VREDNICIE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie.

vrednicie sf [At: BIBLIA (1688), [prefață] 7/37 / V: (îvr) verd~, verni~, (reg) vreni~ / Pl: ~ii / E: vrednic + -ie] 1 (Înv) Atitudine demnă. 3 (Înv) Respect. 4 (Înv) Pricepere. 5 (Înv) Îndreptățire de a primi ceva ca răsplată pentru ceea ce face, ceea ce reprezintă. 6 (Înv; lpl) Faptă care merită răsplată. 7 (Îvr; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt Si: excelență, înălțime. 8 (Înv) Faptă sau acțiune în temeiul căreia i se acordă cuiva încrederea (deplină). 9 Competență într-un domeniu de activitate Si: destoinicie (5). 10-11 Vitejie (2-3). 12 (Lpl) Faptă vitejească. 13 (Înv) Calitatea de a produce efectul așteptat Si: eficacitate (1). 14 (Înv) Ceea ce determină sau reprezintă esența, valoarea a ceva. 15 Rapiditate și eficiență la lucru Si: hărnicie (1). 16 Îndemânare (la lucru). 17 (Înv) Treaptă într-o ierarhie. 18 (Înv) Funcție (înaltă). 19 (Înv) Rang (înalt).

vrednicie s.f. 1 Calitatea de a fi vrednic. În ce mai stă vrednicia mea de creștin și de preot? (GAL.). 2 Ceea ce face ca cineva să merite ceva; (de obicei la pl.) faptă merituoasă, vrednică de laudă, de stimă, de răsplată. Cununa ce-am în mînă... E preț al vredniciei, ea nu e moștenită (HEL.). 3 Destoinicie. Vrednicia ta, Făt-Frumos, te-a scăpat și de ocară și de moarte (ISP.). ♦ Vitejie; (de obicei la pl.) faptă vitejească. Ne așteptăm de la el la mari fapte de vrednicie (CĂL.). 4 Hărnicie, îndemînare; pricepere. Era o mîndreță de om, vestit pe toată valea Similei de cinste și de vrednicie (VLAH.). 5 (înv.) Treaptă într-o ierarhie; demnitate. Rădicarea cneazului... la vrednicia de mare canțelar (C. NEGR.). • pl. -cii. g.-d. -iei. /vrednic + -ie.

VREDNICIE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv. și arh.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie.

VREDNICIE, (2) vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemînare (la lucru). Era o mîndreță de om, vestit pe toată valea Similei de cinste și de vrednicie. VLAHUȚĂ, O. A. III 13. Se dusese veste în lume de vrednicia ei. ISPIRESCU, L. 347. Mă uit la acea fată... Cîtă vrednicie are la lucru. ȘEZ. I 262. ♦ Capacitate, pricepere, destoinicie. Cei doi tovarăși înțeleseră lămurit că leahul dorește să le arate vrednicia eretelui. SADOVEANU O. VII 82. Bunul părinte... atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere cinci coți postav... pre care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. Mama... m-a lăudat de vrednicia ce făcusem. CREANGĂ, A. 61. ♦ Iscusință în luptă, în războaie; vitejie. Noi n-am uitat, căpitane. Tudore, vrednicia ta și am credință că la nevoie vei ști să-ți pui pieptul iar. SADOVEANU, O. VII 109. Ostași!... sînt mulțămit de voi!... V-ați purtat cu. vrednicie la luptă! ALECSANDRI, T. II 15.Cinste. Cununia însă vom face-o tocmai după crăciun ca să ne putem înfățișa. cu vrednicie. REBREANU, R. I 31. ♦ (Învechit și arhaizant) Demnitate (2). Rădicarea cneazului Cerchescoi la vrednicia de mare canțelar... făcu pre Cantemir a se lăsa. NEGRUZZI, S. II 152.

VREDNICIE ~i f. 1) Caracter vrednic; pricepere și îndemânare la lucru. 2) Stare de om vrednic. 3) înv. Treaptă într-o ierahie; rang. [G.-D. vredniciei] /vrednic + suf. ~ie

vrednicíe f. (d. vrednic). Capacitate (Rar). Hărnicie. Demnitate: a te purta cu vrednicie. – Și vreĭn- (est) și vren- (vest).

verdnicie sf vz vrednicie

vernicie sf vz vrednicie

vrenicie sf vz vrednicie

vrednicie s. f., art. vrednicia, g.-d. art. vredniciei; pl. vrednicii, art. vredniciile (desp. -ci-i-)

vrednicie s. f., art. vrednicia, g.-d. art. vredniciei; pl. vrednicii, art. vredniciile

vrednicie s. f., art. vrednicia, g.-d. art. vredniciei; pl. vrednicii, art. vredniciile

VREDNICIE s. v. demnitate, merit, poziție, rang, treaptă, valoare.

VREDNICIE s. 1. v. hărnicie. 2. v. capacitate.

VREDNICIE s. 1. hărnicie, rîvnă, silință, sîrguință, strădanie, străduință, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.) 2. capacitate, competență, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Profesionist de mare ~.)

vrednicie s. v. DEMNITATE. MERIT. POZIȚIE. RANG. TREAPTĂ. VALOARE.

Vrednicie ≠ nevrednicie