VÂNZĂTOR, -OARE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

vânzător, ~oare [At: CORESI, EV. 290 / Pl: ~i, ~oare / E: vinde + -ător] 1 smf (Îoc cumpărător) Persoană fizică sau juridică care vinde (1) (ocazional sau permanent) Si: (înv) vânzaș (1). 2 smf (Spc) Persoană angajată într-un magazin pentru a vinde mărfurile și pentru a servi clientela Si: (înv) vânzaș (2). 3 sm (Irn; îs) ~ de piei de cloșcă Negustor fără marfă și fără capital. 4 a (Îvp; d. bunuri, proprietăți etc.) Care este destinat vânzării (1). 5 a (Îvp; îe) A face (sau a scoate) ~ (un bun imobil) A vinde (1). 6 sm Trădător. 7 sf (Îvr) Marfă. 8-9 sf (Îvr) Vânzare (1-2). 10 sn Vânzare (12).

VÂNZĂTOR, -OARE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

VÂNZĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care se vinde; bun de vânzare. Marfă ~oare. /a vinde + suf. ~ător

VÂNZĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană specializată în vinderea mărfurilor (într-un magazin). ◊ ~ de piei de cloșcă negustor fără marfă și fără mijloace bănești. 2) și adverbial Persoană care săvârșește un act de trădare (în scopuri meschine); trădător. ~ de țară. /a vinde + suf. ~ător

vânzător m. 1. cel ce vinde; 2. fig. trădător: Iuda vânzătorul.

vînzător, -oare s.m., s.f. 1 (în opoz. cu „cumpărător”; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Persoană fizică sau juridică care vinde (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vînzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. Îmi place să umblu cu lucrurile expuse prin magazine și să discut cu vînzătoarele (CA. PETR.). ◊ Expr. Vînzător de piei de cloșcă v. cloșcă. ♦ (înv., pop.; adj.; despre bunuri, proprietăți etc.) Care este de vînzare, care este destinat vînzării. Această moșie socotindu-se vînzătoare (DOC.). ◊ Expr. A face (un bun imobil) vînzător = a pune în vînzare; a vinde. 2 Fig. Trădător. Peter... a intrat și el în pămînt, dar vînzătorul lui huzurește și-și numără arginții (H. LOV.). ◊ (adj.) Boierii vînzători au fost pedepsiți. • pl. -ori, -oare. /vinde + -ător.

VÎNZĂTOR, -OARE, vînzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vinde lucruri (ocazional sau permanent) sau care este angajată într-un magazin pentru a servi clientela. Sub cupolele reci ale dimineții... Vînzătorii de ziare te sună. DRAGOMIR, P. 11. Vînzătorul îi scoase o pereche de pantofi negri. MIHALE, O. 265. Îl știau vînzător undeva într-un magazin oarecare. SAHIA, N. 109. De s-ar vinde dor cu dor, Eu m-aș face vînzător. BIBICESCU, P. P. 15. ◊ (Ironic) Vînzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vînzare, destinat vînzării, de vîndut. De-ar fi dorul vînzător, Eu m-aș face negustor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. De ți-e negrul vînzător, Eu îți sînt cumpărător. ALECSANDRI, P. P. 105. ◊ Expr. A face (un bun imobil) vînzător = a pune în vînzare, a vinde; a trece pe numele altuia. Îi ceru vechilului să-i facă hanul vînzător pe numele ei. CAMIL PETRESCU, O. II 292. 2. Trădător; înșelător. Cui i-e frică de război E liber de-a pleca-napoi, Iar cine-i vînzător vîndut Să iasă dintre noi! COȘBUC, P. I 258. Iată vînzătorii noștri! strigă Ion-vodă, poruncind ca toate focurile... să fie ațintate spre acea parte. HASDEU, I. V. 149. Fiți voi judecătoria! Spuneți: ce se cuvine Lui Despot ereticul, de țară vînzător! ALECSANDRI, T. II 192. ◊ (Adjectival) Am ajuns la întîia domnie a acestui om, mizerabil din toate punctele de vedere: lacom, prefăcut... și vînzător al sîngelui binefăcătorului și rudei sale. IORGA, L. I 103. (Fig.) El avea ochi vînzător, Avea grai lingușitor. ALECSANDRI, P. P. 216.

vînzătór, -oáre s. Care vinde (în prăvălie saŭ aĭurea). Fig. Vechĭ. Trădător.

vânzător s. m., pl. vânzători

vânzător s. m., pl. vânzători

vânzător s. m., pl. vânzători

VÂNZĂTOR adj., s. 1. adj., s. v. trădător. 2. s. iudă, trădător. (Ești un ~, amice!)

Vânzător ≠ cumpărător

VÎNZĂTOR adj., s. 1. adj., s. trădător, (înv.) proditor, prodot. (~ de patrie.) 2. s. iudă, trădător. (Ești un ~, amice!)

vânzător de brașoave / de gogoși expr. mincinos, palavragiu.