VITEJIE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

vitejie sf [At: (A. 1600) DOC. Î. (XVI), 128 / V: (îrg) ~ezie, vet~, (îvr) ~tij~ / Pl: ~ii / E: viteaz + -ie] 1 (Îvr) Serviciu militar. 2 Curaj ieșit din comun demonstrat în domeniul militar Si: bravură (1), eroism (3), (pop) voinicie (3), (înv) vârtoșie (5), vârtute (21), virtute (1), vrednicie (10), (îrg) viteșug (1), volnicie (11), (îvr) vitejime (1). 3 Atitudine de om viteaz (5) Si: bravură, eroism (6), (pop) voinicie (4), (înv) vrednicie (11), (îrg) viteșug (2), (îvr) vitejime (2). 4 (Pex) Curaj (1). 5-6 (Îlav) Cu ~ Vitejește (1-2). 7 Faptă care denotă vitejie (2) Si: bravură (2), (îrg) viteșug (3). 8 (Înv; fig; în textele religioase) Străduință pentru apărarea sau propovăduirea credinței creștine. 9 (Pop) Viață de haiduc (7).

VITEJIE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

VITEJIE, vitejii, s. f. 1. (Numai la sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitate a celui viteaz; bărbăție, bravură, eroism. Unde-i avînt și vitejie, acolo sînt și eu! SADOVEANU, O. I 423. Am cintat în tinerețe strămoșeasca vitejie, Vitejie fără samăn pe-acel timp de grea urgie. ALECSANDRI, O. 247. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. Eu sînt Tudora, fiica lui Șoiman bătrînul care te-o răspins cu vitejie de la zidurile cetății. ALECSANDRI, T. II 40. 2. (Concretizat, mai ales la pl.) Faptă vitejească. [Fata] Își aduse aminte de vitejiile tatălui său. ISPIRESCU, L. 15. Tu, din toți ai mei copii, Cel mai tare-n vitejii. ALECSANDRI, P. II 12. Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute! ALEXANDRESCU, P. 133. 3. (Popular) Haiducie. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285.

VITEJIE ~i f. 1) Caracter viteaz; bravură. 2) Faptă de viteaz. [G.-D. vitejiei] /viteaz + suf. ~ie

vitejie f. faptă, calitate de viteaz: bravură, eroism.

vitejíe f. (d. viteaz). Calitatea de a fi viteaz. Faptă de viteaz (eroizm). – Și -zíe (N. Cost. Let. 1, 158 și 437).

vetejie sf vz vitejie

vitezie sf vz vitejie

vitijie sf vz vitejie

vitejie s. f., art. vitejia, g.-d. art. vitejiei; pl. vitejii, art. vitejiile (desp. -ji-i-)

vitejie s. f., art. vitejia, g.-d. art. vitejiei; pl. vitejii, art. vitejiile

vitejie s. f., art. vitejia, g.-d. art. vitejiei; pl. vitejii, art. vitejiile

VITEJIE s. v. haiducie.

VITEJIE s. bărbăție, bravură, curaj, eroism, neînfricare, (pop.) voinicie. (~ cuiva în luptă.)

VITEJIE s. bărbăție, bravură, curaj, eroism, neînfricare, (pop.) voinicie. (~ cuiva în luptă.)

vitejie s. v. HAIDUCIE.

Vitejie ≠ lașitate

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâtă, ieșită din comun.