îi găsim noi [fetei] un băiat bun și cu viitor. C. PETRESCU, C. V. 110. – Formă gramaticală: (rar) pl. (2) viitoruri.

VIITOR² n. 1) Timpul care vine; perioadă care succede prezentului. ~ul va demonstra adevărul. ◊ Pe (sau în) ~ de acum înainte. 2) Situație care urmează să existe. ◊ (Plin) de ~ (sau cu ~) care are perspective mari într-un anumit domeniu de activitate. A avea ~ a avea șanse sigure de supraviețuire în timp. /a veni + suf. ~tor

1) viitór, -oáre adj. (din venitor, ca viind față de venind). Care va veni, următor: anu viitor, viitoru director. S. n., pl. oare. Timpu viitor: trecutu, prezentu și viitoru. Gram. O formă verbală care arată timpu viitor, ca: voĭ veni, oĭ veni, am să vin, o să viŭ. S. f., pl. orĭ. Viitură, apă venită mare (Munt. est). În viitor, în timpu viitor: se va întîmpla într’un viitor apropiat. Pe viitor, pe (saŭ pentru) timpu viitor: pe viitor să fițĭ maĭ prudențĭ. V. fiitor.

venitor, -oare adj., s.n. v. viitor.

viitoriu, -oare s.n., adj. v. viitor.

viitor² (desp. vi-i-) s. n., (situații, perspective) (înv.) pl. viitoruri

viitor² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitoruri

viitor s. n., (situații, perspective) pl. viitoruri

viitor

VIITOR adj., s. 1. adj. (înv.) venitor. (Generațiile ~oare.) 2. s. v. perspectivă. 3. s. posteritate, viitorime, (înv.) viitorie. (~ul va aprecia eforturile noastre.)

VIITOR adj., s. 1. adj. (înv.) venitor. (Generațiile ~.) 2. s. posteritate, viitorime, (înv.) viitorie. (~ va aprecia eforturile noastre.)

Viitor ≠ trecut

VIITOR. Subst. Viitor, viitorie (înv.), viitorime (înv.), zilele ce vin, vremurile viitoare, posterioritate. Viitorul apropiat (imediat); viitorul îndepărtat, viitorul anterior (gram.). Eventualitate, probabilitate, posibilitate; perspectivă (fig.); prognoză. Destin, soartă. Posteritate, viitorime, descendenți, urmași, generațiile viitoare. Știința viitorului, viitorologie, futurologie. Viitorolog, viitorist, futurolog. Prezicerea viitorului. Adj. Viitor; de viitor, cu viitor, de perspectivă; în perspectivă. Posterior, ulterior. Posibil, probabil, eventual. Vb. A urma, a se întîmpla în viitor. A avea viitor, a avea perspectivă. Adv. În (pe) viitor, de-acum înainte, în curînd, nu peste mult timp, azi-mîine, mîine, mînezi (reg.); poimîine; răspoimîine; de acum înainte, de mîine, în ziua următoare; în perspectivă. V. posterioritate, prezicerea viitorului, timp, urmaș.

VIITOR s. n. (< veni, cf. lat. venire + suf. -tor): timp verbal (compus), de bază al modului indicativ, care exprimă un proces ce se desfășoară după momentul vorbirii. Are două aspecte sau valori distincte: viitorul I, care nu raportează procesul la un alt proces și care este alcătuit din infinitivul verbului de conjugat, precedat de formele specializate ale auxiliarului morfologic a vrea (a voi): voi cânta, vei cânta, va cânta, vom cânta, veți cânta, vor cânta – și viitorul al II-lea (anterior), care raportează procesul la un alt proces viitor și care este alcătuit din participiul verbului de conjugat, precedat de viitorul I al verbului auxiliar morfologic a fi: voi fi cântat, vei fi cântat, va fi cântat, vom fi cântat, veți fi cântat, vor fi cântat.

A WOMAN’S FUTURE IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.