VINOVAT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

vinovat, ~ă [At: COD. VOR². 59^v/12 / Pl: ~ați, ~e / E: vsl виноватъ] 1 smf (Înv; urmat de determinări în dativ) Făptuitor al... 2 smf Persoană care a săvârșit o abatere de la normele morale. 3 smf Persoană care a comis o infracțiune, un delict, o crimă Si: inculpat. 4 smf (Înv) Persoană condamnată pentru o faptă reprobabilă. 5 a Care a săvârșit o faptă (considerată) reprobabilă. 6 a Care este răspunzător de o situație, de un fapt etc. ce constituie obiect de imputare. 7 a (Îe) A se face ~ de... A comite² (1) ... 8 a (Îae) A avea o atitudine reprobabilă, manifestată prin... 9 a (Îvr; îe) A nu fi ~ A fi fără păcat. 10 a (Îvr; îae) A fi desăvârșit. 11 a (D. manifestări ale oamenilor) Care contravine legii Si: ilegal. 12 a (D. manifestări ale oamenilor) Care contravine bunelor moravuri Si: imoral. 13 a (Înv; construit cu verbul „a fi” și adesea însoțit de determinări în dativ) Pasibil (de…). 14 a (Înv; construit cu verbul „a fi” și adesea însoțit de determinări în dativ) Osândit (la…). 15 a (Îrg; îe) A da ~ (morții) (pe cineva) sau a se da ~ A (se) denunța (1). 16 a (Îrg; îae) A (se) osândi.

vinovat, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală, o faptă pedepsită de lege, o abatere de la datorie sau de la morală; culpabil; pasibil de o pedeapsă. Ce e vinovat băiatul, dacă i-a zburat pălăria? (CAR.). ◊ Expr. A se face vinovat de... = a săvîrși, a comite, a avea o atitudine reprobabilă manifestată prin... Cei ce vor să fie individuali în îmbrăcăminte, tocmai ei se fac vinovați de lipsa de modestie (CA. PETR.). 2 (despre faptele, comportările etc. ale oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; care nu poate fi îngăduit, permis; condamnabil. Trebuia neapărat să-și smulgă din suflet amorul vinovat (D. ZAMF.). ♦ (despre manifestări, atitudini etc.) Care trădează, exprimă vinovăție. Îi observă figura vinovată. ◊ (adv.) Ea privește vinovat în jos. 3 (înv.; constr. cu vb. „a fi”) Pasibil (de...), osîndit (la...). Este vinovat de moarte. II s.m., s.f. 1 Persoană care a săvîrșit o abatere de la normele morale; persoană care a comis o infracțiune, un delict, o crimă; inculpat. L-au închis între vinovații de drept comun, care-și așteaptă acolo judecata și osînda (CAR.). 2 (înv.; cu determ. în dat.) Autor, făptuitor (al...). Este vinovat tuturor smintelilor și fărădelegilor (ȘINC.). • pl. -ți, -te. /<sl. veche виноватъ.

VINOVAT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a săvârșit o greșeală, o faptă pedepsită de lege, o abatere de la datorie sau de la morală; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care este în afară de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi îngăduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatŭ.

VINOVAT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a săvîrșit o faptă pedepsită de lege, o greșeală sau o abatere de la datorie sau de la morală; culpabil. Avocatul se simțea vinovat că a făcut prostia de-a pleca din București. REBREANU, R. II 53. Ești vinovat de toate cîte mi s-au întîmplat. CARAGIALE, O. III 79. Pentru că m-o făcut dumnezeu fată, maică-mea nu mă poate suferi, parcă eu sînt vinovată. ALECSANDRI, T. I 52. De-oi fi, doamne, vinovat, Vrednic sînt de spînzurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. Asta este o greșeală de care e vinovat gustul meu. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ (Construit cu dativul, care arată față de cine a greșit cineva) Ce vi-i robul vinovat, Astfel de l-ați ferecat? ALECSANDRI, P. P. 126. (Glumeț) A ucis-o [pe găină], fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana! CREANGĂ, P. 70. ◊ (Substantivat) A rămas să cheme pe vinovată înaintea scaunului lor, în dimineața următoare. SADOVEANU, O. VIII 229. Plecă ochii în pămînt, rușinat, și răspunse ca un vinovat. REBREANU, I. 103. Stricăciunea se făcuse și vinovatul trebuia să plătească. CREANGĂ, A. 50. La cea mai mică greșeală... capul vinovatului se spînzura. negruzzi, S. I 143. 2. (Învechit; construit cu dativul, care arată pedeapsa cuvenită) Pasibil de... După pravilele locului lor, era vinovați morții. DRĂGHICI, R. 302. 3. Care este în afară de lege sau de bunele moravuri; nepermis. Simțeam în mine ceva... bolnăvicios și vinovat. GALACTION, O. I 59.

VINOVAT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre persoane) Care a comis o încălcare a legii sau a normelor morale. 2) (despre faptele și comportările oamenilor) Care nu poate fi admis, îngăduit; care contravine moralei. /<sl. vinovatu

vinovat a. și m. culpabil. [Slav. VINOVATĭ, pricinaș].

vinovát, -ă adj. (vsl. vinovatĭ, autor; bg. vinovat, vinovat; rus. vinovátyĭ). Culpabil, de vină, care a comis o greșală orĭ un delict.

vinovat adj. m., pl. vinovați; f. vinovată, pl. vinovate

vinovat adj. m., pl. vinovați; f. vinovată, pl. vinovate

vinovat adj. m., pl. vinovați; f. sg. vinovată, pl. vinovate

VINOVAT adj. 1. (JUR.) culpabil, (înv.) culpeș, greșit. (Arestatul a fost găsit ~.) 2. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, urât, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărâtor, rușinător. (O faptă ~.)

VINOVAT adj. 1. (JUR.) culpabil, (înv.) culpeș, greșit. (Arestatul a fost găsit ~.) 2. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, urît, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărîtor, rușinător. (O faptă ~.)

Vinovat ≠ candid, inocent, nevinovat

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.