22 de definiții pentru vătăma

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂTĂMA, vatăm, vb. I Tranz. 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

vătăma [At: PSALT. HUR. 37v/10 / V: (reg) băt~ / Pzi: vatăm, (reg) vătam, vătăm, vătămez, 2 (reg) vatemi, vatimi, vațemi, vațimi, vătami, vătămi, vătămezi, vetimi, vețimi / Cj și: 3 (reg) să vateme, să vatime, să vătame, să vătăme, să vătămeze, să veteme, să vetime / E: ml victimare] 1 vt A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri etc.). 2 vt (Înv; fig) A perverti. 3 vr (Înv; fig) A se simți îndurerat. 4 vr (Pop; spc) A se îmbolnăvi de hernie (2) Si: (pop) a se boșorogi (2), a se surpa. 5 vt (Fig) A pricinui (cuiva) neplăceri, necazuri Si: a negăji, a supăra. 6 vt (Fig) A produce daune materiale cuiva Si: a păgubi, a prejudicia. 7 vt (Fig) A aduce cuiva prejudicii morale Si: a leza, a prejudicia. 8 vt (Fig) A ofensa. 9 vt A încălca un precept, o normă etc. 10 vt A deteriora (un bun, un obiect). 11-12 vtr (Îvr; în textele religioase; cu determinări introduse prin pp „din”, „de”) A (se) abate de la…

vătăma vb. I. 1 tr. A dăuna sănătății, integrității corporale (producînd suferințe, boli, răniri); a afecta starea sănătății cuiva. ◊ (cu compl. „sănătatea”) Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor (I. ION.). ◊ (cu compl. introduse prin prep. „la”) Bolovanul l-a vătămat pe copil la picior.(absol.) E ușor de știut dacă frigul vatămă sau nu.(refl. pas.) Ochii pot să se vatăme de soarele prea puternic. ◊ (refl. recipr.) Aci se făcu o mare ucidere și o parte și alta se purta cu bărbăție și se vătamara greu (BĂLC.). ◊ (refl.) Omul... are un trup care ușor se poate vătăma (PETROV.). 2 refl. Spec. (pop.) A se îmbolnăvi de hernie. 3 tr. Fig. A cauza, a pricinui cuiva pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, aleza (pe cineva sau ceva) (moralmente). Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul (BOLL.). ◊ (absol.) Să puie frîu dorinței lor d-a vătăma (BARO.). ◊ (intr.) N-am pus cu știință asemenea iscălitură pentru a vătăma stăpînului meu (SADOV.). ◊ Ext. Adunarea rea vatămă obiceiuri bune (D. GOL.). 4 tr. (compl. indică bunuri materiale, obiecte etc.) A cauza, a produce pagube, daune (foarte mari); a strica, a deteriora, a avaria. 5 tr., refl. (înv.) A încălca, a nesocoti; a (se) abate de la... Te vătămaș de Dumnezău (DOC.). • prez.ind. vatăm, (reg) vătăm. /lat. victimare.

VĂTĂMA, vatăm, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

VĂTĂMA, vatăm, vb. I. Tranz. (Popular) 1. A ruina sănătatea cuiva, a dăuna sănătății (producînd boli, răniri); fig. a face rău, a cauza neajunsuri. În această împrejurare ne poate mai mult vătăma decît a ne ajuta. GHICA, A. 425. Ferească dumnezeu de surzi, că-ți vatămI pieptul. ALECSANDRI, T. 659. Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor. I. IONESCU, la TDRG. Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul. BOLLIAC, O. 260. ◊ Refl. reciproc. Aci se făcu o mare ucidere, căci, fiind punctul principal al bătăii, și o parte și alta se purtau cu bărbăție și se vătămară greu. BĂLCESCU, O. II 245. ♦ Refl. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A aduce pagube, stricăciuni; a strica. Paserile stricătoare să nu vatăme sămănăturile. ȘEZ. III 120.

A SE VĂTĂMA mă vatăm intranz. A se îmbolnăvi de hernie. /<lat. victimare

A VĂTĂMA vatăm tranz. 1) A supune unei leziuni corporale; a răni. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a traumatiza; a leza. /<lat. victimare

vătămà v. 1. a răni; 2. fig. a face rău, a aduce pagubă. [Macedo-rom. vătămà, a ucide = lat. VICTIMARE, a înjunghia].

2) vátăm, a vătămá v. tr. (lat. vĭctĭmo, -áre, a jertfi, d. vĭctĭma, victimă, trecînd pin formele *vétem, *veátem, vătăm, ca vitta, *veată, bată ș. a. – Vatăm, vatămĭ, vatămă; să vatăme și vateme). Rănesc saŭ îmbolnăvesc: alergătura a vătămat calu, frigu a vătămat pomiĭ. Deteriorez, avariez, stric: cĭocnirea a vătămat corabia. Fam. Aduc pagubă: nu vătăma vecinu! V. lezez și ruinez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vătăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vatăm, 2 sg. vatămi, 3 vatămă; conj. prez. 1 sg. să vatăm, 3 să vatăme; imper. 2 sg. afirm. vatămă

vătăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vatăm, 2 sg. vatămi, 3 vatămă; conj. prez. 3 să vatăme

vătăma vb., ind. prez. 1 sg. vatăm, 2 sg. vatămi, 3 sg. și pl. vatămă; conj. prez. 3 sg. și pl. vatăme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VĂTĂMA vb. v. boșorogi, răni.

VĂTĂMA vb. 1. v. dăuna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

VĂTĂMA vb. 1. a dăuna, a prejudicia, a strica. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vătăma (vatăm, -at), vb.1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ctt se explică prin faza ptt, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui iă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdiamr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vătăma, vatăm, vb. tranz., refl. – 1. A (se) răni, a (se) juli. 2. A se îmbolnăvi de hernie. 3. A distruge. – Lat. victimare „a sacrifice” < lat. victima „animal de sacrificiu” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, Philippide).

Intrare: vătăma
verb (VT19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vătăma
  • vătămare
  • vătămat
  • vătămatu‑
  • vătămând
  • vătămându‑
singular plural
  • vatămă
  • vătămați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vatăm
(să)
  • vatăm
  • vătămam
  • vătămai
  • vătămasem
a II-a (tu)
  • vatămi
(să)
  • vatămi
  • vătămai
  • vătămași
  • vătămaseși
a III-a (el, ea)
  • vatămă
(să)
  • vatăme
  • vătăma
  • vătămă
  • vătămase
plural I (noi)
  • vătămăm
(să)
  • vătămăm
  • vătămam
  • vătămarăm
  • vătămaserăm
  • vătămasem
a II-a (voi)
  • vătămați
(să)
  • vătămați
  • vătămați
  • vătămarăți
  • vătămaserăți
  • vătămaseți
a III-a (ei, ele)
  • vatămă
(să)
  • vatăme
  • vătămau
  • vătăma
  • vătămaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vătăma, vatămverb

  • 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: răni
    • format_quote În această împrejurare ne poate mai mult vătăma decît a ne ajuta. GHICA, A. 425. DLRLC
    • format_quote Ferească dumnezeu de surzi, că-ți vatămI pieptul. ALECSANDRI, T. 659. DLRLC
    • format_quote Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor. I. IONESCU, la TDRG. DLRLC
    • format_quote Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul. BOLLIAC, O. 260. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Aci se făcu o mare ucidere, căci, fiind punctul principal al bătăii, și o parte și alta se purtau cu bărbăție și se vătămară greu. BĂLCESCU, O. II 245. DLRLC
  • 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge (moralmente). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Paserile stricătoare să nu vatăme sămănăturile. ȘEZ. III 120. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.