21 de definiții pentru vocație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOCÁȚIE, vocații, s. f. 1. Aptitudine, chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. 2. (Jur.; în sintagma) Vocație succesorală = calitatea de a avea chemare la moștenire, fără a fi înlăturată de la aceasta de o altă persoană cu rang preferabil. [Var.: (înv.) vocațiúne s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.

vocație sf [At: HELIADE, O. II, 47 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr vocation, lat vocatio, -onis] 1 Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință. 2 Înclinație pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune, pentru un anumit mod de viață etc. 3 (D. persoane; îla) De ~ Care are o aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință. 4 (Îal) Care este înclinat spre un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune etc. 5 (Pex; îal) Talent. 6 Persoană înzestrată cu aptitudini deosebite pentru o anumită artă sau știință. 7 Persoană care are înclinație pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune etc. 8 Menire. 9 (Pex) Destinație (dinainte hotărâtă de ceva). 10 (Înv) Chemare divină. 11 (Jur; șîs ~ succesorală) Îndreptățire a unei persoane de a veni la o succesiune în temeiul calității sale de rudă.

vocație s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; predispoziție, înclinație, chemare pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune, pentru un anumit mod de viață etc. Cîte inteligențe frumoase... n-au fost înjugate la carul politicei, pentru care n-aveau vocație deloc? (CAR.). ◊ Fig. Vocația cinematografului către muzică și poezie este rară (PER.). 2 (jur.) Vocație succesorală = îndreptățire a unei persoane de a participa la o succesiune în temeiul raportului de rudenie. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) vocațiune s.f. /<fr. vocation, lat. vocatĭo, -onis <vocare „a chema”.

VOCÁȚIE, vocații, s. f. 1. Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. 2. (Jur.; în sintagma) Vocația succesorală = îndreptățire a unei persoane de a veni la o succesiune în temeiul calității sale de rudă. [Var.: (înv.) vocațiúne s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.

VOCÁȚIE, vocații, s. f. Înclinație, aptitudine deosebită pentru o anumită artă, o știință, un domeniu de activitate sau o profesie; aplecare, predispoziție, chemare (3). Ceilalți podari își împlinesc la marginea apelor mai degrabă o vocație, un destin deosebit de al oamenilor din sate, fiind figurile pitorești... ale ținutului. BOGZA, C. O. 291. Peste cîteva luni făcea parte din redacție. Era cel mai entuziast, cel mai harnic și nu cel mai puțin inteligent dintre tinerii care făceau, cum se zice, bucătăria gazetei. Își găsise vocația. VLAHUȚĂ, O. A. III 21. Pretindea că-și «mîncase» vocația de tenor. CARAGIALE, O. III 17, – Variantă: (învechit) vocațiúne (NEGRUZZI, S. I 332) s. f.

VOCÁȚIE s.f. 1. Aptitudine, înclinare specială pentru o anumită artă, știință sau profesiune; predispoziție, chemare. 2. (Jur.) Vocație succesorală = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca rudă sau ca soț supraviețuitor. [Gen. -iei, var. vocațiune s.f. / cf. fr. vocation, lat. vocatio].

VOCÁȚIE s. f. 1. aptitudine, înclinare specială pentru o anumită artă, știință sau profesiune; predispoziție, chemare. 2. (jur.) ~ succesorală = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca rudă sau ca soț supraviețuitor. (< fr. vocation, lat. vocatio)

VOCÁȚIE ~i f. Atracție înnăscută (pentru o anumită activitate); dispoziție naturală; aplicație; aptitudine; înclinație; predispoziție. [G.-D. vocației] /<fr. vocation, lat. vocatio, ~onis

VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație.

VOCAȚIÚNE, vocațiuni, s. f. V. vocație.

vocațiune f. 1. inclinațiune particulară pentru o artă sau profesiune; 2. dispozițiune, talent.

*vocațiúne f. (lat. vocátio, -ónis, chemare. V. con-, e-, in-, pro- și re-vocațiune). Chemare, pornire, înclinare, dispozițiune, aplicațiune, talent: acest artist are o adevărată vocațiune pentru vioară. Și -áție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vocație (desp. -ți-e) s. f., art. vocația (desp. -ți-a), g.-d. art. vocației; pl. vocații, art. vocațiile (desp. -ți-i-)

vocație (-ți-e) s. f., art. vocația (-ți-a), g.-d. art. vocației; pl. vocații, art. vocațiile (-ți-i-)

vocáție s. f. (sil. -ți-e), art. vocáția (sil. -ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VOCAȚIE s. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)

Intrare: vocație
  • silabație: vo-ca-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vocație
  • vocația
plural
  • vocații
  • vocațiile
genitiv-dativ singular
  • vocații
  • vocației
plural
  • vocații
  • vocațiilor
vocativ singular
plural
vocațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vocațiune
  • vocațiunea
plural
  • vocațiuni
  • vocațiunile
genitiv-dativ singular
  • vocațiuni
  • vocațiunii
plural
  • vocațiuni
  • vocațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vocație, vocațiisubstantiv feminin

  • 1. Chemare (1.4.), predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Ceilalți podari își împlinesc la marginea apelor mai degrabă o vocație, un destin deosebit de al oamenilor din sate, fiind figurile pitorești... ale ținutului. BOGZA, C. O. 291. DLRLC
    • format_quote Peste cîteva luni făcea parte din redacție. Era cel mai entuziast, cel mai harnic și nu cel mai puțin inteligent dintre tinerii care făceau, cum se zice, bucătăria gazetei. Își găsise vocația. VLAHUȚĂ, O. A. III 21. DLRLC
    • format_quote Pretindea că-și «mîncase» vocația de tenor. CARAGIALE, O. III 17, DLRLC
  • chat_bubble științe juridice (în) sintagmă Vocație succesorală = calitatea de a avea chemare la moștenire, fără a fi înlăturată de la aceasta de o altă persoană cu rang preferabil. DEX '09 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.